Dacă Lenin a lansat în comunism celebra lozincă „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”, capitalismul pare să meargă pe lozinca „cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi”. Astăzi, dacă deschizi televizorul, dai de reclame, dacă porneşti radioul, aceleaşi reclame, dacă intri pe net şi n-ai instalat un AdBlock, uneori chiar şi cu AdBlock, eşti bombardat cu spamuri şi publicitate online. Şi dacă ieşi puţin la aer, la o plimbare prin oraş, nici acolo nu scapi de reclame, pentru că la orice pas comercianţii încearcă să te ademenească cu afişe publicitare…
Un virus nevăzut pare că a pus stăpânire peste o parte însemnată din cetăţenii ţărilor dezvoltate. Altfel nu-mi explic cum de ajung să fie robi ai consumerismului până şi oameni dintre cei mai raţionali. Adică, tu ai dat o grămadă de bani pe un produs şi dintr-odată, doar fiindcă a apărut altul mai nou/bun, nu mai eşti mulţumit de el? Chiar trebuie numaidecât să-l achiziţionezi pe cel nou ca să te simţi bine, „împlinit”? Ţi-ai construit o casă şi cândva erai „mândru” de ea, dar acum, ca să te simţi bine în ea, ai ajuns s-o renovezi sau să-i schimbi mobila/dotările la nesfârşit? Ai cumpărat o maşină, iar azi deşi funcţionează ca în prima zi, vrei să scapi de ea doar fiindcă a devenit „veche”? Chiar crezi că vei putea vreodată să câştigi această cursă cu o tehnologie în continuă dezvoltare? Atunci, de ce procedezi astfel? Doar fiindcă „îţi permiţi”? Ca să arăţi altora că-ţi „permiţi”? Pe cine vrei să impresionezi? Oricare ar fi motivul, în adâncul tău ştii prea bine că nu se merită, că poţi să faci atâtea alte lucruri frumoase cu banii tăi, dar ţi-a intrat în reflex…
Nu ştiu voi, dar eu când văd atâtea preţuri exorbitante la produse pe care le găsesc banale, ba chiar îmi displac, îmi vine să mă întreb dacă nu cumva este o greşeală, o „farsă”. Dar nu, este pe bune. Sunt destui consumatori care au ajuns să judece nu după calitate, ci după preţ. Iar companiile profită din plin de asta. De ce n-ar face-o?
De asemenea, şi „ţepele reducerilor” au devenit deja tactici clasice. Pentru că, nu-i aşa, una e să vezi un preţ fix, fie el şi unul destul de mic, şi alta este să vezi un preţ mare care, chipurile, a fost redus, devenind un preţ cât de cât acceptabil.
Poate unii îmi vor aduce argumentul că ei nu cumpără produse „de firmă” fiindcă altfel nu se simt bine sau vor să-i facă în ciudă vecinului 😀 , ci pentru ca sunt de calitate şi ţin mai mult. Sunt de calitate, fără doar şi poate, dar eu am făcut matematică la şcoală şi îmi este de ajuns să fac nişte calcule simple ca să-mi dau seama că acea calitate nu este justificată de un preţ atât de mare. Apoi, pe piaţă există cu siguranţă produse de aceeaşi calitate la un preţ mult mai mic.
În concluzie, se încearcă prin orice mijloace înrobirea omului modern de către consumerism. Companiile obţin profit, omul se simte împlinit şi, deci, fiecare are de câştigat de pe urma acestui fenomen. Chiar aşa să fie? Consumerismul îi oferă omului doar iluzia împlinirii şi fericirii. Doar atât poate! Vei înţelege asta la un moment dat, numai să nu fie prea târziu…
Dacă stai bine şi te gândeşti, vei realiza că banii tăi înseamnă, de fapt, timp. I-ai obţinut muncind luni şi ani de zile. Deci, când ai cumpărat acea plasmă de ultimă generaţie, deşi n-ai timp să te uiţi la ea, nu cu bani ai cumpărat-o, ci cu zile din viaţa ta. S-a meritat? Chiar atât de puţin valorează viaţa ta, de dai clipe, ore, zile, luni şi chiar ani din ea în schimbul unor obiecte de care n-ai neapărată nevoie? Când vei muri, ele vor rămâne, dar vei lua cu tine trăiri, fapte, amintiri frumoase. „Cumperi” aşa ceva sau dai toţi „banii”, adică timpul tău, pe obiecte fără viaţă?
Fireşte, acest articol nu este despre cei care muncesc pentru asigurarea strictului necesar unei vieţi decente… Şi, ca să vă fac să mai şi zâmbiţi puţin, am să ataşez în final un GIF cu reacţia unui cumpărător la aflarea preţului unui produs. Regizată sau nu, mie a reuşit să-mi smulgă un zâmbet. 🙂
VIA 9gag.com
Lumea lui Teonymus 
da, absolut corecttttt!
Din nefericire…
nefericirea absolută. o iotă n-au înțeles din viața asta
,,Dacă stai bine şi te gândeşti, vei realiza că banii tăi înseamnă, de fapt, timp. I-ai obţinut muncind luni şi ani de zile.”
Word by word, o parte din gandurile mele din ultimele saptamani. Filmul In Time subliniaza cumva aceasta realitate si, de aceea, a devenit unul din filmele mele preferate.
N-am urmărit filmul despre care vorbeşti, dar mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă. 🙂
Din păcate chiar așa este. Dar dacă oamenii ar fi uniți si ar înțelege că fără cumpărător nu există producător, ar putea să controleze piața chiar foarte bine. Dacă o firmă mare, cum ar fi Coca Cola, nu ar avea vânzări timp de doua luni, ar da faliment. Oamenii ar putea, chiar foarte bine, să stabilească ce rămâne sau nu pe piață și la ce preț.
Din păcate, oamenii sunt uşor de manipulat. Nu este deloc greu pentru o companie să-şi vândă produsul dacă are o cunoaştere foarte bună a omului din punct de vedere psihologic, social ş.a.m.d.
După părerea mea, soluţia nu este unirea cumpărătorilor împotriva producătorului, ci o reflecţie a fiecăruia, o înţelegere personală a faptului că acele produse, altele decât cele care asigură strictul necesar unei vieţi decente, nu oferă decât o „iluzie a împlinirii”. Atât şi nimic mai mult!
Dacă individul nu înţelege asta, dictarea ofertei, a preţului de către nişte oameni „uniţi” împotriva marilor corporaţii comerciale, nu va schimba cu nimic situaţia. Ba dimpotrivă. Omul va fi tentat să cumpere tot mai mult. Pentru că, nu-i aşa, dacă tot e ieftin, de ce să nu ia şi el aia şi ailaltă, doar ca să se simtă „în rând cu lumea”?