Judecători şi acuzaţi

Poate avem o familie, rude sau prieteni. Poate nu avem pe nimeni… Oricum am fi, viaţa noastră este o privelişte pentru alţii. Şi asta pentru că nu suntem singurii locuitori ai aşezării în care ne aflăm, ci trăim într-o societate mai mult sau mai puţin dezvoltată.

Nu-i priveşte pe alţii cum îţi trăieşti tu viaţa! Cu toate acestea, nu vei scăpa de „gura lumii”. Oamenii nu vor pierde nici o ocazie pentru a te „judeca”. Te vor judeca fiindcă trăieşti aşa sau că nu trăieşti aşa, că ai făcut ceva sau nu ai făcut acel ceva, că eşti aşa cum eşti sau că ai devenit aşa cum n-ai fost… Orice ai face, nu vei scăpa de „verdictele” care se dau în ceea ce te priveşte.

a8W8jNZ_700b

Crezi că dacă vei pleca într-un loc în care nu te ştie nimeni nu vei mai fi judecat? Te înşeli! Indivizi cu care te-ai întâlnit pentru prima dată şi cu care n-ai schimbat nici două vorbe, vor „şti” deja ce-ţi poate capul. De unde vor şti? După felul în care arăţi, după felul în care te îmbraci, după cele mai insignifiante lucruri pentru tine…

Dar tu, tu nu faci la fel? Să nu-mi spui că n-ai fost „judecător” niciodată! De mici ni se sădesc în minte prejudecăţi. Cu timpul, poate reuşim să ne debarasăm de toate aceste idei preconcepute. Dar tentaţia de a recurge la ele va rămâne, pentru că ea face parte din natura umană…

Viaţa este, aşadar, un tribunal în care putem fi, în acelaşi timp, şi judecători, şi acuzaţi. Statutul de „judecător” depinde doar de noi. În schimb, cel de „acuzat” este independent de noi: oricine ai fi, niciodată nu vei reuşi să-i mulţumeşti pe toţi!

În ciuda acestei realităţi, ne este atât de greu să ne împăcăm cu statutul de „acuzat”. Câte compromisuri fac unii pentru a fi pe plac sau „acceptaţi”! Cât de mult ţin la „imagine” sau apărarea „onoarei”! Au ajuns până acolo încât singura lor grijă este „ce vor zice unii”… O viaţă de ipocrizie şi pentru ce? Pentru nişte iluzii…

Drag cititor, nu te mai lăsa condus de lume! Nu mai face compromisuri pentru a fi pe plac ei! Nu te mai minţi de dragul ei! Dacă viaţa ta nu este aşa cum ar trebui, ia măsuri! Ce vor zice alţii despre asta ar trebui să fie ultima ta grijă, nu prima! La urma urmei, de ce ţi-e atât de frică să te înfăţişezi aşa cum eşti? Lumea nu ne poate condamna decât la singurătate. Singurătatea nu ne place, dar decât în compania ipocriziei, minciunii, laşităţii, mai bine aşa, singuri…

Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Judecători şi acuzaţi

  1. dorotheaventer zice:

    Nu contează ceea ce cred oamenii despre tine, contează ceea ce crede Dumnezeu despre tine. 🙂

  2. zElle zice:

    Te vor judeca in timpe ce-ti vor pretinde sa nu-i judeci.

  3. Catalina zice:

    Ai scris bine, ca de obicei. 🙂
    ,,De unde vor şti? După felul în care arăţi, după felul în care te îmbraci, după cele mai insignifiante lucruri pentru tine …”
    Sunt de acord cu tot ce ai spus, insa as vrea sa mentionez ceva. Chestiunea cu modul in care ne imbracam nu este lipsita de importanta. Nu umblu dupa haine de firma sau dupa haine scumpe, nici nu caut sa ma imbrac dupa ultimul trend etc, dar sa stii ca poti spune cateva lucruri despre orice om, despre cum este el si ce principii de viata are, luand seama la modul in care se imbraca, daca cauta sa fie ingrijit, etc.

    • Teonymus zice:

      „dar sa stii ca poti spune cateva lucruri despre orice om, despre cum este el si ce principii de viata are, luand seama la modul in care se imbraca, daca cauta sa fie ingrijit, etc.”
      După părerea mea, oamenii superficiali procedează aşa. Nu poţi să ştii ce are în cap cineva după felul în care arată sau se îmbracă. Fireşte, aici nu mă refer la cazurile de indecenţă sau exagerare de dragul exagerării (la cei care ţin morţiş să „demonstreze” prin înfăţişarea şi îmbrăcămintea lor că sunt altfel decât restul). Mă refer la cei care se îmbracă doar fiindcă trebuie să se îmbrace şi atât: fără să pună preţ pe acest lucru, fără să se întrebe dacă-i „stă” bine sau nu, fără să stea ore întregi în faţa unei oglinzi ca să-şi facă „freza” etc. etc. Dacă eşti îmbrăcat în costum sau ai pe tine blugi şi un pulover, oare nu eşti acelaşi om? Trupul în sine este doar o „carcasă” a sufletului, ce sens are să mai vorbim despre haine, care sunt doar nişte „învelitori” ale acestei „carcase”?
      Cât despre „îngrijire”, dacă cineva pare murdar, mai „neîngrijit”, o fi având motivele sale. Cu nici un chip nu poţi să tragi concluzii negative în ceea ce-l priveşte doar pornind de la acest lucru. Ca să-ţi dau un exemplu, îmi aduc aminte de Beethoven. Am citit undeva că obişnuia să poarte haine murdare. La câte avea în minte, nu mai avea timp să acorde importanţă şi îmbrăcămintei. N-ar fi fost un „rateu” colosal ca cineva să-l fi judecat după acest criteriu, al îngrijirii şi al hainelor? Şi câţi n-or mai fi şi azi la fel. De fapt, geniile sunt înclinate să ignore astfel de aspecte.
      Iată de ce, pentru mine, a judeca pe cineva după îmbrăcăminte este o dovadă de superficialitate…

      • Catalina zice:

        Banuiam ca ma vei intelege gresit in ceea ce am explicat. 🙂
        ,,După părerea mea, oamenii superficiali procedează aşa. Nu poţi să ştii ce are în cap cineva după felul în care arată sau se îmbracă.”
        De acord, in parte. Da, oamenii superficiali ii percep pe ceilalti DOAR prin prinsma aparentelor vizuale. Insa, ce am explicat eu este ca poti stii, in parte, ce are cineva in cap dupa felul in care se imbraca. Repet, in parte. Si asta nu inseamna ca il bagi in categoria Om Bun sau Om Rau in functie de ce alege sa poarte, ci ca poti sa iti dai seama de anumite principiii de viata pe care le are din ceea ce alege sa imbrace si ce nu.
        ,,Mă refer la cei care se îmbracă doar fiindcă trebuie să se îmbrace şi atât: fără să pună preţ pe acest lucru, fără să se întrebe dacă-i “stă” bine sau nu, fără să stea ore întregi în faţa unei oglinzi ca să-şi facă “freza” etc. etc. Dacă eşti îmbrăcat în costum sau ai pe tine blugi şi un pulover, oare nu eşti acelaşi om?”
        Eu aici nu vorbesc de statul cu ore in fata oglinzii sau de purtat cel mai ponosit pulover. Eu spun doar ca transmitem un mesaj celorlalti prin ceea ce alegem sa purtam. Sa dau un exemplu, poate asa ma intelegi mai bine.
        Fata X se imbraca cu blugi model barbatesc, camasa in carouri, isi poarta parul intotdeauna liber si incalta intotdeauna incaltaminte sport. Ce iti transmite? La un nivel simplu, realizezi ca fetei Ii place sa se simta comfortabil, poate tine la coloana ei, sa nu aiba dureri, poate are un stil de viata alert si nu isi permite sa alerge pe tocuri etc. La un nivel mai adanc, poate fata este impotriva categorizarii ca orice fata trebuie sa fie feminina, un model al delicatetii, mama, casnica etc
        Fata Y se imbraca mereu elegent, tocuri, fuste, bluze de matase sau materiale elegante oricum, esarga, tot pachetul. Poarta mereu culori vii, evita culorile sumbre, face exceptie la clasicul negru si alb. Este intotdeauna ingrijita, parul pus la punct, curata etc. La un nivel simplu, realizezi ca fetei ii plac tocurile si imbracamintea feminina. La un nivel mai adanc, poate fata se simte respectata daca se imbraca asa pentru ca a observat ca este poate tratata altfel imbracata asa. Poate se imbraca elegant pentru ca si jobul ei ii impune o astfel de imbracaminte si in timp s-a obisnuit sa se imbrace doar asa. Sau poate vrea sa lanseze un statement prin dress code, incercand sa fie o inspiratie pt celelalte femei in a se imbraca feminin, nu ca un barbat etc.
        Ca sa cunosti detalii din viata unui om, trebuie sa il cunosti evident. Insa poti sa iti faci cat de cat o idee despre o parte din principiile acelui om.
        Ai dat si exemplul cu Beethoven. Da, poate la câte avea în minte, nu mai avea timp să acorde importanţă şi îmbrăcămintei. 🙂 Insa, chiar si asa, prin ceea ce purta, a transmis un mesaj. Si anume: ,,Nu pun pret pe ceea ce port. Nu am timp pt asta si nu sunt interesat de cum arat si cum ma prezint. Sunt prea preocupat de ceea ce am in cap si de minunatele linii melodice pe care abia astept sa le pun pe hartie si nu stiu cu ce sa incep mai intai.” Poate luam si in calcul faptul ca a fost sarac .. etc
        Ceea ce am vrut eu sa spun este ca intotdeauna transmitem un mesaj, chiar si prin imbracaminte, oricat de superficial ti s-ar parea. Nu catalogam oameni si ii punem in anumite cutii doar pt ca a ales sa poarte pulover si nu costum, ci pur si simplu citim un ,,mesaj” transmis. 🙂
        Nu stiu, dar sper ca acum ai inteles din ce perspectiva vorbesc. 🙂

      • Teonymus zice:

        Având în vedere că tu eşti femeie, cred c-ar trebui să mă dau bătut. 🙂 Voi, femeile, întotdeauna priviţi altfel ceea ce pentru un bărbat obişnuit nu sunt decât nişte detalii, iar aici mă refer şi la subiectul despre care vorbim acum: îmbrăcămintea. Ce să facem, pe Adam Dumnezeu l-a făcut din ţărână, pe când Eva a fost făcută dintr-un material deja „prelucrat”. 🙂
        Personal, nu pun accent pe haine mai mult decât este cazul. Ca să fiu mai clar, şi eu fac parte dintre acei care, aşa cum am arătat în comentariul anterior, se îmbracă doar fiindcă trebuie să se îmbrace şi atât, fără alte „bătăi de cap” în plus. Am de pierdut că procedez astfel? Posibil, fiindcă mulţi privesc doar la exterior. Dar, cum nu caut să fac pe plac cu orice preţ, nu mă deranjează. Prefer să-mi fie „citit” interiorul. Dacă unii se opresc la „coperţi”, adică exterior, n-au decât. 😀
        Observ că ai încercat să te explici prin câteva exemple. Vezi, pot exista mai multe interpretări ale felului în care se îmbracă cineva. Întrebarea mea este: de unde poţi să ştii care este adevărată? Înţelegi, deci, că nu poţi să pui prea multă bază pe ele fără alte informaţii concrete.
        N-aş vrea să se înţeleagă c-aş nega că poţi să tragi câteva concluzii pornind doar de la înfăţişare, îmbrăcăminte sau chiar simple gesturi. Dar oricât de bun psiholog ai fi, nu trebuie să te opreşti doar aici, fiindcă, aşa cum am mai arătat, te poţi înşela rău de tot.
        Exemplul lui Beethoven poate fi unul clasic. Ai adus în discuţie argumentul sărăciei, dar nu din cauza sărăciei prefera să se îmbrace aşa. Nu numai că se îmbrăca murdar, ba chiar refuza cu îndârjire ca acele „zdrenţe” să fie spălate. De ce? Doar el ştie de ce. Geniile sunt greu de înţeles… 🙂
        Imaginează-ţi acum un fel de Beethoven în zilele noastre înfăţişându-se înaintea ta, iar tu să nu ştii nici cine este şi nici ceea ce poate. Câte din aceste observaţii pe care le poţi face pe baza înfăţişării sau a hainelor ar fi adevărate, în afară de cele care ar fi evidente (că nu pune preţ pe haine etc.)? De fapt, s-au făcut destule experimente de acest gen şi au arătat cât de uşor ne putem înşela dacă privim doar la exterior.
        Acum înţeleg ce ai vrut să spui. În postare, însă, eu m-am referit doar la cei care trag concluzii negative despre o persoană doar după înfăţişare sau îmbrăcăminte, ceea ce mi se pare nedrept. Tot la ei m-am referit când am spus că a judeca pe cineva după exterior este o dovadă de superficialitate.
        Cred că acum ne-am făcut amândoi înţeleşi. 🙂

      • Catalina zice:

        ,,Având în vedere că tu eşti femeie, cred c-ar trebui să mă dau bătut. :)”
        Esti intelept. :)))
        Pe acest subiect, da, ar trebui sa te dai batut. 😀
        ,,Cred că acum eşti de acord cu mine.”
        Acum da. 🙂

      • Teonymus zice:

        Ce pot să spun? Mă bucur că am reuşit să cad de acord, aşa uşor, cu o femeie pe un asemenea subiect. 😀

      • Marian zice:

        Beetoven purta haine murdare deoarece , asa se culca …asa s e scula …. din somn , mai ales in ultima perioada a vietii . Oare si acei adventisti la care l-am convins cu greu pe un ins sa mearga { ti-am povestit intamplarea mai nu stiu cand } au dat dovada de superficialitate sau au luat in considerare doar cuvantul biblic : ” innaintea Domnului trebuie sa fi imbracat INTOTDEAUNA ca pentr-o mare sarbatoare ” iar parabola spusa de Isus referitoare acea nunta aia ar putea constituii un punct d e intelegere fatza de atitudinea lor ?

      • Teonymus zice:

        Acei adventişti despre care vorbiţi, ca şi mulţi alţii, au dat dovadă nu doar de superficialitate, ci şi de ignorare a preceptelor creştine, mai cu seamă cele din Matei 25:34-40. Este adevărat, este de preferat ca înaintea lui Dumnezeu să ne înfăţişăm ca pentru o zi de sărbătoare. Dar dacă omul nu cunoaşte asta sau nu-şi permite „haine de sărbătoare”, acestea nu sunt „motive” pentru a fi alungat din Casa Domnului.
        Lăsaţi acum pilda nunţii fiului de împărat. Acolo era vorba despre cu totul altceva, nicidecum despre ţinuta în Biserică.

      • Marian zice:

        @Catalina Folosesti niste termeni algebrici X si Y , termeni ce desii nu sant asemenea au ca factor comun FATA . Ce te faci insa ca mai exista si termenul….Z adica , acea fata , devenita femeie de 80 de ani si care nu se mai poate imbraca nici in blue-jeansi si nici in alte tinute atargatoare { cel putin nu in viziunea si la varsta ei } ci doar intr-un ” statement prin dres-code ” , statement care te-ar face pe dumneata , fata apartinand multimii X sau Y sa te strambi d e ras ? c e doresc eu sa spun este ca ” prin imbracaminte transmiti un mesaj ” doar daca doresti asta , altminteri imbracamintea este doar….imbracaminte adica ceva ce folosesti sa-ti apere corpul { acea ” carcasa ” a sufletului despre care vorbea Teonymus } fie de frig fie de caldura excesiva si trebuie s-o porti ca altminteri fie ingheti d e frig fie …te topesti d e caldura si-n orice caz esti amenintat de cancerul d e piele datorat radiatiilor Uv emise d e razele solare . Nu ca mi-ar displace sa vad pe strada cat mai multe femei { fireste dintr-alea frumoase si daca s e poate tinere 😉 } in pielea goala , asa ca-n acea absolut fantastica lucrare a lui Bulgakov despre care , nu ma-ndoesc nici o clipa ca …n-ai fi auzit . Respect deosebit in continuare !

      • Catalina zice:

        @D-ul Marian, ma bucur sa va ,,revad” aici. 🙂
        Referitor la ceea ce mi-ati scris, citind mesajul dvs, imi este foarte clar ca m-ati inteles gresit. Daca vreti sa intelegeti, puteti reciti mesajele scrise lui Teonymus.
        In cazul in care veti intelege ce am vrut sa spun, dar nu veti fi de acord cu ce am spus, este ok. Eu ma voi folosi in continuare de ceea ce am studiat si am vazut ca este adevarat, iar dvs puteti ramane in continuare cel necredincios in ceea ce am spus. 🙂
        Sa aveti o noapte frumoasa.

  4. ane zice:

    DA!. „decât în compania ipocriziei, minciunii, laşităţii, mai bine aşa, singuri”…

  5. malaiemilro zice:

    Aud multi oameni care spun „ce va zice lumea?” si mereu ma gandesc ca ar realiza mult mai multe daca nu s-ar mai gandi la asta. Ar fi mai liberi.

    • Teonymus zice:

      Vă dau dreptate! La urma urmei, ceea ce zice lumea nu schimbă cu nimic realitatea…

      • Marian zice:

        In urma cu cateva zile s-a facut un fel d e experiment { zic eu d e cel mai prost gust } la Metroul din Bucuresti fireste ca…alt oras din Romania inca n-are Metrou . Figura asta a fost data si pe media romaneasca ca un fapt …cel putin amuzant : ” ale tineretii valuri ” vezi Doamne . Niste tipi { am inteles c-au fost si …cateva tipe 😉 } s-au dezechipat de pantalonii de pe ei si….s-au asezat linistit sa astepte trenul . Mai mult chiar au urcat in vagoane printre ceilalti calatori care…n-au indraznit sa protesteze in nici un fel….nici macar sa reclame acel gest la Politie iar Politia de fapt…chiar n-avea pentru ce-i acuza , nici macar pentru ” incalcarea bunelor moravuri ” deoarece …erau totusi imbracati . Pe acest fapt cred ca s-au bazat d e fapt acei ….tipi : nu exista nici o lege care sa le interzica s a faca ceea ce a u facut . @ malaiemilro te-ai simtii mai ” liber ” daca ai avea avea posibilitatea { dumneata sau membrii familiei dumitale } , sa mergi pe strada in pielea goala ? Teonymus …te contrazic ! Daca vei merge pe strada fie in izmene fie in pielea goala si cineva ti-ar atrage atentia asupra acestui fapt , ai sa vezi ca ai da fugutza la dumneata in acel varf d e munte unde-ti duci traiul zilnic 😉 si te-ai imbraca mintenas deci , s-ar cam schimba ….realitatea .

      • Teonymus zice:

        Am auzit şi eu despre această inepţie pe care dvs. o numiţi „experiment”. Penibil! Unii s-ar arunca şi cu capul în fântână (este o vorbă populară prin zona în care locuiesc eu care, apropo, nu e un „vârf de munte”, deşi mi-ar fi plăcut să fie, pentru aer şi peisaj, fireşte 😀 ) dacă ar vedea pe mai mulţi făcând la fel, fără să-şi pună măcar o clipă întrebarea: dar de ce?

        „Teonymus …te contrazic ! Daca vei merge pe strada fie in izmene fie in pielea goala si cineva ti-ar atrage atentia asupra acestui fapt , ai sa vezi ca ai da fugutza la dumneata in acel varf d e munte unde-ti duci traiul zilnic 😉 si te-ai imbraca mintenas deci , s-ar cam schimba ….realitatea .”
        Să ne ferim, totuşi, de extreme. Spaţiul public este una, la tine acasă este altceva. Să nu le amestecăm! Trebuie să ţinem cont şi de faptul că libertatea noastră nu trebuie să afecteze libertatea altora. De aceea, în spaţiul public eşti obligat să respecţi legile decenţei! Nu se poate ca „libertatea” ta să-i oblige pe alţii să îndure „poluarea” câmpului lor vizual cu indecenţă.

  6. Marian zice:

    Sunt in trecere insa….nu pot sa nu ma opresc macar un moment d e la vagabondarea pe NET pentru a-mi spune parerea referitoare la postarea dumitale , d e fapt ..,..crapa fierea-n mine de necaz daca n-o fac 😦 ! 1] Daca aceasta ar fi fost scrisa in ziua de ….8 Ianuarie hai pe …. 10-11 o intelegeam ca pe un raspuns la barbaria unor oameni asupra altor oameni care…i-au nemultumit pe cei dintai , facand ceea ce pofteau ei IN CASA LOR ! Cel putin prima parte si ceva din a doua parte a postarii dumitale eu….asa am perceput-o , fara nici o soparla teologica ci , strict un adevar cunoscut d e mii de ani : NICIODATA NU VEI REUSII DE UNUL SINGUR { aceasta din urma imi apartine ….propriu si personal si am si suficiente argumente , in sprijinul respectivei adaugiri } SA MULTUMESTI PE TOATA LUMEA …ORICE AI FACE ! Pe unii , chiar i-ai pacalit sa creada ca , d e fapt postarea era …despre ceea ce credeau ei ca este .: i-ai multumit in acest mod . Eu personal ma incapatanez s-o consider un respuns la o barbarie intamplata nu cu multa vreme in urma dar…asta-s eu 😉 si chiar n-am d e gand sa ma schimb d e dragul nimanui ci…cel mult sa-m nuantzez fie comportamentul fie ….infatisarea de zi cu zi . 2] „Amesteci borcanele ” , de dragul …. vorbelor . Viata este un bun d e mare pret pe care L-AM PRIMIT FARA PLATA deci….in nici un caz n-o putem compara cu-n tribunal in care noi suntem judecatori sau…acuzati . Atentie i-ai uitat pe …. avocati ! ” Iluziile ” despre care pomeneai , ONOARE { fireste daca se stie cu adevarat ce-i…onoarea } , DORINTA DE-A LE FI PE PLAC TUTUROR nu sant totusi iluzii ci CEEA CE A DORIT CREATORUL PENTRU ….CREATIA SA . Omul n-a fost creeat pentru a fi singur asa cum sugerezi dumneata { apropo : ai d e gand sa te calugaresti ? Stai linistit nici macar aia nu sunt singuri p’acolo prin chiliile lor } ci dimpotriva , s a traiasca cu ceilalti semeni ai sai in PACE , INTELEGERE si mai ales IN DRAGOSTEA FATZA D E CREATORUL SAU deci , nici macar nu poate fi vorba ” sa nu te lasi condus de lume ” ci dimpotriva , chiar daca aceasta inseamna sa faci compromisuri insa ….NU LA TINE ACASA !!!! Daca aceaste compromisuri aduc pacea si intelegerea despre care-ti faceam vorbire ceva mai sus plus DRAGOSTEA FATZA D E CREEATOR { indiferent cum s-o numi ala Buda , Dumnezeu sau Allah !!! } atunci merita , ATUNCI ESTI OBLIGAT sa le faci insa…NU LA TINE ACASA !!! 3] Snoava cu magarul si cei doi tipi ….este veche d e cand lumea . Daca eu am citit-o prin ’57 intr-o culegere a lui P.Ispirescu din…. dracu mai stie ce an , P.Ispirescu ce la randu-i , a cules-o nici el nu stia cand sau macar d e pe unde….trage singur concluziile . O gasesti si-n povestirile turco-tatare ” spusa ” de Nastratin-Hogea si care si-o si atribuia intamplarea respectiva . 4] Fotografia din cadrul postarii { de fapt acesta a si fost motivul principal pentru care , m-am oprit din ” drum ” , crezand c-am de-aface c-o noua isprava a alora d e la Charlie Hebdo ….Redivivus 😉 } : respectivele imagini scapa din vedere episodul in care cei doi….au luat ei insisi magarul in carca pentru …a multumii pe toata lumea si …de-abia atunci au fost luati drept niste prosti de catre toti aceia pe care doreau sa-i multumeasca cu orice pretz .

    • Teonymus zice:

      „Eu personal ma incapatanez s-o consider un respuns la o barbarie intamplata nu cu multa vreme in urma dar…asta-s eu ”
      Această postare nu este un răspuns la vreo barbarie recentă sau mai veche. Pur şi simplu, îmi veni să dezbat acest subiect şi m-am pus pe treabă. Dar dacă dvs. vă încăpăţânaţi să o consideraţi altceva decât ceea ce este, cine sunt eu să vă opresc? 😀

      „Viata este un bun d e mare pret pe care L-AM PRIMIT FARA PLATA deci….in nici un caz n-o putem compara cu-n tribunal in care noi suntem judecatori sau…acuzati .”
      Era doar o metaforă. În orice caz, viaţa poate fi un dar, dar şi un tribunal sau altceva în acelaşi timp. De ce nu? Depinde la ce fel de viaţă ne raportăm. 😀

      „Atentie i-ai uitat pe …. avocati !”
      Fireşte, sunt şi din aceştia. Nu i-am amintit, dar se subînţeleg. Unde aţi văzut dumneata tribunal fără avocaţi? 😀

      „Omul n-a fost creeat pentru a fi singur asa cum sugerezi dumneata”.
      Nu sugerez asta. Am spus doar că uneori merită plătit preţul singurătăţii. În cel mai rău caz, lumea te poate condamna la singurătate dacă nu-i faci pe plac. Dar slavă Domnului, cei mai mulţi dintre noi avem măcar pe cineva care ne acceptă aşa cum suntem şi va rămâne alături de noi, indiferent de ceea ce ni se întâmplă. 🙂

      „deci , nici macar nu poate fi vorba ” sa nu te lasi condus de lume ” ci dimpotriva , chiar daca aceasta inseamna sa faci compromisuri….”
      E clar, dumneata vorbiţi în calitate de „liber-cugetător”. Însă, ca şi creştin, eu privesc la un Noe, la un Iosif, la un Daniel etc. etc., care nu s-au lăsat conduşi de lume, n-au făcut compromisuri ca să fie pe plac ei. Iar pentru asta, Dumnezeu i-a binecuvântat!
      După cum vedeţi, şi în această postare am strecurat o „şopârlă teologică”. 🙂

      „respectivele imagini scapa din vedere episodul in care cei doi….au luat ei insisi magarul in carca pentru …a multumii pe toata lumea si …de-abia atunci au fost luati drept niste prosti de catre toti aceia pe care doreau sa-i multumeasca cu orice pretz .”
      Mulţumesc pentru completări! Merita ilustrat şi episodul despre care vorbiţi! 😀

  7. Lumea te va judeca indiferent de situatie. Noi ca indivizi vom avea momente cand ii vom judeca pe altii, fie doar ca ne raportam la persoana noastra atunci cand suntem de parere ca noi am fi actionat mult mai bine in diverse situatii. Ma feresc sa aduc judecati oamenilor, invers proportional cu cat nu se feresc ei sa ma judece. Niciodata nu a fost problema mea ce se intampla in curtea vecinului. Decat daca el imi cere sa ma uit sau il aud zbierand dupa ajutor, altfel nu vad de ce.
    Imaginea exprima perfect vesnica nemultumire a omului si capacitatea lui de a comenta si judeca actiunile celorlalti.

    • Teonymus zice:

      „Ma feresc sa aduc judecati oamenilor”
      „Niciodata nu a fost problema mea ce se intampla in curtea vecinului. Decat daca el imi cere sa ma uit sau il aud zbierand dupa ajutor, altfel nu vad de ce.”
      Apreciez modul în care alegi să procedezi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s