Supradoză de fericire

Să-ţi vezi moartea cu ochii, dar să nu te sperii, ci să-i zâmbeşti…

Să te trezeşti dimineaţa şi să-ţi ia ceva timp până să realizezi că ai păşit din lumea viselor în lumea reală…

Să priveşti o floare ca şi cum ai vedea-o pentru prima oară, s-o miroşi ca şi cum n-ai mai simţit parfumul ei niciodată…

child-laughing Sursă foto

Să te plimbi desculţ prin iarbă… Să alergi ca un nebun prin ploaie, fără să-ţi pese că te vei uda, te vei murdări, ai putea răci… Să dansezi în compania fulgilor de zăpadă…

Să emani atâta fericire încât până şi cei mai trişti oameni să zâmbească doar privindu-te…

3034531_460s                                           Să te uiţi la desene animate şi să râzi mai ceva decât un copil…

Happiness-001                                     Sursă foto

Să n-ai voce, dar să simţi constant nevoia să cânţi, să n-ai talent la desen, dar să simţi nevoia să pictezi, să nu ştii să dansezi, dar să te trezeşti că faci piruete…

Să strigi: „Sunt fericit!” Iar ecoul să te contrazică: nu eşti fericit, ci fericit, fericit, fericit

Iată ce înseamnă să fii nebun de fericire!

Dacă ai măcar câteva din aceste simptome, eu îţi doresc să nu te vindeci, ci să-i molipseşti pe cât mai mulţi cu a ta fericire, fericire, fericire… 🙂

jump_people_happiness_light_sunset_85137_1920x1080Sursă foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Creaţii literare, Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Supradoză de fericire

  1. Marian zice:

    Ai innebunit ????? Cum dracu ” sa-ti vezi moartea cu ochii dar s a nu te sperii ci…sa-i zambesti ” ??????????????????? Ai fost vreodata macar , in situatia de a vedea moartea cu ochii si….in loc sa te inspaimanti { ca nu arata prea grozav gagica } i-ai zambit ??????? Fi serios frate !!!! Am intalnit in viata mea destui oameni care-n clipa mortii….cerseau inca …macar o clipa de viata !!!! Mama mea { Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in Pacea Lui !!! } , a suferit vreo doua preinfarcturi plus un infarct adevarat …dintr-ala tzapan { !!! } insa…atunci s e afla internata in spital sub supravegherea medicilor si…au readus-o aia la viata dupa vreo cateva minute . ” Dupa „…spunea cui dorea si cui nu dorea s-o asculte ca , ” nu-i mai este frica d e ce va gasii ” dincolo ” deoarece …” a fost acolo si…a vazut ” ! Cu toate acestea , in ultimele clipe d e viata , in ultimele-i clipe d e luciditate { ti-am mai spus parca mai nu stiu cand ca …suferea d e acea boala cumplita numita…Alzhaimer }, CERSEA !!! CERSEA O CLIPA , MACAR O CLIPA D E VIATA !!!! S-a ” stins ” insa….n-am vazut nici un zambet pe figura ei atat d e draga . Cu celelalte ” cugetari „, cu celelalte ganduri…pot fi de acord …chiar daca la unele am oarece rezerve 😉 . Chestia cu ” strigatul ” fericirii pe care-o simti ….si cu ecoul ….aia aduce mai curand cu apucaturile clientilor stabilimentului ala situat pe Sos. Oltenitei numit mai nou ” Alexandru Obreja „….fost ” Gheorghe Marinescu ” fost….Nr. 9 ….sau cu acelsi tip d e stabiliment dar d e la Socola , Iasi . Eu imi ” strig ” faptul ca-s fericit in interiorul sufletului meu si…singurul care ma poate auzii si nu ma va acuza vreodata ca-s dus cu pluta , este doar Isus Cristos …amicul despre care-ti vorbeam cateodata 😉 ! La un anume moment in viata mea …am primit o suma mare de bani { bani ce mi se cuveneau d e fapt si de drept deoarece , reprezentau salariile neplatit de catre angajator pe ….vreo cinci luni plus…sporurile de rigoare , castigate in instanta ….dupa vreo doi ani de procese } , o suma care ….m-a facut mai mult decat fericit , mai ales ca …n-aveam chioara-n punga si nici vreun loc de dat cu sapa inca nu reusisem sa-mi gasesc . Cu toate acestea ….desii mi se citea bucuria pe moaca { pe buna dreptate !!! }….n-am vazut nici macar un singur cersetor , un singur amarastean care , privindu-ma sa….zambeasca macar !!! Fireste ca …nici eu , fie d-al dracului , de zgarcioaba ce eram sau din prudentza pur si simplu , nu i-am cadorisit p’aia nici macar c’o para chioara 😦 ! Frate…n-am voce dar cant si nu doar in baie , n-am mare talent muzical dar , tapez la pian { am o orga ” Yamaha ” } sau ciupesc corzile uneia dintre cele trei chitari pe care le am in casa . N-am talent la desen insa…desenez cateodata { in creion sau carbune deoarece , daltonist fiind….nu fac diferentza intre culori si…cine stie ce dracu poate iesii ? } si desenez binisor …. fara sa ma laud ! De dansat…stiu , am invatat inca de la zece ani figura asta si chiar dansez inclusiv in zilele noastre { fireste cand am motiv sau ocazie ca…doar n-o s a tzopai d enebun singur 😦 ! } , fie cu baba mea , fie cu fetele mele fie cu nepoatele fie cu….vreo dama mai d e Doamne ajuta c e ne viziteaza 😉 ! Piruete…n-am indrazneala sa fac deoarece….la varsta mea….numai de-o fractura d e sold sau d e picioare n-am nevoie ! Pentru mine ” supradoza d e fericire ” , consta imi a-mi privii nepotii { am doua ” uragane ” frumosi ca niste ingeri } sau nepoatele { sant doua bucurii ale ochilor mei } , sa-mi lucrez gradina primavara , sa urmaresc cum inverzesc si infloresc pomii si …mai ales dupa ce dau rod …sa-i injur si sa-i iau la huideo pe aia care s e agatza de pomi mei pentru a-mi fura roadele muncii !!! Pentru mine supradoza d e fericire…consta in faptul ca ticalosul d e postas imi aduce cateodata pensia ….cu o zi mai devreme decat termenul la care trebuie si …..mai ales dac-o aduce marita….fie si cu aia 50 de lei pe care i-am incasat deja anul acesta . Pentru mine , supradoza d e fericire…ar consta ….sa mai traiesc macar doi ani si sa apuc sa-mi iau in sfarsit , pensia intreaga { ca acum statul ma ” amendeaza ” deoarece am iesit …anticipat la pensie …de parca era vina mea pentru faptul ca , nu mai binevoia nimeni sa ma mai angajeze dat fiind varsta pe care-o aveam !!! } iar apoi….sa mai traiesc inca vreo douazeci de ani si sa-mi halesc pensia in necazul ….statului !!!! Fireste altora…ceea ce ai gandit dumneata , le poate pare , ” frumos , frumos , frumos ” insa , pentru mine….ceea ce ti-am scris….este cu adevarat ” frumos , frumos , frumos ” si….constitue cu adevarat o SUPRADOZA D E FERICIRE !!!!!! Intrebare : care-i treaba , te-ai indragostit cumva de – ai ” emanat :” respectiva postare ???

    • Teonymus zice:

      „Ai innebunit ????? Cum dracu ” sa-ti vezi moartea cu ochii dar s a nu te sperii ci…sa-i zambesti ”? Ai fost vreodata macar , in situatia de a vedea moartea cu ochii si….in loc sa te inspaimanti { ca nu arata prea grozav gagica } i-ai zambit ??????? Fi serios frate !”
      De fost în situaţia de a vedea moartea cu ochii, n-am fost. Precizez, fiindcă văd că este cazul, că „să nu te sperii, ci să-i zâmbeşti” era o figură de stil. Mă refeream la împăcare sufletească, fericire în general, fericire care nu poate fi perturbată nici de ameninţările morţii.
      Mai există şi oameni care nu se sperie de moarte, ci o aşteaptă senini. La urma urmei, reiau un citat din Marin Preda, pe care l-am mai amintit pe aici în câteva rânduri: „Moartea este un fenomen simplu in natura. Doar oamenii il fac inspaimantator”. Pentru un creştin, cu atât mai puţin este moartea „înspăimântătoare”. Atunci, de ce să n-o aştepţi şi zâmbind?

      „ti-am mai spus parca mai nu stiu cand ca …suferea d e acea boala cumplita numita…Alzhaimer”.
      Da, mi-aţi mai povestit despre mama voastră. De fapt, această discuţie am mai avut-o noi aici şi nu o dată. Dvs. spuneţi că n-aţi văzut om care să moară dacă nu zâmbind, măcar „împăcat”, senin. Că n-aţi văzut dvs., asta nu înseamnă că n-au existat astfel de oameni. Personal am auzit de câteva cazuri de oameni care au murit „împăcaţi”, „fericiţi” ar spune unii, şi n-am nici un motiv să mă îndoiesc de autenticitatea acestor cazuri. Nu este ca şi cum a muri senin, zâmbind chiar, ar fi ceva imposibil…

      „Chestia cu ” strigatul ” fericirii pe care-o simti ….si cu ecoul ….aia aduce mai curand cu apucaturile clientilor stabilimentului ala situat pe Sos. Oltenitei numit mai nou ” Alexandru Obreja “….fost ” Gheorghe Marinescu ” fost….Nr. 9 ….sau cu acelsi tip d e stabiliment dar d e la Socola , Iasi .”
      Nu întâmplător am folosit expresia „nebun de fericire”. 😀

      „Cu toate acestea ….desii mi se citea bucuria pe moaca { pe buna dreptate !!! }….n-am vazut nici macar un singur cersetor , un singur amarastean care , privindu-ma sa….zambeasca macar !!! ”
      Nu cred că banii pot să producă acea „supradoză de fericire” despre care am vorbit aici. În cel mai bun caz, pot oferi doar un surogat al fericirii, care şi acela durează foarte puţin. Cum se duc banii, cum se duce şi acea falsă fericire.
      Dar dacă dvs. spuneţi că în cazul vostru a fost vorba despre „supradoză de fericire”, nu vă pot contrazice. N-am de unde să ştiu ce aţi simţit atunci. În orice caz, dacă chiar aţi „suferit” o „supradoză de fericire”, observ că n-aţi ascultat de sfatul din finalul postării, ci v-aţi „vindecat”, probabil destul de repede. 😀
      Pe cerşetori văd că nu i-aţi „molipsit” cu fericirea voastră, dar pe alţii, măcar pe un singur om, aţi „molipsit”? 😀

      „in creion sau carbune deoarece, daltonist fiind….nu fac diferentza intre culori si…cine stie ce dracu poate iesii ?”
      Uite că nu ştiam asta despre dvs. şi chiar recent am scris pe blog despre culori şi daltonişti. De fapt, din acest comentariu am aflat multe alte lucruri noi despre dvs. Se pare că v-am „tras de limbă” fără să vreau. 😀

      „Fireste altora…ceea ce ai gandit dumneata , le poate pare , ” frumos , frumos , frumos ” insa , pentru mine….ceea ce ti-am scris….este cu adevarat ” frumos , frumos , frumos ” si….constitue cu adevarat o SUPRADOZA DE FERICIRE !”
      Nu ştiu ce să spun, dacă dvs. consideraţi „supradoză de fericire” ceea ce majoritatea ar considera cel mult doar „fericire”, cine sunt eu să vă contrazic? 🙂

      „Intrebare: care-i treaba , te-ai indragostit cumva de – ai ” emanat :” respectiva postare ???”
      Un singur cuvânt: inspiraţia. Doar ea are explicaţii în ceea ce priveşte apariţia acestei postări… 🙂

      • Marian zice:

        Omule…sunt chior la propriu { fireste cand imi convine sant chior si la figurat si mai ales surd daca-i necesar 😉 insa…daca ma-njura careva , chiar si-n sotto voce…al aud si de la cinci kilometri si ….dracu-i al lui 🙂 } la -6 , ce pretentie poti avea !?!Am avut mai putin -3 dar cu timpul…. . Chestia cu daltonismul si alte probleme oftamologice mi-au descoperit-o medicii militari la incorpoarare , atunci cand { pentru c-asa aflasem ca-i mai usoara armata dac-o faci la auto 😦 } , ma-nscrisesem la scoala de soferi . Au ramas aia masca cand au vazut rezultatele testelor oftamologice dar fireste ….asta nu i-a impiedicat sa-mi dea ” apt serviciu militar ” dracu sa-i ia de ecscroci !!! Desenez ceea ce ochii mei vad si….desenez foarte apropiat d e realitate …inclusiv portrete dar…doar in creion . Pe cersetori nu i-am molipsit { NICIODATA SAU FOARTE , FOARTE RAR } cu fericirea mea { la cati erau si mai a les cati sant …..este de-a dreptul imposibil…mai ales la cat d e zgarcit sunt 🙂 } dar…” pe altii ” adica , pe membrii familiei mele { mai ales ca ne zbateam pe vremea aceea intr-o saracie …. de-mi venea sa ies cu mitraliera in strada } sa fi sigur ca DA ! Mult…este adevarat , n-a tinut dar , pentru ceva vreme ” ne-a luat foamea d e la gura ” cum s e spune pe la noi prin Berceni si precis ca si pe plaiurile unde-si cresc parintii dumitale mioarele . Atunci , am suferit o ” supradoza ” de fericire deoarece : AM INVINS O JIGODIE CARE-SI SPUNEA …. PATRON , PLUS ALTE JIGODII CARE SE NUMEAU ….SINDICATE dar care { erau sindicate ” galbene ” adica , devotate patronatului } , habar nu aveau d e legi sau d e faptul ca si-un om marunt , un muncitor oarecare …un neica nimeni , ai poate invinge in Justitie ! Nici ei si nici macar fostii tovarasi d e munca , aflati in aceeasi situatie ca si mine , n-au crezut nici o clipa ca voi reusii sa-i inving . Dimpotriva la un ison ma blamau si mi ziceau ca-s nebun , deoarece ma pun cu….BANII SI RELATIILE PE CARE LE- AVEA ALA !!!!! A fost normal s a fiu fericit ? Eu zic ca DA …chiar daca era vorba de-o ….” supradoza ” care , din nefericire si-a sfarsit efectele dupa foarte putina vreme . Dar cat a tinut….am scapat de multe belele provocate de neplata intretinerii { locuiam inca ” la bloc ” } si-a altor utilitati plus…paina cea d e toate zilele . Atunci cand printr-un concurs stupid de imprejurari , fiul meu cel mijlociu statea cu ambele picioare deasupra Hades-ului iar DUMNEZEU si priceperea medicilor plus….Sfantul Duh m-i l-au scapat cu viata si fara urmari d e viitor , atunci…..AM FOST NEBUN DE FERICIRE !!!!! Atunci cand ficei mele cea mai mica { asta de-i azi mare scula de patroana la o trattoria in Malta } nu-i dadea nici macar un singur medic sansa ca va apuca macar sa implineasca un an de viata ….m-am luat de piept cu Moartea si mai ales cu Dumnezeu si….fata mea azi , TRAIESTE !!! Nu stau acum sa-ti povestesc ce-am facut …cum am trait si-n cazul baiatului si-n cazul fetei dar….a fost ingrozitor si….n-asi dorii nici celor mai crunti dusmani ai mei { si dupa cum bine sti eu….dusmanesc mai mult de trei sferturi din populatia globului 😉 } sa treaca prin ce-am trecut eu atunci , nu doresc NIMANUI s a aiva parte d e ce-am patimit eu ….ATUNCI . ATUNCI AM FOST NEBUN DE FERICIRE !!!!! NUMAI PARINTII DUMITALE STIU CU ADEVARAT CE-NSEAMNA ASTA ….dumneata …mai ai si…sa da Dumnezeu sa nu treci vreodata prin asa ceva !!! Exista intr-adevar cazuri cand omul…dand ochii cu Moartea , zambeste { dacii , se zice ca radeau ca nebunii de fericire iar asta-i inspaimanta pe dusmanii lor mai mult decat orice altceva } insa….daca inainte sa te duci pe topogan ai viziunea a ceva placut, …ceva linistitor…este normal sa zambesti si s-o primesti linistit pe doamna in cauza . Iti povesteam mai nu stiu cand despre finalul cartii ” Agonie si Extaz ” a lui Irvin Stone . SI atunci dar si azi….ma-nduioseaza pana la lacrimi finalul : Michelangelo asteptand sa treaca Stixul revede cu ochii mintii tot ce lasase in urma sa : David , Pieta , Sixtina , Moise , Aurora , Amurgul….etc . A murit zambind dupa marturia lui Rafael …fostul sau ucenic si discipol .Am citit { si-am si auzit d e la surse sigure } ca unii oameni aflati in situatii limita….au izbucnit in ras , atunci cand ” cineva ” a dat ordin ca acestia sa fie omorati , spunandu-le alora : ” Mai mult decat ce mi-ati facut pana acum…nu-mi mai puteti face , MOARTEA ESTE ELIBERAREA MEA SI….CONDAMNAREA CONSTIINTELOR VOASTRE ” . Inclusiv Corneliu Coposu fiind condamnat initial la moarte , le-a spus asa ceva judecatorilor care , i-au comutat sentinta deja hotarata printr-o alta ….deportarea intr-un tinut pustiu din Baragan crezand probabil ca …asta-l va termina definitiv . Viata a demonstart ca tipii…s-au inselat . Nu stiu pe unde am citit { si nici macar n-am chef sa dau ” sarche pe goagal ” la ora asta pentru a afla autorul } ca : ” cine spune ca nu-i este frica d e Moarte , este sau mincinos sau….nebun ” . Asi adauga cu umilinta-mi binecunoscuta d e dumneata d e atat vreme 😉 ca…mai exista o categorie : cea a inconstientilor . Dumneata prietene , faci parte din acesta ultima categorie …ca mai toti tinerii de fapt care cred ca , asupra lor Moartea n-are putere . Doamne …cat d e mult se-nsala !!!!!!!!!!!!! Doamne cat d e mult am crezut inclusiv eu in asa ceva !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      • Teonymus zice:

        Aţi explicat foarte frumos şi original, în acelaşi timp, de ce consideraţi că aţi cunoscut în anumite momente din viaţă „supradoze de fericire”. Acum chiar că nu vă pot contrazice, mai ales în cazul necazurilor pe care le-aţi avut cu copiii şi pe care le-aţi trecut cu bine. Pentru un părinte nu există mai mare bucurie decât să-şi vadă copiii sănătoşi. Smulgerea lor din „ghiarele” morţii produce oricărui părinte adevărat „supradoze de fericire”.

        „Exista intr-adevar cazuri cand omul…dand ochii cu Moartea , zambeste”.
        Mă bucur că până la urmă îmi daţi dreptate: se poate muri şi zâmbind… 🙂

        „Dumneata prietene , faci parte din acesta ultima categorie …ca mai toti tinerii de fapt care cred ca , asupra lor Moartea n-are putere.”
        Deşi sunt tânăr (încă), fiţi sigur că nu cred că moartea n-are nici o putere asupra mea. Ca şi creştin, ştiu însă că doar Dumnezeu este Cel care dă viaţă omului şi tot El este Singurul care o poate lua. Deci, în toate facă-se după voia Sa.

  2. Marian zice:

    Revin ca….tocmai mi-adusei aminte !!!! Cum dracu sa mori frate ” impacat ” atunci cand ” la carte ” scrie negru pe alb ca ” zilele omului vor fi d e….o suta d e ani ” iar ” aia cu coasa ” te deranjaza atunci cand te astepti mai putzin si mai ales atunci cand poate abia ai implinit….70-80 de ani ???????????????????

    • Teonymus zice:

      Nu uitaţi că tot „cartea” despre care pomeniţi spune următoarele:
      „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani” (prima parte a versetului 10 din psalmul 90). 🙂

      • Marian zice:

        Pai si eu …ti s-a parut cumva c-asi avea ceva contra daca asi traii { EU PERSONAL …. FIRESTE CA LA MINE FACEAM REFERIRE 😉 D’A C E CREDEAI CA , M-A CUPRINS BRUSC DRAGOSTEA SI GRIJA PENTRU SANATATEA ALTORA 😦 ??? } , un minim de 70-80 de ani ???? Sa le halesc { asa cum mi-am propus de prin….1967 cand am intrat prima oara pe poarta unei fabrici in calitate d e ….ucenic sau….muhaia daca-ti place mai mult termenul } astora d e conduc statul Roman pensia pe care mi-o datoreaza ???? Ca , probabil nu mai sunt ” dintre cei mai tari ” , poate fi adevarat …la cata suparare imi produci matale la cordul inimii sau la nervii capului 😦 !!!!!!!!!!!!!!!!

      • Teonymus zice:

        „Revin ca….tocmai mi-adusei aminte !!!! Cum dracu sa mori frate ” impacat ” atunci cand ” la carte ” scrie negru pe alb ca ” zilele omului vor fi d e….o suta d e ani ” iar ” aia cu coasa ” te deranjaza atunci cand te astepti mai putzin si mai ales atunci cand poate abia ai implinit….70-80 de ani ???????????????????”
        Când aţi scris asta, da, mi s-a părut că aţi fi „contra” dacă aţi trăi nu 100 de ani, ci „doar” 70-80 de ani. 😀 Dar acum văd prea bine că nu e cazul.
        Trebuie să recunosc că nici eu n-aş avea nimic contra dacă aş trăi „doar” 70-80 de ani. 😀

  3. Marian zice:

    D’al dracului ce esti { ca alta explicatie chiar nu gasesc } mi-ai trunchiat cele spuse pentru a-ti trage spuza pe turta-ti proprie !!!!!! ” Exista intr-adevar cazuri cand omul …. dand ochii cu Moartea zambeste ” . Ce te costa daca , transcriai tot , ca sa inteleaga careva dintre vizitatorii sau vizitatoarele blogului dumitale ….probabil interesat de duelul nostru sa poata intelege ….ceea ce am dorit eu sa exprim ????

    • Teonymus zice:

      N-am transcris tot, doar fiindcă n-are sens să umplu secţiunea comentariilor cu transcrieri. Cine vrea să afle mai mult (asta dacă nu a citit deja la dvs., ca apoi să citească şi replica mea) poate să meargă direct la comentariul vostru, doar e puţin mai sus.

  4. Mihu zice:

    Fericire, fericire, fericire! 🙂 Ce gând frumos!

    • Marian zice:

      @ Mihu ” Fericire , fericire , fericire ! C e gand frumos ! ” Din NEFERICIRE este doar….un gand ! Nu stiu pe unde am citit o intamplare { cred c a tot la amicul Teonymus pe blog } , despre un tip ce radea ca nebunul , plin d e fericire . CIneva l-a intrebat : – Pentru ce razi si esti atat d e fericit ? Ala i-a raspuns :- Pai , pana acum eram nefericit deoarece , nu aveam incaltzari . Azi…l-am vazut pe unul care…nu avea picioare si….cum sa nu rad d e fericire ? „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s