Ieri a fost 1 Aprilie. A fost o zi în care mulţi s-au străduit să facă „farse” familiei, să-şi mintă prietenii, să înşele încrederea lor… Şi toate acestea pentru ce? Doar de dragul aşa-zisei „Zile a Păcălelilor”…
Am stat şi m-am întrebat: oare de ce oamenii omagiază minciuna, dar nu şi adevărul? De ce nu are şi adevărul o zi a lui? Aşa cum 1 Aprilie este „Ziua Păcălelilor”, de ce nu este un 1 Iulie, de pildă, un 1 August sau măcar un 29 Februarie, „Ziua Adevărului”? De ce? Ar fi frumos dacă, pentru fiecare dintre noi, răspunsul la aceste întrebări ar fi următorul: Pentru că, de fapt, toate zilele sunt „Zilele Adevărului”…
Însă, din păcate, adevărul nu este la fel de „popular” ca minciuna. Şi cum ar putea fi altfel, dat fiind faptul că el nu face „spectacol”, nu distrează mulţimile, nu linguşeşte? Nici măcar nu se străduieşte să atragă privirile, din moment ce nu apelează niciodată la „produse cosmetice”. Că ne place sau nu, adevărul ni se înfăţişează veşnic aşa cum este, în vreme ce minciuna ţine întotdeauna cont de gusturile noastre…
În cadrul acestei dualităţi adevăr-minciună, am observat deseori un paradox:
Pentru a minţi ai nevoie de inteligenţă şi imaginaţie. Orice mincinos se gândeşte înainte să deschidă gura. Dacă nu vrei să fii prins cu minciuna, trebuie să-ţi iei măsuri înainte să pui în circulaţie falsul, să te asiguri că vei fi convingător, iar în final, după ce ţi-ai atins scopul, să te gândeşti cum să-ţi acoperi urmele. Deci, mincinosul are de lucru, nu glumă! În schimb, pentru a spune adevărul nu trebuie să faci decât să repeţi sau să faci cunoscut ceva. Atât! Nu cred că pentru asta îţi trebuie un anumit coeficient de inteligenţă sau o imaginaţie bogată. Atunci, de ce ne este mai greu să spunem adevărul decât să minţim?
Ne este mai greu, fiindcă ne este frică de consecinţele aflării adevărului. Dar oare se merită să trăim o viaţă de minciuni în schimbul acelor consecinţe? Un adevăr n-are nevoie neapărat de alte adevăruri, dar o minciună întotdeauna îţi va cere alte şi alte minciuni. Ea este ca un bulgăre de zăpadă care cade de pe culmea unui munte şi, în căderea lui, atrage tot mai multă zăpadă, până când devine o ameninţare pentru cel asupra căruia vine. Şi ştiţi asupra căruia vine acel „bulgăre de minciuni”? Chiar asupra aceluia care i-a dat drumul de acolo, de sus. Or, decât să-ţi trăieşti toată viaţa cu frică, din cauza acelui „bulgăre”, nu mai bine suporţi o dată şi pentru totdeauna consecinţele adevărului?
Sau poate că nu minţim de frica urmărilor adevărului, ci fiindcă nu ne place adevărul. Cum am mai spus, adevărul nu-şi ascunde natura. Uneori poate fi un adevăr crud, ceva ce nu poate fi uşor de digerat. În acest caz, minciuna se oferă imediat să ne dea o „mână de ajutor”. Înlocuim, deci, acel adevăr cu minciuni. Asta poate va ţine o vreme, dar până la urmă tot nu vom scăpa de crudul adevăr. Nu ne vom putea minţi la nesfârşit! Aşa stând lucrurile, vom încerca ca prin minciuni, spunem noi „nevinovate”, măcar să „cosmetizăm” acel adevăr. Numai că o jumătate de adevăr cu o jumătate de minciună înseamnă minciună. Este exact ca la matematică: plus x minus = minus…
Atunci, ce rămâne de făcut? Să acceptăm adevărul şi să-l oferim şi noi celorlalţi, fără să apelăm la nici un fel de minciuni. Ştiu, se spune că „adevărul doare”. Aşa este, dar durerea produsă de el este o „durere vindecătoare”, pe când „starea de bine” produsă de minciuni este ucigătoare…
Dintre viaţă şi moarte, tu ce alegi?
Imaginile au fost preluate de pe mymodernmet.com.
Lumea lui Teonymus 
La începutul secolului XX semnificația lui 1 aprilie nu era deloc aceasta. Ca și astăzi (în unele culturi) ziua era reprezentată de un pește care simboliza dragostea și prietenia.
http://www.anecdote-du-jour.com/poisson-d-avril-un-symbole-d-amour-et-d-amitie/
Nu era aşa doar în unele culturi. Din câte am înţeles, „obiceiul” de a face „păcăleli” de 1 Aprilie este unul vechi de câteva secole. Mai multe teorii cu privire la originea acestei „zile a păcălelilor” am găsit AICI.
Este veche dar așa cum se subliniază în textele francofone înainte de sec. XX avea altă semnificație acest pește de aprilie. Merci pentru material!
Păcat că semnificaţiile iniţiale, adică dragostea şi prietenia, au fost înlocuite de „păcăleli”…
Mulţumesc şi eu pentru informaţii! 🙂
Da, ideea cu o zi a adevărului, în care să se evite minciuna este frumoasă și binevenită, precum zice și un epigramist:
Doamne, minunat ar fi,
Cu aportul tău sublim
Să avem în an şi-o zi,
Fără să ne păcălim!
(Nelu Ionescu Quintus din ”Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală”)
Oare cum ar fi ?
dar e bună și ziua de 1 aprilie ca zi a păcălelilor = ca divertisment, pentru menținerea unui umor de bună calitate, căci terapia prin râs, umor și bună dispoziție nu strică numănui, chiar este indicată. Toate cele bune !
Ideea cu o zi a adevărului nu cred că va fi pusă în aplicare vreodată. Şi dacă ar fi, nu ştiu câţi ar sărbători-o. Nu de alta, dar după cum am spus în articol, adevărul nu se bucură de „popularitatea” de care se bucură minciuna.
În orice caz, mă bucur că au ridicat şi alţii această problemă!
„dar e bună și ziua de 1 aprilie ca zi a păcălelilor = ca divertisment, pentru menținerea unui umor de bună calitate, căci terapia prin râs, umor și bună dispoziție nu strică numănui, chiar este indicată.”
Uite că mie îmi strică un umor generat de minciuni. 🙂 Şi asta nu pentru că n-aş avea simţul umorului, ci fiindcă minciuna rămâne minciună, fie ea spusă şi „în glumă”. De asemenea, dacă te foloseşti de minciuni pentru a produce umor, rişti ca nimeni să nu te mai creadă când vei spune adevărul. Exact ca în fabula „Băiatul care a strigat „Lupul””, a lui Esop. 🙂
Numai bine!
Adevarul nu te face liber !!! Adevarul supara si…nu-i benefic intotdeauna , asta am constatat-o pe pielea mea si-nainte dar mai ales in astia douazeci si cinci d e ani de la rahatul ala din decembrie ’89 . Minciuna impletita cu adevarul { cam cum este impletit snurul martisorului } a stat la baza societatii omenesti din toate timpurile . Am cunoscut pe un tip { precis al cunosti si dumneata onorate Teonymus 😉 } care , avea o ” slujba ” foarte importanta , si-o pozitie sociala ce-l situa alaturi de seful aceli societati in care traia si care societate , era foarte restransa si restrictiva…in sensul ca nu orice mitocan putea razbate acolo 😉 . Tipul a ales sa spuna adevarul si…a fost dat in branci afara din ” casa ” si…si-a pierdut inclusiv ” slujba ” devenind un fel d e homeless , un paria ….o ” taratoare ” a respectivei societati ! Atunci…si-a pus intelectul si inteligentza-i ” creatoare ” in functiune si…a pacalit doi fraieri ce umblau brambura pe camp convingandu-i pe acestia ca , adevarul spus de stapanul lor { adica fostul sau stapan } , era d e fapt o minciuna . Astia , ce aveau un IQ ,” pana la piciorul broastei ” { vorba lui Ion Creanga 😉 } au pus botul la vrajala aluia si…urmarea a fost ca , diferit ca si-au pierdut locul in ” casa stapanului ” lor si-au castigat …. ” dreptul ” de-a murii dar…doar dupa ce intreaga lor viatza se vor fi chinuit sa traiasca , adica un paradox cum l-ai numii dumneata . Deci ceea ce spui dumneata si Allexyanna se dovedeste a fi eronat : ” ziua pacalelilor ” a inceput cu mult inainte de datele extrase de dumneavoastra d e pe Google sau Wikipedia . Nu adevarul ci , doar munca { ma refer la munca platita…munca bine platita } si minciuna , te fac liber . Am descoperit { citind ca d e obicei foarte atent postarea dumitale } inca o eroare . ” O jumatate d e adevar cu o jumatate d e minciuna inseamna minciuna ” dar pur si simplu este gresita ” cugetarea ” dumitale : insumate , formeaza doar un ADEVAR RELATIV iar chestia asta sta la baza intregii societati umane d e la inceputurile ei si pana azi iar dumneata ca istoric , ar fi cazul s-o sti mai bine decat mine ! La intrebarea dumitale , eu raspund : aleg moartea deoarece…este singura ce-ti ofera certitudine …viata , este foarte relativa dupa cum bine sti . Fireste ca , doresc sa mor dupa c e vor trece macar douazeci d e ani , timp in care sa reusesc sa-mi recuperez gologanii pe care statul asta de ecscroci m-i i-a furat din buzunare timp d e aproape patruzeci de ani 😦 si daca se poate …sa mor in somn , visand la ceva frumos din putinele momente frumoase ale copilariei mele . Eventual sa ma visez tanar , alaturi de copii mei { mici d e tot pe atunci } sau alaturi de nepoti . Dar ce ti-a venit onorabile sa abordezi un astfel de subiect dupa gramada d e susanele din ultimul timp ? Cumva unde se apropie Pastele { fratii catolici al ” serbeaza ” Duminica } si-n aceasta perioada , devii si dumneata ca si mine 😉 ….un crestin mai bun , un crestin mai adevarat …mai aproape de ceea ce ar trebuii sa fie crestinul ? Iti urez….SUCCESURI 😉 😉 😉 !!!
„Adevarul nu te face liber !!!”
Cred că nu mai este nevoie să vă spun de unde am preluat titlul postării. Pentru cei care nu ştiu, aceste cuvinte aparţin lui Hristos (a se vedea Evanghelia după Ioan 8:32). Iar eu cred că Isus n-a minţit când a spus acestea, ci, ca întotdeauna, a spus doar adevărul…
„Am cunoscut pe un tip { precis al cunosti si dumneata onorate Teonymus 😉 } ”
Într-un târziu, m-am prins la cine faceţi referire. Sper să se prindă şi ceilalţi cititori. 😀
„Deci ceea ce spui dumneata si Allexyanna se dovedeste a fi eronat : ” ziua pacalelilor ” a inceput cu mult inainte de datele extrase de dumneavoastra d e pe Google sau Wikipedia .”
Este şi aceasta o „teorie” de luat în seamă. 😀
„O jumatate d e adevar cu o jumatate d e minciuna inseamna minciuna ” dar pur si simplu este gresita ” cugetarea ” dumitale : insumate , formeaza doar un ADEVAR RELATIV iar chestia asta sta la baza intregii societati umane d e la inceputurile ei si pana azi iar dumneata ca istoric , ar fi cazul s-o sti mai bine decat mine”.
Am vrut să spun că dacă încerci să îmbini adevărul cu minciuna nu va reieşi un adevăr, ci mai degrabă o minciună. Pentru mine, este la fel ca la matematică: dacă înmulţeşti un număr pozitiv cu unul negativ, rezultă întotdeauna un număr negativ.
Aşa văd eu lucrurile…
„Dar ce ti-a venit onorabile sa abordezi un astfel de subiect dupa gramada d e susanele din ultimul timp ?”
Am explicat asta chiar din primele paragrafe. Această „zi a păcălelilor” m-a provocat să abordez un astfel de subiect.
Daca-ti place mai mult asa , atunci : VA IESII O MINCIUNA…..RELATIVA 😉 ! Uiti ca toate puscariile lumii sant pline d e oameni nevinovati care , teoretic cel putin , au spus numai adevarul ? Daca ADEVARUL ar fi recunoscut si spus d e toti oamenii…ce s-ar face saracii avocati…ar murii d e foame ? N-ar apare o discriminare intre profesiile liberale ? Nu frate , ADEVARUL IMPLETIT C-O MINCIUNA D E BUNA CALITATE 😉 ASTA ESTE BAZA SOCIETATII UMANE !!! Ai explicat matale de ce ai abordat acest subiect dar , ” e scris adanc ” si poate din acest motiv n-oi fi inteles eu sensul desii…ma cam indoiesc de asta . Saracu Isus …a vazut pe pielea sa ce poate face ADEVARUL din om deci….raman la ” teoria ” mea , pe care ma bucur c-o gasesti interesanta …cu toata ironia ce s e vedea de la o posta 😦 😉 .
” Daca ADEVARUL ar fi recunoscut si spus d e toti oamenii…ce s-ar face saracii avocati…ar murii d e foame ? ”
„Săracii” avocaţi ar fi nevoiţi să se facă avocaţi ai adevărului. 🙂
„raman la ” teoria ” mea , pe care ma bucur c-o gasesti interesanta …cu toata ironia ce s e vedea de la o posta 😦 😉 .”
Nu este „ironie”, ci un răspuns pe măsura comentariului vostru. Pur şi simplu, n-am putut să vă răspund serios după ce am citit ce aţi scris acolo despre obiceiul numit „ziua păcălelilor”. No offence! 🙂
A nu se înţelege că vă contrazic când aţi lăsat de înţeles că „tatăl minciunii” (aşa-l numeşte Biblia pe Satan) are legătură cu „popularizarea” neadevărurilor, dar aici era vorba strict despre acest obicei de 1 Aprilie, care a apărut acum câteva secole în urmă, nicidecum încă din Grădina Edenului. Că baza pentru un astfel de „obicei” exista încă de la căderea în păcat, asta e altceva. 🙂
:))) Imi vine sa rad. Am fost constienta ca este 1 aprilie, dar am uitat ca este denumita Ziua Pacalelii. Am uitat. :)) Nu as fi pacalit pe nimeni oricum .. dar asa de mult mi-a pasat ca nici nu am realizat. :))
Fiindcă tot a fost adus în discuţie umorul, uite că mai sunt oameni care nu trebuie neapărat să fie „păcăliţi” sau să „păcălească” de 1 Aprilie pentru ca să râdă cu prilejul acestei zile! 🙂
Adevarul fiind perceptia comuna, iar minciuna tot ceea ce difera?
Cand spui ‘ am spus adevarul’ te raportezi la un standard sau este ceea ce percepi cu simturile tale?
Pentru mine, a minţi înseamnă să înlocuieşti ceea ce ştii că este adevărat cu ceva ce ştii că nu este adevărat. Cu alte cuvinte, ai o cunoaştere asupra unui lucru şi o consideri adevărată (că această cunoaştere este rezultatul percepţiei proprii, percepţiei comune sau a unei categorii de persoane, cum ar fi oamenii de ştiinţă de pildă, asta are mai puţină importanţă), dar din diverse motive nu-ţi expui acea cunoaştere, ci inventezi o „alternativă” mai acceptabilă pentru tine şi/sau pentru alţii.
De ce am spus „ceea ce ştii că este adevărat”? Pentru că se poate ca ceva ce tu consideri adevărat să nu fie aşa, iar tu să nu ştii asta. De pildă, nu consider că profesorii ne-au „minţit” când ne-au spus că atomul este cea mai mică particulă. N-aveau de unde să ştie atunci că se vor descoperi particule mai mici chiar şi decât atomul…
În concluzie, subliniez aşa cum o face şi DEX-ul, a minţi înseamnă „a face afirmaţii care denaturează în mod intenţionat adevărul„.
Da, aceasta este explicatia.
Si adevarul, adica sa ne recunoastem gandurile, cuvintele, faptele inseamna sa ne usuram sufletul, indiferent de consecinte.
Adevarul poate fi expus intr-o maniera proprie, fiind influentat de perceptii, reactii, emotii, consecinte.
Uneori faptele sunt asa de grave incat adevarul devine periculos pentru raufacator. Minciuna devine in acest caz singura care poate amana sau scapa de pedeapsa.
Uneori adevarul poate dezechilibra persoane sensibile si poate pricinui mai mult rau decat bine. Perceptia unor cuvinte, actiuni este atat de diferita de la persoana la persoana incat pe unii ii impacteaza pe viata.
Adevarul( de zi cu zi) este frecvent un produs al unei situatii, stari si perceptii de moment. In functie de interesele, valorile si experienta fiecaruia, adevarul sa slujeasca binele, pacea, iubirea.
„Uneori faptele sunt asa de grave incat adevarul devine periculos pentru raufacator. Minciuna devine in acest caz singura care poate amana sau scapa de pedeapsa.”
Oricât de „periculos” ar fi un adevăr, consider că minciuna este cu mult mai periculoasă. Este mai periculoasă atât pentru cel care minte, cât şi pentru cel minţit. Cât despre pedeapsă, ne minţim singuri dacă credem că minciuna ne va scapa de ea.
Un creştin n-are nevoie de explicaţii în acest sens. Pentru cei care nu sunt creştini, voi repeta ce am spus şi în postare: decât să trăieşti toată viaţa cu frică, de teama acelui „bulgăre de minciuni” care riscă să vină împotriva ta şi să te distrugă, mai bine suporţi o dată pentru totdeauna consecinţele adevărului.
Foarte frumos spunea Mântuitorul că „adevărul ne va face liberi”. Când spui adevărul, eşti „eliberat” sufleteşte, scapi de toată acea presiune psihologică, de tot acel stres generat de întrebări care încep cu „dacă”. Desigur, dacă nu primeşti iertare, poate urma apoi pedeapsa, dar este o pedeapsă doar pentru trup. În vreme ce minciuna ne pedepseşte sufletul, ne chinuieşte sufleteşte…
Iată de ce consider că a fi apasat o viaţă întreagă de minciuni este o pedeapsă cu mult mai grea decât cea pe care o primeşti dacă spui adevărul.
„Uneori adevarul poate dezechilibra persoane sensibile si poate pricinui mai mult rau decat bine.”
În nici un caz ceea ce ai spus tu nu poate fi o justificare pentru minciuni!
Este drept, pot exista şi cazuri în care unii să nu fie pregătiţi să audă adevărul. În astfel de cazuri, consider că soluţia ar fi nu să fie minţiţi, ci să fie amânată dezvăluirea adevărului până când vor fi pregătiţi să-l audă. Aşa consider că este cel mai bine, pentru că, după cum bine ştim, „minciuna are picioare scurte”, n-avem de unde să ştim că nu vor afla adevărul din altă parte, iar dacă noi i-am minţit, asta îi va durea cu mult mai mult.
Acestea îmi sunt opiniile cu privire la acest subiect, dar tu şi ceilalţi cititori aveţi dreptul, fireşte, să aveţi propriile păreri…
Da, Teo, ai dreptate.
Ai mintit vreodata? 🙂
🙂 Cine spune că n-a minţit niciodată, tocmai a spus o minciună.
Faptul că se mai întâmplă să mai minţim, fiindcă nu există om sub soare care să fie „întruchiparea” perfecţiunii, asta nu înseamnă că este în regulă să minţim. Înseamnă doar că trebuie să ne străduim mai mult. 🙂
@lorelad Intrebarea este retorica ? Pai ce crezi ca-i prost sa-ti raspunda sau atat d e dus cu pluta incat sa recunoasca asta ? Ai uitat ca-i Teo….NYMUS ?
Teonymusuleeee…oamenii nu vor fi NICIODATA PREGATITI SA AUDA ADEVARUL !!!! AI uitat ca ADEVARUL supara ? Cine are nevoie d e ADEVAR ? O MINCIUNA frumoasa….aia da , dar ADEVAR …NICIODATA !!!
V-aş pune următoarea întrebare: dacă adevărul doare, supără, ce se poate spune despre o minciună dovedită, demascată?
NIMIC ONORABILE , NIMIC !!!! Insa…s-a descoperit si pentru asa ceva un ” leac ” numit : AVOCATI 😉 . Nu te-ai prins inca ca, din toate vremurile , n-au existat avocati saraci ? Apreciez cu multa placere insa , cum ai raspuns la intrebarea pusa de Lorelad : ai bagat melesteul in functie 🙂 🙂 🙂 ! Nici adevar si nici minciuna completa , doar …” Cuvinte potrivite ” 😉 .
Eu n-aş zice că „nimic”. 🙂 Adevărul îl mai suporţi că n-ai ce face, e adevăr… Dar să afli că ai fost minţit parcă te doare mai tare. Nu ştiu cât efect ar avea „leacul” oferit de avocaţi pentru aceste „dureri”…
Bine ca-mi adusei aminte ! In caz ca faci parte dintre fratii catolici { dumneata sau cunscuti de-ai dumitale } iti urez pentru spectacolul Invierii d e maine si fireste pentru Duminica , PRIMA ZI A SAPTAMANII 😉 ….niste seri calde { la Bucuresti iti clantzane dintii in gure de frig 😦 } si fireste , deja traditionalul : UN PASTI FERICIT ! daca nu…ramane pe data viitoare cand va fi Pastele Ortodocs 🙂 🙂 🙂 pentru care ma pregatesc intens sa devin un crestin mai bun…macar pana dupa Pasti 😉 !
Nu sunt catolic, nici membrii familiei mele nu sunt. N-am nici cunoscuţi catolici, dar urările voastre sunt binevenite. Mă alătur şi eu lor şi urez vizitatorilor blogului care fac parte din Biserica Catolică sau Protestantă (şi protestanţii sărbătoresc Paştile duminica aceasta) un „Paşti Fericit”! 🙂
Dragii mei, adevarul e unul singur, indiferent de perceptia omului. Astfel, daca e unul singur (logic; pentru ca nu exista alternative la adevar – ori e adevarat, ori e fals), nu depinde de nimic. Pot sa ne manipuleze perceptia cat vor, dar adevarul niciodata… pentru ca e unul singur! 🙂 Daca ai manipulat adevarul, pe cale logica acel adevar e deja in trecut, pentru ca a fost deja inlocuit cu un alt adevar. In realitate, aceasta dezbatere nici nu ar trebui sa aiba loc. Adevarul e unul singur prin definitie!
In alta ordine de idei, dar totusi in aliniament cu comentariile de mai sus, Isus Cristos nu spune ca „Propagarea Adevarului” te va face liber. Intr-adevar, asa ceva te-ar putea duce chiar si la puscarie. In schimb Isus Cristos spune „Adevarul Te Va Face Liber”, deci „Cunoasterea Adevarului”.
Iar eu spun ca suntem cu totii sclavi; iar asta e adevarul! Daca as spune si cine sunt stapanii de sclavi, asta m-ar duce la puscarie; asa ca nu am sa zic! 🙂 Ce mai pot sa zic e ca intr-o zi vom fi liberi, iar asta din nou, e adevarul!
Peace and much love to you all! 🙂
Si mai simt nevoia sa zic ceva… Nu exista crestin mai rau sau crestin mai bun. Exista crestin si atat; la fel ca si cu adevarul! Si nu esti mai bun pentru ca esti crestin ortodox (eu cica as fi ortodox, dar in realitate, nu mi-a cerut nimeni parerea, deci nu sunt). Nici nu esti mai bun pentru ca esti crestin. In primul rand, daca chiar crezi asa ceva, imi pare rau s-o spun, dar deja te-ai cam indepartat de notiunea de crestin in sine. Si Marian, indraznesc sa te contrazic; va veni o zi in care oamenii vor fi pregatiti sa auda adevarul. Iar timpul scurs de acum si pana la ziua aceea se numeste „evolutie”! 🙂
And guys; you’re missing the whole point! Nu mi se pare ca va concentrati energiile in directia corecta. Deschideti-va ochii! Nu e vorba despre voi si in niciun caz nu e vorba de pedeapsa. Dumnezeu nu pedepseste! Daca Dumnezeu chiar pedepsea, nu mai aveam demult guverne, politie, armata, SRI… etc
Fiti mai blanzi cu voi, oameni buni. Nu va mai auto-flagelati. Ne persecuta destul „cei de sus”, nu va mai persecutati si singuri. Deci Marian, fii mai bun cu tine… si incearca sa fii mai bun si cu Teonymus. De ce-l ironizezi pentru religia lui? Incerc sa fac un exercitiu de imaginatie, sa-mi dau seama cum il abordai daca era musulman… Intelegi unde bat, nu?
Please be good, my friend… stop spreading the hate… 🙂
Pace!
În primul rând, bine aţi venit pe blog! Nu dispun de prea mult timp, aşa că ma voi opri fugitiv la câteva dintre afirmaţiile dvs.:
„Isus Cristos nu spune ca „Propagarea Adevarului” te va face liber. Intr-adevar, asa ceva te-ar putea duce chiar si la puscarie. In schimb Isus Cristos spune „Adevarul Te Va Face Liber”, deci „Cunoasterea Adevarului”.
Mă bucur să văd că sunteţi familiar cu textul Sfintelor Scripturi. Da, în acel context din Evanghelia după Ioan 8:32 Hristos are în vedere cunoaşterea Adevărului. Or, după cum tot Hristos afirmă în aceeaşi evanghelie, capitolul 14 cu versetul 6, El este Adevărul. Cât despre „propagarea Adevărului”, Scriptura arată clar că nu poţi să cunoşti acel Adevăr despre care vorbea Isus şi doar atât, fără să-l propagi apoi, să-l arăţi, să-l răspândeşti în jurul tău. Fiindcă mi-am propus să fiu fugitiv, vă aduc ca argument doar cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei 5:13-16.
În altă ordine de idei, în această postare nu mi-am propus să fac exegetică pe Ioan 8:32. Am luat acel verset doar ca motou, apoi mi-am expus pur şi simplu gândurile. Chiar şi aşa, fără să fac exegetică pe text, aceste gânduri sunt în conformitate cu învăţăturile promovate de Sfintele Scripturi.
„Nu exista crestin mai rau sau crestin mai bun. Exista crestin si atat; la fel ca si cu adevarul! Si nu esti mai bun pentru ca esti crestin ortodox (eu cica as fi ortodox, dar in realitate, nu mi-a cerut nimeni parerea, deci nu sunt). Nici nu esti mai bun pentru ca esti crestin. In primul rand, daca chiar crezi asa ceva, imi pare rau s-o spun, dar deja te-ai cam indepartat de notiunea de crestin in sine. ”
Nici n-am afirmat vreodată că sunt creştini „mai răi sau mai buni”. Creştin este cu adevărat doar acela care urmează întru totul calea, învăţăturile lui Cristos (că de aia se şi numeşte „creştin”). Restul, chit că se consideră creştini, sunt aşa doar cu numele. Despre acest „creştinism de formă” am discutat AICI.
„Dumnezeu nu pedepseste! Daca Dumnezeu chiar pedepsea, nu mai aveam demult guverne, politie, armata, SRI… etc”
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, arată clar că Dumnezeu este Dragoste, dar şi un „foc mistuitor”, că iartă, dar şi pedepseşte păcatul nemărturisit, adică de care nu te pocăieşti. Dvs. pe ce vă bazaţi când ziceţi că „Dumnezeu nu pedepseşte”? Pe faptul că mai există încă astfel de instituţii? Ştiţi foarte bine că guvernele, poliţia, armata ş.a.m.d. sunt structuri imperfecte, de multe ori corupte. Ca să fac o remarcă acidă, tocmai existenţa unor astfel de instituţii incompetente, adesea corupte (noi românii cred că le cunoaştem destul de bine), poate fi un argument că Dumnezeu da, este drept şi ne pedepseşte şi prin ele, prin faptul că le îngăduie să ne conducă, această pedeapsă fiind într-adevăr una mai „blândă”, „cu măsură”. Este aşa doar datorită îndelungii răbdări pe care Dumnezeu o are faţă de noi, oamenii:
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”.
Aşa ne arată apostolul Petru în a doua sa epistolă sobornicească, capitolul 3, versetul 9, pentru ca în versetul următor să puncteze următoarele:
„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”.
Cine citeşte să înţeleagă!
Pace şi dvs.!
Teonymus, sper sa nu te simti ofensat daca am sa-ti vorbesc la pertu. Asa sunt obisnuit, iar pe deasupra, mi se pare ca modul de adresare formal ne indeparteaza unii de altii, ceea ce nu cred ca vrem cu adevarat. 🙂
Multumesc pentru primire!
Inainte de a incepe sa raspund, sa explic ce NU urmaresc. Nu urmaresc sa ma contrazic cu nimeni. Cand dau peste o parere / idee care se potriveste cu modelul meu filosofic, si consider ca pot sa contribui la nuantarea acelei idei, o fac. Deci scopul meu nu e sa demontez credintele nimanui, ci eventual sa le intaresc daca pot. In momentul in care am impresia ca anumite idei nu converg (ca in cazul lui Marian), incerc sa atrag atentia asupra acestui fapt… si de obicei, aici incep dezbaterile. 🙂
Si acum sa incerc sa raspund. Trebuie s-o fac, pentru ca se pare ca am fost inteles gresit; asa ca am sa incerc sa clarific acele afirmatii care au fost intelese eronat sau incomplet…
1.) Teonymus: „Scriptura arată clar că nu poţi să cunoşti acel Adevăr despre care vorbea Isus şi doar atât, fără să-l propagi apoi[..]”
S-ar putea sa ai dreptate, dar din postura in care ma aflu pot sa spun ca am libertatea de a alege, in sensul ca pot alege sa-l propag sau nu. Desi… tu spui ca „nu poti”. Nu am cum sa stiu daca ai dreptate sau nu, atata vreme cat nu cred ca ma aflu in acea postura… inca. Tu, presupun ca esti deja acolo; de aceea esti asa de sigur. Cu toate acestea… nu suntem cu totii la fel!
2.) Teonymus: „Nici n-am afirmat vreodată că sunt creştini „mai răi sau mai buni””
Era vorba de Marian, si de fapt eram „de partea ta” :), iar eu am o definitie foarte simpla despre ceea ce inseamna a fi crestin: fii om, deci fii bun!
3.) Teonymus: „Dvs. pe ce vă bazaţi când ziceţi că „Dumnezeu nu pedepseşte”? Pe faptul că mai există încă astfel de instituţii? Ştiţi foarte bine că guvernele, poliţia, armata ş.a.m.d. sunt structuri imperfecte, de multe ori corupte”
Exact despre asta vorbeam. „Ei” pedepsesc si tot „ei” se substituie lui Dumnezeu. Asta in conditiile in care tu consideri ca Dumnezeu pedepseste, desi eu NU sunt de acord. Sufletul meu imi spune altceva – Dumnezeu ma iubeste si ma iarta. Mie nu imi e frica de Dumnezeu; eu il iubesc pe Dumnezeu, pentru ca si Dumnezeu ma iubeste pe mine. Daca mi-ar fi frica de Dumnezeu, nu as mai putea sa-l iubesc. E atat de simplu! Deci te rog frumos, nu incerca sa-mi faci frica de Dumnezeu, pentru ca nu ai sa faci decat sa ma indepartezi… Iti multumesc pentru intelegere 🙂
Si acum am sa „profit” de mingea ridicata la fileu si am sa incerc sa construiesc ceva pe bazele deja puse de tine. Spui ca Dumnezeu pedepseste, dar sunt sanse foarte mari ca de vina sa fie doar perceptia noastra despre ceea ce se intampla. Nu zic ca nu suntem provocati, ba dimpotriva; acum mai mult ca niciodata. Atata tot, ca NU Dumnezeu e acela care ne provoaca… ci stim noi cine… E adevarat ca Dumnezeu lasa intunericul sa aiba putere asupra noastra, daca vrei, dar sunt convins ca asta se intampla din necesitate. Daca nu ar fi asa, nu am mai evolua… deci Dumnezeu ne face un bine exact astfel; lasandu-ne sa evoluam. Din pacate, evolutia trebuie sa aiba loc sub influenta intunericului… ce sa facem, asa functioneaza Universul… de la mic la mare. Stim foarte bine, vrei muschi, trebuie sa-i rupi intai. Daca ne raportam la universul psihologic, din nou, stim foarte bine ca omul functioneaza pe principiul placere vs. durere. Tot ceea ce facem in viata are o motivatie care e legata ori de durere ori de placere; in sensul ca facem tot ce e posibil sa evitam durerea, respectiv pentru a experimenta placerea. Deci confuzia asta trebuie sa dispara. Inca o data, Dumnezeu nu pedepseste! E doar parerea mea, pe care am incercat sa o argumentez.
Pace tuturor!
„Teonymus, sper sa nu te simti ofensat daca am sa-ti vorbesc la pertu. Asa sunt obisnuit, iar pe deasupra, mi se pare ca modul de adresare formal ne indeparteaza unii de altii, ceea ce nu cred ca vrem cu adevarat.:)”
Puteţi să-mi vorbiţi la pertu. Nu mă deranjează deloc. Însă, aşa după cum am obiceiul faţă de persoanele pe care nu le cunosc, eu voi continua cu acest limbaj mai formal. Probabil aveţi dreptate, un astfel de limbaj păstrează o anumită distanţă între interlocutori. Eu zic totuşi că se merită, atâta timp cât această distanţă aduce cu sine respect, respect care văd că devine o pasăre rară, mai ales în mediul online.
„S-ar putea sa ai dreptate, dar din postura in care ma aflu pot sa spun ca am libertatea de a alege, in sensul ca pot alege sa-l propag sau nu. Desi… tu spui ca „nu poti”. Nu am cum sa stiu daca ai dreptate sau nu”.
Văd c-ar cam trebui să mai explic ceea ce am vrut să arăt. Deci, după cum arată Sfintele Scripturi, în Matei 5:13-16 de unde v-am recomandat să citiţi, dar şi în multe alte locuri, nu poţi să fii „creştin sub acoperire”. Cu alte cuvinte, nu poţi să fii creştin, dar să nu afle nimeni. În momentul în care cunoşti Adevărul, eşti luminat şi devii tu însuţi lumină. Or în întuneric o lumină, fie ea cât de mică, nu poate să rămână neobservată. Un om cu adevărat creştin se va da „de gol” imediat prin purtarea şi acţiunille sale, prin limbajul pe care-l are sau prin concepţiile sale.
Aşadar, dacă un om se consideră creştin, dar cei din jurul său nu văd Lumina în El, adică nu-L văd pe Hristos în el, acel om cel mai probabil n-a cunoscut Adevărul. Isus arată foarte clar în Matei 7:22-23: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’”
Desigur, există o întreagă dezbatere teologică cu privire la „căderea din har”. Se poate totuşi ca cineva care a cunoscut la un moment dat Adevărul, dar s-a lăsat dus iar în întuneric din pricina păcatului, să moară nemântuit? Da, se poate. Evrei 10:26-27 îi pune în gardă pe credincioşi cu privire la acest lucru.
Apoi, mai este şi acel concept numit „liber-arbitru”, la care văd că aţi făcut referire. Da, credinciosul alege dacă primeşte „eliberarea” Adevărului (a se vedea, printre altele, Apocalipsa 3:20). Odată ce primeşte acest lucru, nu văd de ce n-ar primi să se lase apoi călăuzit de acel Adevăr care sălăşuieşte în el. Doar dacă este vorba ulterior despre apostazie, despre o „cădere din har”.
Dar deja am deviat destul de mult de la subiect…
„Asta in conditiile in care tu consideri ca Dumnezeu pedepseste, desi eu NU sunt de acord. Sufletul meu imi spune altceva – Dumnezeu ma iubeste si ma iarta. Mie nu imi e frica de Dumnezeu; eu il iubesc pe Dumnezeu, pentru ca si Dumnezeu ma iubeste pe mine. Daca mi-ar fi frica de Dumnezeu, nu as mai putea sa-l iubesc. E atat de simplu!”.
Poate aşa este într-adevăr simplu pentru dvs., dar am să vă arăt chiar cu cuvintele voastre de ce nu e aşa cum credeţi.
Dvs. spuneţi că Dumnezeu nu pedepseşte, fiindcă sufletul vostru vă spune altceva. Este ca şi cum aş spune eu că dacă sufletul meu îmi spune că Pământul este pătrat, chit că ştiinţa a dovedit altceva, ar înseamna că am dreptate, că Pământul este pătrat cu adevărat. Dar ştim foarte bine că nu este nicidecum aşa! Părerea şi credinţele mele faţă de acest subiect nu vor schimba cu nimic realitatea oricât de mult aş simţi, aş crede eu că lucrurile stau într-un anume fel.
Tot aşa este şi în ceea ce priveşte natura Dumnezeirii. Dumnezeu este Dragoste, este adevărat, dar este şi Dreptate. Dumnezeu Însuşi ni S-a revelat, ni S-a prezentat în Scripturi. Nu cred că este cazul să umplu acest comentariu cu versete biblice care vorbesc despre asta. Presupun că aveţi totuşi o imagine de ansamblu a Sfintelor Scripturi şi ştiţi foarte bine că Dumnezeu Se prezintă şi ca un „foc mistuitor”. Doar că probabil, fără să pătrundeţi acele adevăruri biblice cu privire la natura Divinităţii, preferaţi ca în ciuda tuturor evidenţelor să vă creaţi propria imagine despre Dumnezeu.
De ce totuşi Dumnezeu, deşi este Dragoste, este Iertare, este Bunătate ş.a.m.d., îşi manifestă Dumnezeirea şi prin faptul că îi pedepseşte pe cei cei care-I nesocotesc legea şi orânduirile? Dacă vi se pare lucru acesta de neacceptat, imaginaţi-vă cum ar fi dacă în lume n-ar exista poliţie, n-ar exista justiţie, în sfârşit, n-ar exista pedepse pentru cei care săvârşesc infracţiuni. La urma urmei, de ce să fie pedepsit un criminal? De ce să fie închis cineva care pradă şi jefuieşte orice întâlneşte în cale? De ce să fii nevoit să plăteşti fiindcă ai greşit, ce-i drept nu involuntar, ci în mod deliberat şi repetat? De ce să nu fie numai „iubire” şi „iertare” peste tot şi astfel de oameni să fie lăsaţi în pace? Cum ar fi dacă s-ar proceda aşa? Da, am vorbit despre incompetenţă şi corupţie, dar fără şi astfel de instituţii, ar fi haos total.
Or, dacă noi, oamenii, avem totuşi o imagine despre dreptate, o dreptate de multe ori relativă, terfelită, mototolită, şi cei care încalcă legea sunt obligaţi să răspundă pentru faptele lor, cu cât mai mult Dumnezeu, care este Dreptatea absolută, trebuie să ia măsuri împotriva celor care fac „fărădelegea”! Aceste măsuri îi anulează Dragostea? Nicidecum!
Nu ştiu dacă aveţi copii. Nici eu n-am. Dar dacă un părinte îi aplică odraslei sale o oarecare pedeapsă pentru vreo vină, asta înseamnă că acel părinte nu-şi iubeşte copilul? Nu, ci tocmai fiindcă îl iubeşte, procedează astfel, că dacă nu l-ar iubi, nici nu i-ar păsa că al său copil apucă pe căi greşite. Dar fiindcă îi pasă, încearcă cu orice chip să facă din el un om de caracter. Citiţi Proverbe 3:12, Evrei 12:6-11, Apocalipsa 3:19 şi veţi afla că Dumnezeu face la fel, „pedepseşte pe cine iubeşte”.
Aceasta este capcana în care cad tot mai mulţi, şi anume îşi spun că Dumnezeu este Dragoste, El este bun şi „nu pot greşi ei cât poate ierta El” şi deci îşi permit să trăiască oricum că, la urma urmei, Dumnezeu este „obligat” să-i primească în cer. Astfel de oameni se înşeală amarnic. Dumnezeu este şi Dreptate şi toate aceste atribute ale Sale sunt într-o armonie perfectă. Deci, Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Pe unii îi va şi pedepsi şi asta fără să însemne că i-ar urî. Nici măcar în justiţia pământească atunci când un judecător dă o sentinţă conform legii nu înseamnă automat că acel judecător îl urăşte pe inculpat. El pur şi simplu aplică legea. Cu cât mai mult Dumnezeu nu urăşte păcătosul, ci îl iubeşte chiar şi atunci când îl pedepseşte şi doreşte ca acesta să se pocăiască. Îi dă vreme suficientă să se pocăiască. Dacă el totuşi nu doreşte să se întoarcă din calea sa rea, Dumnezeu cu toată Dragostea Sa îi respectă liberul-arbitru, adică deciziile, şi nu-l bagă cu forţa în Rai. Dumnezeu este drept şi la fel cum va proceda cu toţi, chiar şi cu mine şi cu dvs., va „răsplăti” şi acestui om după faptele lui.
Apoi, văd că aveţi o problemă cu acel concept numit „frica de Dumnezeu”. Prin această frică nu se înţelege acea stare pe care o avem faţă de un pericol iminent care poate veni de la o persoană sau pur şi simplu. În general, omul se teme de rău. De pildă, nu se „teme” că i se va majora salariul şi îşi va putea permite mai multe. El se teme că i se vor micşora veniturile şi nu-şi va putea plăti facturile şi aşa mai departe. Deci, repet, teama este de ceva rău, nu de ceva bun. Or, Dumnezeu nu este „rău”, Dumnezeu ne doreşte binele. Nici nu-Şi doreşte şi nici nu ne cere să stăm toată viaţa cu frica în sân la gândul că s-ar putea ca într-o zi să ne lovească şi să ne doboare la pământ. El nu ne doreşte pierzania, ci mântuirea. O astfel de frică este de înţeles în cazul celor care trăiesc în păcat şi-L nesocotesc pe Dumnezeu. Astfel de oameni ar trebui într-adevăr să se teamă de dreptatea Lui şi să se pocăiască. Dar o frică asemeni celei de tipul „victimă-agresor” faţă de Dumnezeu în cazul celor neprihăniţi n-are sens. Atunci, cum adică să ne „temem” de Dumnezeu?
Prin asta se are în vedere cel mai înalt grad de respect pe care noi suntem capabili să I-l arătăm. Om fi noi creştini, am avut experienţe cu Dumnezeu, ne-a arătat că ne iubeşte, dar asta nu înseamnă că ne putem „trage de şireturi” cu Dumnezeu, ca să mă exprim astfel. El este Dumnezeu! Când stai şi te gândeşti că Dumnezeu a lucrat în viaţa ta, te-a scos din păcat, te-a curăţat de orice murdărie şi a făcut din tine un copil al Său, nu-ţi găseşti cuvintele… N-ai meritat, dar te-a mântuit. Dumnezeu S-a îndurat de tine! Cel care a creat totul, Cel care este omnipotent, omniscient şi etern Şi-a dorit ca tu să ai o relaţie personală cu El! Dumnezeu Şi-a dorit asta! Cine sunt eu? Un fir de praf, un nimic, dar mă iubeşte… Deci, eu mă tem… Da, mă tem să nu-L supăr pe Dumnezeu. Mă tem, nu fiindcă S-ar putea ca acest Dumnezeu să se răzbune şi să mă facă una cu pământul. Ar fi putut-o face oricând şi ar fi fost drept în acţiunile lui. Asta am meritat şi orice aş face, tot n-aş merita „harul” Său… Deci, mă tem ca nu cumva prin faptele mele, prin vorbirea mea, să-L întristez. Eu, eu să-L întristez pe Dumnezeu? Cine sunt eu? Deci, am grijă să mă păstrez curat şi sfânt. Nu vin oricum în faţa Lui, ci cu reverenţă. Dacă oamenii au grijă cum se poartă faţă de anumite personalităţi şi au o anumită conduită, cum ar trebui să mă comport eu faţă de Dumnezeu? Deci, am mare grijă ce atitudine am şi cum trăiesc în faţa lui Dumnezeu. Or, cum Dumnezeu este omniprezent, această atitudine nu trebuie să mă părăsească niciodată.
Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu…
Multă pace!
Sper cu sinceritate ca nu vorbiti serios! Acum imi pare rau ca am deschis subiectul; asa ca eu, unul, am incheiat aceasta dezbatere. Nu simt ca mi-ar putea aduce ceva bun…
Numai bine va doresc!
A nu se intelege ca nu sunt de acord cu majoritatea celor spuse de Dvs., dar citesc printre randuri ca daca l-ai acceptat pe Dumnezeu in viata ta, asta inseamna ca trebuie neaparat sa accepti cu aceeasi umilinta si Biblia. Aici suntem intr-un profund dezacord!
Nu poţi să-L accepţi pe Dumnezeu, dar să respingi Biblia, care este Cuvântul Său! Nu poţi să fii creştin, dar să n-accepţi adevărul Sfintelor Scripturi! Mi se pare de-a dreptul absurd, pentru că Biblia este Cartea de căpătâi a creştinului. Ceea ce vreau să arăt este că valorile şi învăţăturile religiei creştine îşi au baza în Biblie. Dumnezeu ni S-a revelat în textul Sfintelor Scripturi. De unde ştim noi cine este Dumnezeu şi cum este El? Ne-a arătat chiar El în cărţile Bibliei. Or, ştim că Dumnezeu nu se schimbă (asta tot din Biblie o ştim). Unii poate L-au cunoscut pe Dumnezeu în urma unor revelaţii personale autentice fără să aibă o cunoaştere anterioară a textului biblic? Nu neg această posibilitate, dar şi astfel de revelaţii dacă sunt autentice, vor aproba adevărul Scripturii.
Cică: „citesc printre randuri ca daca l-ai acceptat pe Dumnezeu in viata ta, asta inseamna ca trebuie neaparat sa accepti cu aceeasi umilinta si Biblia. Aici suntem intr-un profund dezacord!”- Afirmaţia dvs. este atât de absurdă încât n-are nevoie de nici un contraargument. Se autodesfiinţează pur şi simplu! Este ca şi cum m-aş trezi eu şi aş spune că sunt „fan” Narnia, de pildă, dar că nu-mi place, nu mă interesează seria „Cronicile din Narnia” a lui C. S. Lewis. Pe bune?
Credeţi că degeaba a fost creştinismul denumit „Religia Cărţii”? Se bazau musulmanii pe ceva când au inventat acest apelativ.
Creştinismul nu poate fi separat de Biblie. Să şi încerce cineva să interzică Bibliile, să le distrugă, tot ar fi degeaba, fiindcă dacă n-ar mai fi litera tipărită, ar rămâne totuşi cea din inimile creştinilor, ar rămâne spiritul textului Sfintelor Scripturi. Şi aşa va fi câtă vreme va exista creştinismul şi lumea.
Hai că până acum am vorbit cu atei, dar dvs. aţi spus că credeţi în Dumnezeu. Din ceea ce aţi scris înţeleg deci că vă consideraţi mai mult sau mai puţin creştin. Or dacă vă consideraţi aşa, oare n-ar trebui să vă interesaţi ce înseamnă creştinismul? Şi oare n-ar fi cel mai indicat să porniţi direct de la sursă? Dacă cineva ar dori să vadă ce înseamnă islamul, oare n-ar începe să studieze Coranul? Logic. La fel de logic este şi pentru cineva care-şi doreşte să cunoscă creştinismul, şi anume să studieze Biblia. Apoi, văd că sunt nevoit să tot repet acest lucru pe blog: citirea şi studierea Bibliei ţine şi de cultura generală a unei persoane, mai ales dacă trăieşte într-o ţară creştină.
Sau poate dvs. aţi studiat, dar nu sunteţi de acord cu adevărul Scripturii, îl respingeţi. Atunci, daţi-mi voie să vă spun că nu sunteţi creştin! Sunteţi poate agnostic, „liber-cugetător”, sunteţi orice altceva, dar nu creştin în adevăratul sens al cuvântului. Să nu credeţi că vă judec pentru asta. Ca şi mine, şi dvs. aveţi „liber-arbitru” şi ceea ce alegeţi în viaţă vă priveşte. Dacă veţi alege cândva să fiţi cu adevărat creştin, veţi începe prin a accepta că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Altfel, n-aveţi cum să depăşiţi stadiul în care vă aflaţi. Asta dacă chiar vă doriţi să-l depăşiţi…
În fine… Şi eu prefer să încheiem discuţia aici. Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, aşa că n-are sens să ne irosim timpul aiurea pe net….
Numai bine!