Mercenari într-un război al nimănui

Dacă aţi cerceta ce anume îi determină pe oameni să recurgă la violenţă, de la forme de violenţă verbală la cele de natură fizică, toate acestea culminând cu crima, veţi afla că de multe ori motivul faptelor a fost unul dintre cele mai banale lucruri. Concret, cum se ajunge aici? La început nici unul nu este dispus să cedeze, indiferent de importanţa subiectului, apoi se împart vorbe grele, ca în final, fiindcă avem de-a face cu oameni de „onoare”, aceştia să se ţină de cuvânt, trecând la fapte: se împart pumni şi picioare, se zdrobesc oase, se sparg capete… se curmă vieţi.

Şi stai şi te întrebi: totul din cauza asta ? Din cauza unei palme de pământ să ajungi „la 2 metri sub pământ”? Din cauza unei echipe de fotbal să nu mai fii în stare să alergi şi să dai cu şutul într-o minge câte zile vei mai trăi? Din cauza simpatiei pentru o personalitate să fii nevoit să renunţi la toate visurile tale? Din cauze dintre cele mai stupide să se ajungă până aici? Îţi pui astfel de întrebări şi nu găseşti răspuns. Îi întrebi şi pe agresori şi nici ei nu-şi pot explica. Îţi spun doar c-au fost într-un fel de „tranşă”. Numai că „scuza” aceasta, în condiţiile în care agresorii nu suferă de boli psihice, nu-i va scuti de pedeapsa prevăzută în codul penal, dar mai ales de pedeapsa conştiinţei…

Ce-i drept, „tranşa” este o explicaţie interesantă, dar trebuie făcute câteva precizări! Un om în toate minţile nu poate să ucidă pe un altul din cauza unei boabe de fasole! Poate să facă asta doar dacă-şi iasă din minţi, iar „butonul” care declanşează acest proces este, cel mai adesea, „mânia”. Deci, un om sănătos are acces la nişte „butoane”, adică are control asupra sa: el decide dacă lasă acel „buton” al mâniei pe „on” sau pe „off”. Iată de ce starea de „tranşă” invocată nu-l poate scuza… Dar să lăsăm cazurile extreme, fiindcă nu despre ele mi-am propus să discutăm acum, ci despre acele cazuri mai „moderate”.

Să nu-mi spuneţi că nu v-aţi mâniat niciodată, pentru că nu vă cred! Numai roboţii nu se mânie… Le aduc aminte creştinilor că Biblia menţionează că până şi Hristos a cunoscut sentimentul mâniei (a se vedea Marcu 3:5). Cu toate acestea, în  El n-a fost păcat. Tocmai de aceea ne spunea apostolul Pavel în Efeseni 4:5: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”, pentru că şi noi, precum Hristos, putem să ne mâniem fără să păcătuim. Însă, trebuie să ţinem cont şi de continuarea aceluiaşi verset, care spune atât de frumos: „Să n-apună soarele peste mânia voastră”. Ce vreau să spun cu asta? Că mânia, dacă are justificare şi este exprimată cu moderaţie, este un sentiment absolut normal. Fie că suntem creştini sau nu, problema apare doar atunci când mânia ne este produsă de cele mai insignifiante lucruri şi pune stăpânire peste viaţa noastră.

Se ajunge aici pentru că, de regulă, mânia naşte mânie. De multe ori nu suntem conştienţi de asta şi ridicăm tonul, aruncăm cuvinte grele către cineva. Or, s-ar putea ca prin asta să nu facem decât să dăm cu o minge de tenis într-un zid. Ne mai şi mirăm apoi că mingea vine înapoi cu şi mai mare viteză. Ne mirăm, dar dăm iar, poate nu am dat „bine” prima dată. Dăm şi dăm, dar ştiţi ceva? Şi de-am lovi mai tehnic decât orice tenismen, mingea va veni înapoi… Ce fel de oameni suntem dacă acest fapt ne va scoate din minţi? Vă las pe voi să răspundeţi. Mă rezum să spun că cel înţelept va lăsa la o parte racheta şi mingile de tenis, în nici un caz nu va insista la nesfârşit cu gândul că poate acel zid va ceda în cele din urmă…

Este atât de trist că de multe ori lăsăm ca mânia să facă victime chiar şi dintre cei mai dragi ai noştri… Şi ce dacă ne simţim provocaţi, trebuie neapărat să ripostăm? Şi ce ripostă! Cămătarii nu pot decât să viseze la dobânda cu care ne plătim noi „datoriile”… Abia după ce trece „furtuna” vedem şi noi ce a produs. Repară dacă mai poţi! Bine spunea Camil Petrecu, „poţi să lipeşti un vas spart, dar nu mai este vasul dintâi”…

Era acea persoană „inamicul” nostru? Noi eram „inamicul” ei? În nici un caz! Nici nu mai ştim de la ce ne-am luat… Am lovit şi noi, a lovit şi ea… Păcat că a fost prea târziu când am aflat că ne-am luptat într-un război al nici unuia dintre noi…

Sursă imagini: mymodernmet.com