Aşa-ţi trebuie!

Nu există oameni care să nu aibă sau să nu fi avut vreodată „duşmani” mai mari sau mai mici (ca să nu folosesc neologismul „hateri” 🙂 )! Nu există acum, în 2015, n-au existat nici până acum şi nici nu vor exista de acum înainte! De ce? Pentru că indiferent cât te străduieşti, nu poţi mulţumi pe toată lumea… N-ai cum! Vrei să mulţumeşti pe cineva, îl nemulţumeşti pe altcineva, vrei să fii pe plac unora, ajungi în dizgraţia altora. Oricum ai da-o, pentru unii tot nu vei face bine, tot nu vei fi bun… Acesta este crudul adevăr al lumii în care trăim, dar ne este atât de greu să-l acceptăm…

awbR0Ar_700b_v1

Spre deosebire de alţii, creştinilor ar trebui să le fie mai uşor, fiindcă ei îl urmează pe Hristos. Ştim foarte bine că până şi Fiul lui Dumnezeu, când a trăit printre oameni în trup, a avut „duşmani”. Asta ştim, dar uneori ne purtăm de parcă n-am şti şi cum a procedat El. Mă refer mai ales la Evanghelia după Luca 19:41-44, care spune că Isus, ştiind ce avea să i se întâmple Ierusalimului, a plâns… Chiar aşa, Isus nu S-a bucurat de răul „duşmanilor” Săi, al acelora care L-au respins şi nu oricum, ci cu ocări, cu batjocură, cu lovituri… Nu S-a bucurat de răul celor care L-au condamnat la moarte, şi încă moarte de cruce… Nu S-a bucurat, ci dimpotrivă, a plâns… Oare noi, care spunem că suntem creştini, n-ar trebui să facem la fel?

Nimeni dintre noi n-a suferit cât a suferit Hristos, dar este adevărat că ne doare mult când suferim pe nedrept. Ne doare când vedem că sunt oameni care, pur şi simplu, ne confundă cu nişte ţinte dintr-un poligon de tragere… Dacă i-ai întreba de ce trag, nici ei n-ar şti ce să răspundă. Li s-a pus „pata” pe noi şi pace! Sau poate c-a fost şi vina noastră la un moment dat. Am greşit faţă de ei o dată, ne-am cerut iertare, dar ei n-au vrut să ne ierte. Probabil că de mult căutau o ţintă pentru a-şi descărca frustrările şi neîmplinirile de orice fel şi dacă tot ne-am oferit „voluntari”… Aşa am ajuns „calul lor de bătaie”.

Încercăm orice metodă pentru a pune capăt acestui război în care am fost obligaţi să intrăm, dar nu reuşim. Şi într-o zi auzim că „duşmanul” nostru, cel care ne-a făcut să suferim atât, s-a bătut singur. I s-a întamplat ceva rău, a căzut peste el o nenorocire. Iar noi, fiindcă suntem creştini, nu dăm petrecere, dar mai scăpăm printre dinţi sau măcar în gând următoarele cuvinte: „Aşa-i trebuie!”.

 „Aşa-i trebuie!”- curioasă vorbă! Dacă un om, orice fel de om, ar fi întrebat înainte să i se întâmple ceva rău dacă îi „trebuie” nenorociri, dacă are nevoie de necazuri, cine în toate minţile ar răspunde afirmativ? Nici unui om nu-i mai „trebuie” aşa ceva! De s-ar duce şi problemele pe care le are deja… Atunci, de unde şi până unde „aşa-i trebuie”?

Îmi aduc aminte cu plăcere despre o propunere a unui om de la care am învăţat suficient încât să-l pot considera un mentor. Dumnealui ne-a îndemnat să schimbăm sensul construcţiei „aşa-i trebuie”. De pildă, dacă cineva ne zice că a reuşit să ia nişte examene, noi să-i spunem: „Aşa-ţi trebuie!” 🙂 . Dacă ne spune că şi-a găsit în sfârşit un serviciu decent, să-i zicem: „Aşa-ţi trebuie!”. Dacă ne spune că este fericit, acelaşi: „Aşa-ţi trebuie!”… Într-adevăr, doar în astfel de contexte, „aşa-i trebuie!” are sens…

Deci, vă zic şi eu, dragi cititori, că dacă sunteţi fericiţi, sunteţi binecuvântaţi de Dumnezeu, „aşa vă trebuie!” 🙂 . Să nu uitaţi, însă, că până şi „duşmanilor” voştri, chiar dacă vă mai fac zile amare, le „trebuie” la fel. Nu vă bucuraţi de răul lor! Dacă le răspundeţi cu aceeaşi monedă, nici nu este de mirare că acest „schimb” durează la nesfârşit… Focul nu se stinge cu foc! Voi trebuie să folosiţi alte arme! Răspundeţi urii cu dragoste, vorbirii de rău cu vorbire de bine, mâniei cu blândeţe ş.a.m.d. Doar aşa veţi fi biruitori!

a8YwB1d_700b

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Toate postările și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Aşa-ţi trebuie!

  1. qwykx zice:

    un articol frumos si elocvent ilustrat, felicitari!

    • Teonymus zice:

      Aşa cum am învăţat de la acelaşi mentor despre care am vorbit în articol, iau aceste aprecieri şi le dau lui Dumnezeu zicând: „Slăvit să fie Domnul!”… 🙂

  2. mcooper801 zice:

    ce tie nu ti place altuia nu i face….asa este si cu dusmania….a fi dusmanos cred ca este foarte obositor….mult spor in toate

    • Teonymus zice:

      „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!”- ar fi bine ca toţi să procedăm măcar aşa! Creştinii nu trebuie să uite însă c-au fost chemaţi la mai mult decât atât. Hristos ne îndemna foarte frumos în Evanghelia după Luca 6:31 următoarele: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”.
      Numai bine vă doresc! 🙂

  3. Mihai zice:

    Să-ți iubești dușmanii este o dragoste divină, dacă pot spune așa. Ar trebui să existe, cu siguranță o motivație prea puternică să renunțe cineva la pretenții, pentru a-și privi dușmanul cu iubire.

    • Teonymus zice:

      Ai dreptate, nu este în natura noastră să răspundem răului cu bine. Folosesc şi eu acel verb din 2 Corinteni 5:9 şi spun că trebuie să ne „silim” să facem asta. Noi, creştinii, trebuie să ştim întotdeauna că a ne iubi până şi duşmanii nu este ceva „opţional”, ci obligatoriu. E ceva ce ne-a poruncit Isus în Evanghelii şi a fost întărit apoi prin celelalte cărţi ale Noului Testament. Nu cred că mai e cazul să dau citate biblice. Tu cunoşti foarte bine acest lucru… 🙂

      • Mihai zice:

        Tocmai aici este nedumerirea mea. Oare cu ce motivație ar putea un om obișnuit să își iubească dușmanii? Citeam despre Louie Zeperrini, eroul din filmul lui Angelina Jolie. După ce a ieșit din temnițele japoneze era plin de ură și dispreț față de cei care l-au chinuit. Visa în somn cum îi omoară. Era turmentat de ideea aceasta.
        Surpriza iertării vine odată cu încreștinarea lui, după care se duce tocmai în Japonia (la finalul celui de-al doilea război mondial) și îi iartă , privindu-i în ochi. Dar mai rar auzim istorisiri ca aceasta 🙂

      • Teonymus zice:

        N-am văzut filmul despre care vorbeşti, dar am mai auzit despre astfel de întâmplări. Pentru creştinism, care mai este supranumit „religia iubirii”, n-ar trebui să fie ceva de mirare. După cum am mai sus, tocmai la aceasta am fost chemaţi: să ne iertăm şi să ne iubim unii pe alţii! De mirare ar fi în religiile necreştine! 🙂

      • Mihai zice:

        Sper să accepte cât mai mulți ideea frumoasă pe care ai recomandat-o. Pentru toți este grea. Doar pentru cei „de bună credință” va fi mai posibilă! 🙂

      • Teonymus zice:

        Într-adevăr, nu e uşor, dar noi, creştinii, trebuie să spunem precum apostolul Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). 🙂

      • Mihai zice:

        Ce bine! Teonymus, mă bucur că te văd mai însuflețit în discuția asta! 🙂

      • Teonymus zice:

        Şi eu mă bucur ori de câte ori am interlocutori la fel de însufleţiţi când vine vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu! Din ceea ce am găsit pe blogul tău şi din discuţiile pe care le-am mai avut cu diverse ocazii, pot să spun că şi tu eşti unul dintre ei! Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să înaintăm pe calea Sa! 🙂

  4. ilussoria zice:

    Foarte util articol! Așa-ți trebuie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s