Cu excepţia unor articole cu caracter ştiinţific, istoric sau teologic, unde ideile (ideile, dar nu şi forma în care sunt expuse) ar putea fi regăsite în lucrări sau site-uri de specialitate, toate textele de pe acest blog îmi aparţin.
Chiar dacă sunt un anonim, mă aştept să-mi fie respectate drepturile de autor. Dacă vă place ceva de aici şi vreţi să preluaţi, aveţi consimţământul meu, dar numai dacă specificaţi sursa, numele blogului şi linkul aferent.
Vă mulţumeşte de înţelegere gazda acestui blog, T.G. a.k.a. Teonymus!
minunata muzica aleasa , iar florile sunt pe masura…toate numai bune pt linistea sufletului…seara frumoasa sa ai
Numai bine vă doresc şi eu! 🙂
spor…
Cînd cînti un cîntec,…înseamnă că ai o responsabilitate fată de cel care-l ascultă.Dacă renunti la cîntecul tău într-o zi, nu trebuie să lasi în urmă oamenii care nu pot renunta la el.Unii sar putea să iubească acest cîntec mai mult decît tine…sar putea sa-l simtă mai mult decît tine în inima lor…cînd tu renunti,…ei s-ar putea să nu renunte. 🙂 Uite asa imi ingradesc inima prin cint, culoare, voiosie explodind ca o artificie si impînzind tuturor din ceea ce e frumos si plin de viata…azi ai facut-o tu drag prieten necunoscut…si doresc ati multumi
Interesant gândul vostru! Mulţumesc şi eu pentru vizită şi cuvintele frumoase pe care le-aţi lăsat aici! 🙂
Pingback: Cugetare CXXVIII | Amintiri