Este adevărat că în viaţă avem parte de suferinţă, necazuri, tristeţe, dar tot la fel de adevărat este că avem parte şi de bucurii. Numai dacă eşti orb spiritual, adică te încăpăţânezi să nu vezi aceste bucurii, poţi să spui că viaţa ta este doar suferinţă!
De pildă, dacă ştii să priveşti, vei afla că răsăritul şi apusul de Soare sunt bucurii ale vieţii. Vei vedea într-un curcubeu, într-o floare, într-un cer plin de stele binecuvântări… Ochii îţi vor hrăni sufletul cu toate „bucatele alese” pe care anotimpurile le pregătesc cu atâta dragoste pentru tine… Dacă ştii să asculţi, şi urechile îţi vor oferi atâtea şi atâtea bucurii! La fel stau lucrurile şi cu toate celelalte simţuri, Dumnezeu nu ţi le-a dat să simţi doar durere, ci şi pentru a te bucura prin ele…
Sursă foto: mymodernmet.com
Multe, destul de multe sunt aceste bucurii pentru cel care ştie să le vadă! Să duci ceva la bun sfârşit, să priveşti mulţumit rodul muncii tale, să simţi că faci ceva util, că nu trăieşti degeaba pe acest pământ, să te îndrăgosteşti, să iubeşti şi să fii iubit- toate sunt bucurii de care poate avea parte omul în scurta sa viaţă. Dar pentru un părinte, nici una nu se compară cu bucuria de a avea copii…
Sursă foto: mymodernmet.com
Cu fiecare viaţă care începe, alte două reîncep şi ele (sau, mai bine spus, ar trebui să reînceapă). Parcă nimic din ceea ce a avut importanţă pentru cei doi soţi nu mai contează acum. Visuri, dorinţe, aşteptări de la viaţă, toate s-au stins într-o clipită… Ba nu, s-au îngrămădit într-o „mogâldeaţă”!
Acest „pui de om” a reuşit să le dea peste cap toată existenţa. Parcă până şi legile fireşti, cărora s-au supus până atunci, au încetat să mai existe pentru ei: nu mănâncă nimic, dar sunt sătui pentru că a mâncat copilul lor; sunt îmbrăcaţi subţire, dar nu le este frig pentru că odrasla lor este îmbrăcată gros; copilul s-a îmbolnăvit, nu părinţii săi, dar pe ei îi doare mai mult… Puteri nebănuite le vin în ajutor şi cuvântul „imposibil” dispare din vocabularul lor când este vorba despre copilul lor… copilul lor… copilul lor…
Atât de frumoasă este dragostea unui părinte pentru copilul său! Dar mai mult decât putem noi, ca oameni, să ne iubim copii, aşa ne iubeşte Dumnezeu Tatăl pe noi!
Îmi place atât de mult să citesc acel pasaj din Evanghelia după Matei, în care Hristos face următoarea afirmaţie: „Deci, dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11). Meditând la aceste cuvinte, am tras următoarele concluzii: dacă noi, care suntem „răi”, suntem păcătoşi, ne bucurăm când vedem că odraslele noastre ne fac cinste, cu cât mai mult Se bucură Dumnezeu când vede că împlinim voia Lui! Dacă noi, care suntem răi, ne întristăm când vedem că ai noştri copii ne fac de ruşine, cu cât mai mult Se întristează Dumnezeu când vede că ne batem joc de harul Său! Şi dacă nouă, care suntem răi, ne greşesc copiii, dar vin şi ne cer iertare şi nu ne lasă inima să nu-i iertăm, cu cât mai mult Dumnezeu ne va ierta greşelile dacă Îi vom cere iertare Lui! Cu cât mai mult va face El toate acestea!
Oricine ai fi, îndrăzneşte, căci, aşa cum spunea apostolul Ioan, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9)…
Lumea lui Teonymus 
Deosebit video. Multumesc de share! 🙂
N-am putut să păstrez acest filmuleţ doar pentru mine după ce am dat de el. Are un mesaj foarte frumos şi emoţionant… 🙂
Si bine ai facut. 🙂
L-am dat si eu mai departe pe Facebook. Am precizat si sursa, link-ul acestui articol.
Nici eu nu am pastrat doar pentru mine.
Nu era nevoie să precizezi link-ul acestui articol pentru a posta filmuleţul pe Facebook sau în altă parte. N-am şi nici n-ar fi firesc să am astfel de pretenţii. De ce? Pentru că filmuleţul nu-mi aparţine, el aparţine celor care l-au postat pe youtube.
Tot ce am făcut eu a fost să scriu, cu ajutorul lui Dumnezeu, câteva rânduri pe tema abordată în acel filmuleţ. Apreciez că ai trimis şi altora acest text, dar nu era nevoie să faci această trimitere dacă doreai să le faci de cunoscut numai filmuleţul.
În fine, acestea sunt detalii mai puţin importante. 🙂 Important e că ai făcut de cunoscut şi altora ceea ce te-a hrănit pe tine şi cu siguranţă se vor hrăni şi ei din această frumoasă lecţie de viaţă…
Pai, si ceea ce ai scris a fost pe masura filmuletului. Am avut dublu motiv sa scriu si link-ul. O data pt ca tu ai fost sursa, in ideea ca in postarea ta am descoperit filmuletul. Si eu sunt genul de persoana care tine sa precizeze sursa, orice fel de sursa. Si, al doilea motiv, ceea ce ai scris merita sa fie citit si de altii. 🙂
Înţeleg că eu am fost „sursa” de la care ai aflat despre filmuleţ. Dar nu eu sunt sursa filmuleţului! De aceea era suficient, dacă te-ar fi interesat doar filmuleţul, să pui doar linkul care trimite la youtube. Acolo este adevărata sursă a filmuleţului, de unde au preluat toţi ceilalţi (mă rog, uneori se întâmplă şi ca youtube-ul să preia din altă parte)…
Ştiu că mulţi au pretenţia să fie amintiţi doar fiindcă ai văzut ceva la ei, un filmuleţ, o fotografie, muzică… De parcă ei ar fi autorii acelor creaţii, de parcă le-ar aparţine lor! Şi culmea, uneori nici măcar ei nu specifică sursa în postările lor. A nu se înţelege că sunt împotriva acestor trimiteri în semn de recunoştinţă, fiindcă datorită postărilor unora ai aflat ceva ce n-ai cunoscut până atunci! Pur şi simplu nu le consider obligatorii. Obligatorii ar trebui, pe cât posibil, să fie trimiterile către autorul/autorii acelor creaţii!
Nu o dată mi s-a întâmplat să găsesc imagini frumoase în unele locuri şi aş fi vrut să le preiau, dar n-aveau specificată sursa de provenienţă. După cum se poate observa, mă străduiesc pe cât posibil să specific sursa dacă preiau ceva, cui aparţin cu adevărat acele creaţii, fiindcă nu vreau să-i ajut pe alţii să-şi însuşească munca altora sau să mi-o însuşesc eu însumi. E ceva ce am învăţat în liceu, apoi la facultate şi consider că este un lucru bun, pe care ar trebui să-l respecte toţi bloggerii. Atenţie, însă, nu este suficient să scrii că ai preluat de pe „google”, aşa cum am mai întâlnit la mulţi. E ca şi cum aş posta un citat pe blogul meu şi aş scrie ca sursă „o carte”, fără să specific ce carte… Este drept, nici preluările mele de pe 9gag.com sau alte site-uri, care de multe ori nu fac decât să-şi însuşească munca altora, nu sunt prea „deontologice”, dar fiindcă uneori mi-este aproape imposibil să dau de adevărata sursă, adevăratul autor şi fiindcă nu vreau să fiu egoist şi să mă hrănesc doar eu cu imagini care fac cât o mie de cuvinte, am mai făcut unele compromisuri. 🙂
Am ţinut să precizez aceste lucruri fiindcă am observat că nu prea se respectă. Cât despre mine, ca să concluzionez, nu mă supăr deloc dacă cineva vede la mine un filmuleţ de pe youtube, o fotografie cine ştie de unde luată, şi le postează pe blogul său, pe Facebook, fără să spună că le-a văzut la mine. Acele persoane sunt obligate moral să menţioneze sursele menţionate şi de mine, dar nu şi pe mine. În schimb, când aud că preiau text de aici, text scris de mine şi nu mă menţionează sau nu fac trimitere la blogul meu, recunosc că nu prea îmi cade bine… 🙂
Ok. O sa stiu pe viitor. 🙂
Tu ai spus că eşti genul de persoană care ţine să precizeze sursa. Deci, nu pentru tine am scris toate aceste lucruri. Le-am scris doar aşa, fiindcă tot veni vorba… 🙂
Stiu. Nu am fost suficient de specifica. 🙂
Ok. O sa stiu pe viitor ca tu nu tii musai sa fie specificata sursa, decat daca e ceva scris sau realizat de tine. 🙂
Adică vreau să fie specificată sursa acelor creaţii (adică autorul/autorii şi/sau ale lor site-uri), dar nu neapărat şi pe mine dacă, la rândul meu, am preluat din altă parte.
În fine, ai priceput exact ce am vrut să spun. Restul nu sunt decât detalii insignifiante… 🙂
Multumesc…sunt invataturi bine primite si gata de afi puse in aplicare…inchei si eu cu acel verset de mai sus:
„Deci, dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11)
Bine ar fi să trăim în aşa fel încât Tatăl nostru, care este în ceruri, să nu Se întristeze privind la vieţile noastre, ci să Se bucure…
minunat filmuletul…
Aşa este…