Părinţii

Anul trecut, cu prilejul zilei de 8 Martie, postam AICI o poezie intitulată „Mama”. Sora mea slujeşte în Biserică prin poezie, i-au plăcut mult acele versuri şi şi-a dorit să le recite şi pe ele. M-am bucurat să aud asta, dar acea poezie n-a fost scrisă pentru a fi recitată în Biserică. Pentru asta mai trebuia cizelată, trebuia să mai lucrez la ea. Dar fiindcă sora mea compune şi ea poezii, versurile ei fiind spre slava Domnului, am avut încredere în ea şi i-am permis să cizeleze ea însăşi poezia respectivă.

Încrederea nu mi-a fost înşelată. Am salutat ideea excelentă pe care a avut-o atunci când l-a introdus şi pe celălalt părinte în versurile mele, poezia devenind una despre dragostea ce ne-o poartă amândoi părinţii. De asemenea, am apreciat şi ultimele două strofe care au fost scrise de ea…

Poezia n-a fost recitată în Biserica din care fac parte şi n-am fost martor al acestei slujiri. Dar am înţeles că versurile ei au fost ziditoare pentru cei care le-au ascultat. Slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta!

Pentru că cineva i-a cerut surorii mele versurile şi poate că mă mai citesc şi alte persoane care slujesc Domnului prin poezie şi le-ar pune Dumnezeu pe inimă vreodată să recite în Biserică această poezie, am decis s-o postez aici, pentru a putea fi găsită de oricine cu uşurinţă. Ţin să precizez că aceste versuri sunt închinate lui Dumnezeu. De aceea, nu mai este nevoie să-mi cereţi permisiunea dacă doriţi să-L slujiţi pe Dumnezeu prin ele.

În viitor, dacă Dumnezeu mă va mai inspira, îmi propun să mai scriu poezii închinate Lui şi tot aşa, cine doreşte să-L slujească pe Dumnezeu prin ele are toată libertatea s-o facă. Eu n-aştept răsplata de la oameni, răsplata va veni de la Dumnezeu…

Acestea fiind spuse, poezia despre care v-am vorbit este următoarea:

Părinţii

Nu sunt bun…
Dar şi dac-aş fi o bestie,
Aş şti că cineva încă mă mai iubeşte.
E mama mea…

Nu sunt frumos…
Dar şi dac-aş fi un monstru,
Pentru cineva frumuseţea nu şi-ar avea rostul.
E tatăl meu…

Nu sunt inteligent…
Dar şi de-aş fi cel mai puţin deştept din lume,
Nici n-ar conta pentru cineva anume.
E mama mea…

Nu sunt important…
Adesea lumea nu dă nici doi bani pe mine,
Dar cineva şi-ar da şi viaţa numai să-mi fie mie bine.
E tatăl meu…

Nu sunt bogat…
Am atât cât să mă pot întreţine,
Dar ea mă face să mă simt mai bogat decât oricine.
E mama mea…

Nu sunt mulţumit de mine…
Rătăcesc prin viaţă mereu,
Dar cineva nu-şi pierde încrederea în rostul meu.
Sunt mama mea şi tatăl meu…

Nu sunt recunoscător…
Adesea mă comport de parcă aşa ar fi trebuit să fie,
Dar ei îmi arată că alţii nu sunt aşa de binecuvântaţi ca mine.
Sunt părinţii mei…

Nu sunt pierdut
Atât timp cât ei se roagă cu suspine.
Lacrimile lor străpung cerul şi se întorc spre mine
În binecuvântări…

Doamne, îţi sunt pe veci dator!
Mi-ai dăruit cele mai de preţ comori din lume
Fără de care sufletul meu ar fi sărac şi mereu căutând afecţiune…
Doamne, pentru ai mei, Îţi mulţumesc!

Amin!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Creaţii literare, Religie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Părinţii

  1. mcooper801 zice:

    minunata poezia….mi am si salvat-o …multumiri …sa ai i zi linistita

  2. Mihai zice:

    Teonymus, mă bucur să citesc cuvintele tale de recunoștință față de părinți. Îți doresc să fii un asemenea părinte și tu! 🙂

  3. Lavinia zice:

    Superbă poezie! Multă inspirație în continuare amândurora! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s