Viaţa ca o carte

Viaţa omului este ca o carte: naşterea şi moartea îi sunt coperţile, anii îi sunt paginile, zilele trec rânduri-rânduri… Cu toţii citim o astfel de carte! Unii, ce-i drept, cu interes şi entuziasm, dar alţii nepăsători şi plictisiţi. Dacă ar fi după ei, ar sări de unele pagini, ar trece peste capitole, numai să dea de ceva mai interesant, dar nu se poate… Această carte trebuie citită toată, de la început şi până la sfârşit!

Fiindcă trăim într-o bibliotecă gigantică, care ne pune la dispoziţie atât cărţi complete, cât şi cărţi în curs de editare, din când în când mai aruncăm un ochi şi în cărţile altora. Privim la acele cărţi şi parcă totul este mai frumos în ele. Acolo personajele sunt mai bine conturate, subiectul mai interesant, abundând în metafore şi alte figuri de stil care încântă simţurile cititorului… Ce mai, ne spunem, aşa cărţi să tot citeşti! Apoi, ne întoarcem trişti la paginile noastre, sperând că vom citi şi la noi vreodată ce am văzut la alţii… Cu alte cuvinte, ne comportăm de parcă nu noi ne-am scrie cărţile, ci alţii…

Da, cartea noastră nu este doar citită, ci şi scrisă de noi! După cum am văzut, mai poate fi răsfoită şi de alţii, dar este scrisă de noi! Este drept, nu toţi primim acelaşi număr de pagini, dar oare frumuseţea unei cărţi constă în numărul de pagini? Nu toţi primim hârtie sau cerneală de aceeaşi calitate, dar oare frumuseţea unei cărţi constă în aspectul ei? Oare frumuseţea unei cărţi nu constă doar în conţinutul ei, în ceea ce stă scris în ea? Cu cuvintele ei se hrăneşte cititorul, restul sunt doar simple detalii…

De pildă, în lume sunt multe, foarte multe cărţi pe care omul nu le bagă în seamă. Le vezi aruncate pe jos, purtate de vânt într-o parte şi-n alta, bătute de ploi, de furtuni şi ninsori… Nimic nu te atrage la ele, dar ceva din tine te îndeamnă să le iei de acolo şi să vezi ce scrie în ele. Te îndeamnă azi, te îndeamnă mâine şi, la un moment dat, vezi una mai subţire, o ridici şi o deschizi… Foile, cât să le numeri pe degete, arată de parcă au fost mototolite şi abia se ţin unele de altele. Imediat realizezi că rândurile au fost scrise de o mână tremurândă şi cuvintele, abia vizibile, au fost scăldate în lacrimi… Şi începi să citeşti… Citeşti şi uiţi de tine… Atâta frumuseţe găseşti în acele cuvinte! Atâta căldură, atâta duioşie îţi pătrunde în suflet! Ai terminat de citit, dar cu nici un chip n-o mai laşi acolo! O iei şi, aşa cum este, o aşezi într-un loc de cinste în biblioteca inimii tale…

În lume însă, mai sunt şi multe cărţi care atrag privirile. Sunt cărţi groase, cu foile lucioase, prinse bine. Hârtia şi cerneala folosite pentru ele sunt de cea mai bună calitate. Le deschizi şi n-ai ce să le reproşezi… Literele sunt rotunjite, mari şi îngroşate, se vede în toate grija pentru detalii. Dar te apuci să citeşti şi n-ai ce citi de acolo. Totul a fost o risipă de timp, o risipă de hârtie şi cerneală…

Aşadar, ferice de cel care înţelege că poate să scrie frumos şi chiar dacă n-are la dispoziţie ceea ce au alţii! De asemenea, ferice de cel care ştie să citească printre rânduri…

Sunt momente în viaţă când mai recitim ceea ce am putut scrie până la un anumit punct. Mai ales la sfârşit de an, ne facem bilanţuri şi dacă numărul dezamăgirilor depăşeşte pe cel al succeselor, parcă ne piere bucuria de a trăi… Drag cititor, dacă simţi că-ţi piere cheful de a scrie mai departe, citeşte printre rânduri! Astăzi n-ai realizat ce ţi-ai propus şi ţi-ai dorit atât de mult… Dar astăzi ai putut scrie în cartea ta că te-ai ridicat din patul tău şi ai mers pe picioarele tale… Ai putut scrie că te-ai bucurat de „privilegiul” de a avea mâini… Ai mai putut privi un răsărit şi un apus de soare… Ai putut face multe lucruri la care alţii doar visează să le poată scrie cândva pe paginile cărţilor lor… Citeşte, deci, printre rânduri şi bucură-te!

Dar şi în Cer, nu numai pe Pământ, se scriu cărţi! Atât de frumos vorbeşte Biblia despre Cartea Vieţii (a se vedea Exodul 32:32-33, Psalmul 69:28, Daniel 12:1, Luca 10:20, Filipeni 4:3, Apocalipsa 20:15)! Da, Dumnezeu ia aminte când un credincios face ceva în Numele Lui şi-i scrie numele în Cartea de Aducere Aminte (a se vedea Maleahi 3:16, Faptele Apostolilor 10:1-4)! Ba chiar în Cer mai există şi o Carte a Lacrimilor, în care sunt „contabilizate” toate lacrimile pe care cel cu „inima frântă” şi cu „duhul zdrobit” le varsă în umblarea lui pe acest Pământ (a se vedea Psalmul 56:8). Unii teologi mai vorbesc şi despre o Carte a Răsplătirilor (a se vedea Daniel 7:10, Apocalipsa 20:12)… Să scriem, deci, lucruri frumoase în cărţile vieţii noastre, pe care Dumnezeu să le noteze în Cărţile Sale…

Cât despre mine, nu pot să spun că am scris prea multe lucruri deosebite în cartea vieţii mele până acum, dar am câteva rânduri pe care le-am subliniat în mintea mea şi asupra cărora îmi place să revin ori de câte ori se iveşte prilejul…

Vă las, în final, o cântare dragă sufletului meu, un cântec în care mă regăsesc destul de mult şi care este, cel puţin pentru mine, numai bun pentru o răsfoire a paginilor vieţii…

P.S.: Se pare că am scris mai mult decât mi-am propus în această postare, dar fiindcă tot am lipsit ceva timp, se admite… 🙂

Publicitate