Lacrimi

După ce ne-am născut, primul lucru pe care l-am făcut a fost să plângem. Şi bine am făcut! De ce? Pentru că aşa este viaţa noastră pe Pământ: nu putem vedea cu adevărat frumuseţile din jur dacă ochii nu ne-au fost mai întâi spălaţi de lacrimi şi nici zâmbet mai frumos nu există decât acela care urmează conturul trasat de atâtea lacrimi…

Sursă foto: mymodernmet.com

Mâinile care au fost udate când au ascuns faţa îndurerată a unui sărman sunt mai calde… Şi nimeni, nimeni nu-ţi vorbeşte mai frumos, nu te încurajează mai frumos când eşti abătut, dezamăgit şi trist decât acela care a trecut pe acolo şi nu s-a găsit nimeni să-i spună măcar o vorbă bună…

Da, lacrimile nu spală doar ochii, ci şi sufletul. Da, lacrimile sunt apa cu care trupul îşi udă sufletul pentru ca să poată creşte. Şi este atât de frumos să simţi la fel cum simţi parfumul unor flori ajunse la maturitate, mireasma acestor suflete! Este atât de frumos şi totuşi atât de trist…

Într-adevăr, este trist să vezi în jur atâta suferinţă, atâtea lacrimi şi atâta durere. Nici nu este de mirare că ne-am obişnuit atât de mult să suferim încât până şi puţinele bucurii pe care le avem în această lume sunt primite deseori tot cu lacrimi (ce-i drept, de fericire). Dar, slăvit să fie Domnul, creştinul are o nădejde şi este chemat ca în ciuda tuturor neajunsurilor vieţii să se bucure în această nădejde (vezi Romani 12:12).

Uitaţi ce frumos ne-a promis Mântuitorul: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5:4)! De aceea ne silim astăzi să „semănăm cu lacrimi”, pentru că ştim că va veni vremea să „secerăm cu cântări de veselie” (Psalmul 126:5). Vom semăna deci „în Duhul”, pentru ca să „secerăm din Duhul viaţa veşnică” (Galateni 6:8).

Astăzi ochii ne sunt scăldaţi în lacrimi. Îi ştergem, dar în zadar, lacrimile vor curge iar şi iar… Va veni însă o vreme când Cel care a numărat toate lacrimile vieţii noastre de pribeag (Psalmul 56:8) va şterge o dată pentru totdeauna orice lacrimă din ochii noştri…

N-ai vrea ca şi lacrimile tale să fie şterse atunci?

„Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:3-4).