Întrebări şi răspunsuri existenţiale

Nu ţi s-a întâmplat niciodată să te opreşti brusc din gândurile tale, fără să fii neapărat într-o stare de tristeţe, ba chiar să te fi simţit mulţumit de viaţa ta cu câteva secunde mai înainte şi să începi să-ţi pui întrebări ciudate precum: De ce exist? Cândva n-am fost, azi sunt, oare ce va fi cu mine mâine? Şi dacă mâine nu voi mai fi aici, ce rost au avut toate câte au fost pentru mine? Care a fost ideea? Ce sens are tot acest mănunchi de trăiri pe care-l numim „viaţă”? Ce sens am eu în această lume?

Untitled

Desigur, unii încearcă să ucidă din faşă aceste gânduri spunându-şi că totul este rodul unor întâmplări. Ei trăiesc astăzi fiindcă aşa s-a întâmplat. Unde vor fi mâine? Tot aici sau în nefiinţă, în neantul din care au venit. Şi nimic într-un cadru spaţio-temporal nu capătă pentru ei un sens atemporal. Cu alte cuvinte, deviza lor este „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32). Sau, dacă vreţi, carpe diem. Trăieşte-ţi clipa, suflete, căci atât ai cât este aici…

N-aş vrea să insist mai mult pe viziunea ateistă. Ţin doar să subliniez că negarea nu poate niciodată să anuleze realitatea. Degeaba îţi zici că nu există soare, soarele nu se va sinchisi de tine, va răsări şi va apune liniştit ca şi până acum, iar vara nu te va scuti de caniculă. Iată de ce, drag cititor care te consideri ateu, de vrei sau nu vrei, până şi tu te confrunţi cu astfel de întrebări. Am deplina convingere că până şi tu care-ţi zici că nu există viaţă după moarte ai momente când îţi încolţeşte în minte întrebarea: şi dacă totuşi mai există ceva după? Şi asta pentru că Dumnezeu a avut grijă să pună în fiecare dintre noi „gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11).

Dar să ne întoarcem la noi, adică la cei care nu se consideră atei… Cum răspundem la întrebările existenţiale din introducere?

Este drept că, de multe ori, şi noi încercăm să ucidem din faşă aceste gânduri, spunându-ne că acum nu este timpul potrivit pentru ele. Adevărul este că mulţi ne căutăm fericirea în lucrurile de aici şi nu ne cade deloc bine să fim traşi de mânecă prin astfel de întrebări. Avem atâtea planuri de viitor, vrem să facem aia şi aia, nu ne arde nouă acum de „filosofii”… Apoi, poate ne este teamă că nu vom găsi răspuns, ne este teamă că în felul acesta vom deschide o portiţă depresiei şi nu ne dorim acest lucru. Oricare ar fi motivul, alungăm din start astfel de gânduri. Aşa se ajunge deci că mulţi nici măcar nu suntem dispuşi să ascultăm întrebările, d-apoi să ne mai străduim să le găsim răspunsul…

AlbulenaPanduri14

Mulţi am ajuns să confundăm viaţa de aici cu o destinaţie, când ea nu este decât o călătorie către o destinaţie. De aceea şi obiectivele noastre nu depăşesc faptic, ci poate doar la nivel declarativ, cadrul spaţio-temporal în care trăim. Visăm şi visăm ani întregi la anumite lucruri şi refuzăm să ne gândim mai departe de acele ţinte. De pildă, dorim să absolvim o şcoală. Nu ne dorim un lucru rău. Bun, o absolvim, şi-apoi? Dorim să ne angajăm. Bun, ne angajăm, şi-apoi? Dorim să ne căsătorim. Ne căsătorim, şi-apoi? Să avem copii. Avem, şi-apoi? Să-i vedem la casele lor. Sunt la casele lor, şi-apoi? Şi tot aşa până când nu ne mai rămâne decât să trebuiască să murim. Şi-apoi? Uite că la asta nu prea ne-am gândit. Şi tocmai asta era cel mai important pentru noi, pentru că dacă n-am descoperit de ce ne-a fost dat să trăim, care a fost acel sens atemporal al vieţii noastre n-am realizat nimic…

Şi care este acel sens? De ce existăm? N-aş vrea să vă las fără răspuns la aceste întrebări. De fapt, scopul meu tocmai acesta a fost, să vă ajut să găsiţi răspuns. De aceea, dacă am început cu întrebări, voi încheia cu răspunsurile la acele întrebări:

„El [Dumnezeu] a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui…’” (Faptele Apostolilor 17:26-28).

Şi dacă se întreabă cineva cum adică şi unde să căutăm pe Dumnezeu, mai adaug aici doar un singur verset din acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, adică Biblia, Cartea Cărţilor pe care îl invit s-o citească:

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi”. (Romani 1:20)

Imaginile au fost preluate de pe mymodernmet.com.

P.S.: Nu mă pot abţine 🙂 să mai adaug şi o cântare foarte dragă sufletului meu, care ne vorbeşte atât de frumos despre măreţia Creatorului nostru:

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Religie, Toate postările, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s