Elogiu dragostei divine

Dragostea…

Dragostea este cel mai frumos cadou pe care l-a primit la naşterea sa omul…

Dragostea este singurul suvenir pe care omul l-a luat din Eden…

Ea este harta care ne arată drumul spre Paradis…

Este cea care l-a urmat pe om după căderea din Paradis pentru ca să-l aducă acolo  înapoi…

hosseinzare10

Dragostea este aerul pe care-l respiră sufletul…

Tot ea este izvorul care potoleşte setea lumii întregi…

Este altarul pe care ard cele mai multe jertfe…

Ea este curcubeul de pe cerul vieţii…

GregMcCown1

Este raza de soare care străpunge norii de ură de pe cerul vieţii…

Dragostea este antidotul răului şi al nefericirii…

Glasul ei este atât de puternic încât până şi surzii îl pot auzi, chipul ei atât de luminos încât până şi orbii îl pot vedea, limbajul ei atât de simplu încât până şi muţii îl pot rosti…

Dragostea este candela care luminează întunericul vieţii… Lumina nu i se stinge niciodată, oricât de multe furtuni s-ar abate asupra ei…

Dragostea sunt aripile care ne ajută să zburăm peste nedreptăţile şi neajunsurile vieţii…

Ea este o dovadă că unu plus unu nu fac întodeauna doi…

Sufletele noastre sunt ca nişte puncte pe care numai ea le uneşte, formându-se astfel linii infinite, figuri, corpuri geometrice, toate făcând posibilă trăirea vieţii…

Dragostea este ecoul sufletelor curate…

Dragostea nu-şi pune niciodată întrebarea: „De ce?”.

Ea este răspunsul celor mai frumoase întrebări…

Dragostea este o simfonie a sufletelor, cea mai frumoasă muzică ce s-a auzit vreodată pe planeta Pământ…

Este ca o melodie frumoasă pe care o înţelegi şi chiar dacă n-are versuri…

Dragostea este pensula nevăzută care dă culoare vieţii…

CarlosCarpinelli1

Este cea mai frumoasă floare din grădina vieţii…

Dragostea este singurul sport în care învingător este declarat nu cel care se impune, ci acela care cedează primul…

Este cea mai puternică armă. Cu orice altă armă poţi să cucereşti locuri, ţări, imperii, dar numai dragostea poate cuceri oameni…

Dragostea este ca o pasăre firavă care refuză să plece în ţările calde când este lovită de foame şi de frig. Oricât de greu i-ar fi, dragostea nu renunţă niciodată la lupta pentru supravieţuire. Nu supravieţuirea ei, ci a noastră…

Dragostea este ca o ninsoare: unde se aşterne ea, până şi cel mai mizerabil loc devine alb, alb imaculat…

Ea îndulceşte până şi cele mai amare suferinţe şi transformă până şi cele mai urâte locuri în colţuri de rai, până şi pe cei mai răi oameni în îngeri…

Ea este moneda cu care chiar poţi cumpăra fericirea…

Dragostea este calul de bătaie* al omului în faţa loviturilor vieţii…

Viaţa fără ea este ca o mâncare care poate arăta bine, dar care n-are nici un gust… Pentru că numai dragostea este sarea care dă gust vieţii…

Nu, dragostea nu este oarbă! Nimeni nu vede mai bine decât ea… Şi totuşi, de multe ori preferă să trăiască cu ochii închişi…

Dragoste, câte aş mai putea să scriu despre tine! Umplut-ai biblioteci, muzee, atâtea portative, dar şi sufletul din mine… Atâţia ani am căutat să te pătrund şi să te descriu şi în sfârşit ştiu!

Da, cunosc acum că dragostea este de la Dumnezeu şi că Dumnezeu este dragoste, aşa cum este scris în 1 Ioan 4:7-21. Şi mai ştiu că: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.  Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.  Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic […] Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit”. (1 Corinteni 13:1-3 şi 13:8). Cât adevăr!

Să purtăm deci în noi o astfel de dragoste pentru ca, asemeni ei, nici noi să nu pierim niciodată…

Imaginile au fost preluate de pe mymodernmet.com

*Ştiu că expresia „cal de bătaie” poate avea mai multe sensuri, de aceea ţin să precizez că aici i-am avut în vedere pe acei „băieţi de sacrificiu” de la curţile regale din secolele XV-XVII. Pentru cei care nu ştiu, în acea vreme „calul de bătaie” era un copil care creştea alături de prinţ şi care era pedepsit în locul acestuia ori de câte ori moştenitorul tronului făcea o greşeală sau nu se descurca bine la şcoală.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aforisme, maxime şi cugetări, Creaţii literare, Meditaţii, Religie, Toate postările, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s