În viaţă, cu toţii ne asemănăm cu nişte atleţi, numai că participăm la un fel de cursă mai aparte. Aici nu se fac antrenamente înainte, nu luăm startul toţi odată şi nici nu suntem grupaţi pe sexe sau în funcţie de vârstă. În această competiţie aleargă deopotrivă bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, săraci şi bogaţi, sănătoşi şi bolnavi… Da, n-are a face nici măcar faptul că atletul are un handicap. Şi fără picioare de-ar fi, el trebuie să alerge…
Apoi, spre deosebire de alte curse, în cea a vieţii linia de sosire nu este aceeaşi pentru toţi. Cu alte cuvinte, unora le este dat să alerge doar câteva sute de metri, în vreme ce alţii vor alerga maratoane de sute de kilometri. Nici unul dintre ei nu ştie însă cât va alerga atunci când îşi începe cursa…
Alergăm cot la cot cu persoane dragi, oameni care la începutul cursei noastre au alergat cu noi în braţe, care ne-au ajutat să ne continuăm alergarea când s-a întâmplat să ne împiedicăm şi să cădem şi de mâna cărora ne-am învăţat să ne ţinem… Alergăm o vreme alături de ei şi este atât de dureros când ne trezim pe pistă fără ei! Alergarea lor s-a sfârşit, a noastră însă continuă… Aleargă, deci, suflete! Şterge-ţi lacrimile şi aleargă ca să treci şi tu linia de sosire de vrei să-i revezi!
„Unde să alerg?”- trebuie să găseşti neapărat răspunsul la această întrebare! Mulţi, foarte mulţi atleţi în cursa vieţii habar n-au încotro alerg. Îi vezi frânţi, rupţi de oboseală, cu echipamentul leoarcă de sudoare… Bătut-au sute de kilometri prin râpe şi prăpăstii, prin zone mlăştinoase, au ajuns să se târască prin noroi, dar tot nu se întreabă: „oameni buni, noi unde mergem? De ce să ne istovim prin noroiul acesta? Ce rost au toate acestea?”. Sau poate că unii se întreabă, dar nu găsesc răspuns…
Nu ştiu din ce categorie faci parte, drag cititor. Dar dacă n-ai găsit încă răspuns, răspunsul este la Isus. La El aleargă! El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6) şi la El, în Rai, ajungi doar dacă mergi pe calea cea îngustă şi dreaptă (Matei 7:13-14). De aceea, nu mai rătăci pe „căile strâmbe” ale lumii! Vino-ţi în fire şi de vrei să nu mai rătăceşti, ascultă de indicatoarele Sfintelor Scripturi…
Vei vedea apoi cât de frumoasă este alergarea creştinului! Cursele de alergare din lumea aceasta îi premiază doar pe cei care trec primii linia de sosire. Să alergi atât de mult, să suferi, să dai ce ai mai bun într-o competiţie sportivă, toate acestea ar putea fi în zadar dacă alţii vor fi mai buni decât tine… Dar ostenelile celui care aleargă pe calea Domnului nu vor rămâne nerăsplătite! Da, Dumnezeu nu-i premiază doar pe unii, ci pe toţi cei care trec linia de sosire după ce, aşa cum am arătat, au alergat pe traseul care trebuie…
Nu pot să nu-ţi vorbesc şi ţie, tu care refuzi să mai alergi. Poate că alergai cândva bine, dar ai căzut, te-ai rănit şi nu te-ai mai ridicat, ci aştepţi de atunci oprirea cronometrului şi în dreptul tău. Nu ştiu povestea ta… Un lucru însă ştiu: Doar ţi se pare că te-ai oprit şi stai pe loc. Nu te amăgi! De fapt, tu nu faci decât să înaintezi subtil, dar sigur spre moarte, spre pierzare… Ridică-te deci şi înaintează cu credinţă şi curaj spre premiul chemării cereşti!
Cel care te-a chemat pe Calea Sa îţi va da şi putere să poţi înainta pe ea…
„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:24-27)
Lumea lui Teonymus 