„Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău. Nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Psalmul 56:8).
Aş vrea atât de mult să pot
să-Ţi mulţumesc, Părinte!
Din suflet vreau şi mă silesc,
deschid gura să vorbesc,
dar în toata lumea asta eu
nu găsesc cuvinte…
Ma doare atât de mult că tac…
Fiori pătrund în mine…
Deodată însă iată,
ochii care văd câte-ai făcut,
cât ai lucrat şi-ai susţinut,
ajută gura mută…
Picuri de cuvinte cad rânduri-rânduri
înaintea Ta, Părinte.
Tu Singur poţi a le citi,
ştiu sigur că le vei primi,
că-n toată viaţa-mi de pribeag,
o literă Tu n-ai lăsat
să fie pierdută…
Cu picuri de cuvinte, Îţi mulţumesc!
Îţi mulţumesc, Părinte…
