Mântuirea ca auz sau văz spiritual

„El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele Apostolilor 17:26-27)

Sper că v-a plăcut şi vouă măcar atât de mult cât mi-a plăcut mie filmuleţul ataşat mai sus. Priveam şi eram mişcat de câtă frumuseţe, câtă emoţie, câtă sensibilitate am găsit acolo! Am mai vizionat o dată şi încă o dată şi parcă nu mă mai săturam să tot ascult şi să privesc… Deodată însă mi-a venit un gând, ce-ar fi să încerc să privesc acest filmuleţ fără sunet? Am dat deci pe „mute”, apoi am apăsat pe „replay”. Rezultatul? Secundele treceau una după alta şi odată cu ele parcă îmi treceau şi mie entuziasmul şi bucuria pricinuite la început. După ce s-a terminat, resemnat, mi-am pus următoarea întrebare: Oare cât a reuşit de fapt interpretul să surprindă, prin acest limbaj al semnelor, frumuseţea piesei muzicale? Cât de mult a reuşit asta nu pentru noi, majoritatea, ci pentru acea minoritate pentru care butonul „mute/unmute” nu are sens…

Poate mă veţi acuza de pesimism… Este adevărat, ca cineva care încă de când am văzut prima dată lumina zilei, tot atunci i-am auzit şi glasul, n-am de unde să stiu cum anume percep lumea cei care niciodată n-au auzit măcar un foşnet. Dar un lucru cred: oricât de bun ar fi un interpret al limbajului semnelor, va putea să transmită mesaje, muzica, în schimb, nu va putea să o redea niciodată. Pentru ca să afle cu adevărat ce este muzica, rămâne doar o singură speranţă pentru cel care n-a auzit niciodată: poate cândva, printr-o minune, urechile i se vor deschide. Tot aşa stau lucrurile şi în lumea spirituală…

De când am început să scriu pe blog, am interacţionat cu destui atei şi liber-cugetători. Mulţi alţii ca ei probabil au trecut pe aici… Nu au găsit aici decât un interpret care printr-un anumit limbaj a încercat să le transmită un mesaj: Dumnezeu există! Dumnezeu vă iubeşte! Puteţi primi viaţa veşnică dacă credeţi în El! Credeţi în Domnul Isus Hristos şi veţi fi mântuiţi… Nici nu mă mir că nu au putut să perceapă muzica divină ce acompaniază totdeauna un astfel de mesaj. Un gust amar am avut deseori când vedeam că eram „compătimit”, luat peste picior şi considerat un om îngust, unul care în secolul XXI mai crede încă în „basme” pe care, chipurile, „ştiinţa” le-a desfiinţat. Un gust amar am avut, dar nu că m-aş fi simţit jignit, sunt imun la astfel de cuvinte, ci pentru că am văzut că oamenii aceştia erau orbi, că nu auzeau… Să ai soarele în faţă, să-l vezi în fiecare zi şi cineva cu un baston alb şi ochelari fumurii să încerce să-ţi „demonstreze” că soarele nu există, lumina nu există… Cât de trist poate fi!

Poate unii vor spune că, de vreme ce am afirmat că oricât de bun ar fi un interpret, tot nu va putea vreodată să redea cu adevărat unui surd o compoziţie muzicală, de ce mai insist pe blog cu mesaje pentru cei orbi sau surzi spiritual? Tocmai aici se află marea taină a mântuirii! Înainte de a Se înălţa la cer, Hristos le-a dat ucenicilor următoarea poruncă: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:15-16). De ce este nevoie mai exact ca Evanghelia să fie propovăduită? Pentru că, aşa cum ne spunea apostolul Pavel în Epistola către Romani 10:17, „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”…

Cum anume se manifestă întregul proces „Propovăduirea Cuvântului-Auzire-Credinţă-Mântuire”? Ce frumos ar fi, de pildă, ca tu, care nu-L cunoşti pe Dumnezeu şi poate crezi că bat câmpii, să te opreşti atent la cuvintele pe care le-am scris, să laşi toate prejudecăţile la o parte şi să încerci să-ţi spui: Poate că totuşi Dumnezeu există! Dacă există, Dumnezeu mă iubeşte! Aşa spune Cuvântul Lui… Vreau să aflu mai multe despre El! Vreau să cred!”. Să începi astfel să cercetezi Sfânta Scriptură, să afli despre Isus, cine e şi ce a făcut pentru tine. Şi după ce cunoşti toate acestea direct de la sursă, lucruri pe care eu nu fac decât să le redau în postările mele, contrar tuturor împotrivirilor pe care le poate aduce mintea sau firea omenească, să te încăpăţânezi să crezi. Având credinţa aceasta, că El există şi că, aşa cum ni Se descoperă în Scripturi, este pretutindeni, deci te ştie, te vede, te aude oriunde ai fi, să Îi vorbeşti şi să Îi ceri şi tu ca, în numele Fiului Său preaiubit şi prin jertfa Lui, să nu mai fii orb şi surd, ci să primeşti în dar mântuirea. Ce va urma nu vei putea să descrii prin cuvinte…

De unde sunt atât de sigur că se va întampla aşa? Drag cititor, dacă din punct de vedere fizic doar unii se nasc surzi, orbi sau cu orice altfel de handicap, din punct de vedere spiritual, toţi ne naştem aşa. „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5), mărturisea împăratul David, iar apostolul Pavel întărea: Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Unora dintre noi ni s-au deschis ochii şi urechile mai devreme, altora mai târziu, dar nimeni nu poate nega că nu a fost o vreme în viaţa sa în care era poate ca şi tine, departe de Dumnezeu şi fără să cunoască slava Sa. Or, dacă Dumnezeu S-a îndurat de noi şi prin credinţa în Isus am căpătat iertarea păcatelor şi mântuirea, cu siguranţă că nu-ţi va întoarce spatele nici ţie, pentru că El nu este om, ca să caute la faţa omului şi să fie părtinitor…

Vă doresc tuturor celor care aţi avut răbdarea să mă citiţi până aici o sărbătoare a naşterii Domnului binecuvântată! Să vă ajute Dumnezeu, dacă încă nu aţi făcut-o, să pătrundeţi adevărata însemnătate a acestei sărbători şi să-I puteţi spune alături de mine: Doamne, Îţi mulţumesc că Te-ai născut şi pentru mine…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Religie, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Mântuirea ca auz sau văz spiritual

  1. Iustina zice:

    Ziua bună,
    Este într-adevăr emoționant și puternic mișcător să mai realizăm din timp în timp că nu pornim toți de la aceeași linie de stat în viață, că unii au acces limitat – cel puțin după standardele clasice de înțelegere a nevoilor umane. Și asta ne facem bine, să mai ieșim din bulele noastre de cristal și să dăm nas în nas cu greutățile.
    Pe de altă parte, s-ar putea ca acolo unde nu este ceva, să fie altceva. Acolo unde sunet și muzică nu este, să fie mult mai mult din alt simț, așa cum noi cei obișnuiti să nu percepem și să nu simțim ca experiență de viață.
    Noi cei obișnuiți am zis. Haha 🙂 bună asta, de parcă aș putea eu trage vreo astfel de concluzie sau împarți lumea în bucăți. Deh, obicei prost, se scapă greu de așa ceva, dar cu atenție se poate rezolva.

    Și ai trasat foarte frumos paralela între lipsa acestor simțituri și creștină.
    Bună atât pentru cei ce sunt la limita între a avea și a nu avea.
    Bună și pentru tine, ca înțelegere a oamenilor, a diferențelor dintre ei și pentru a capăta încă niște putere în demersul tău frumos.

    Este un singur lucru care mă apasă în tot textul tău, e acel lucru care mă împiedică să accept totul așa cum ne-a fost povestit. Este vorba despre osândă. Este un cuvânt foarte, foarte greu și apăsător. Iar eu nu pot să cred că Dumnezeu ar putea merge în direcția asta. Cu nimeni. Poate că nu veni mântuirea de la prima încercare, poate că omul respectiv va mai avea de muncit cu el însuși, dar nu să ajungă într-un impas definitiv.
    Aici cred că se pierd mulți oameni, pentru că dacă iei de bun fiecare cuvânt, poți găsi în cuvintele atribuite lui Dumnezeu multă amenințare. Și chiar nu pot să cred așa ceva.
    În ultimul timp mi-a trecut ceva prin cap, un gând care poate fi fie aproape de adevăr, fie o închipuire plasmuită de minte ca scuză. Dar, de ce nu? M-am gândit că limbajul vremurilor noastre este limitat. Pentru lucruri pe care nu le cunoaștem, pe care nu le-am simțit încă, nu avem cuvintele potrivite. Și atunci folosim ce ne este cunoscut și la îndemână. Poate că nu este „osândă” în înțelesul zilelor noastre, dar nu avem alt cuvânt acum. Și poate că dacă am reuși cumva să aducem cuvinte cu înțelesuri noi în dicționar, am putea exprima mai exact lucruri… Și ar pieri teama și ar crește dragostea.
    Este doar o teorie, și este una care ar necesita mult timp pentru a produce o schimbare, însă intră pe lista cu ce avem nevoie pentru o lume mai bună, alături de educație și de oameni buni care să fie mai activi și să se arate lumii, lenți ca și alții să învețe de la ei.

    Mult am mai scris 🙂
    Să-ți fie sărbătoarea Crăciunului din acest an pe placul inimii și să-ți aducă bucurie!

    • Teonymus zice:

      Este adevărat. S-a demonstrat că celor cărora le lipsesc un simţ sau mai multe, le au mai dezvoltate pe celelalte decât noi ceilalţi, care dispunem de toate cele 5 simţuri clasice. Aşa a aşezat Dumnezeu lucrurile în înţelepciunea Sa, pentru a se realiza, cred eu, un oarecare echilibru chiar şi în astfel de situaţii…
      Acel lucru despre care aţi povestit, din discuţii cu unii şi alţii, am observat ca îi apasă pe mulţi. Cred că problema constă în neînţelegerea, măcar atât cât este capabil un om să înţeleagă, a caracterului divin. De pildă, mulţi vin şi spun „Dumnezeu este Dragoste” şi deci nu poate pedepsi pe nimeni. Mare adevăr este că Dumnezeu este Dragoste, dar tot la fel de adevărat este că El nu este doar atât. În infinita sa complexitate, printre altele Biblia spune clar că mai este şi „un foc mistuitor”, că este printr-un termen care să fie înteles bine de om, un „Dumnezeu gelos” (vezi Deuteronomul 4:24). La fel de mult pe cât este Dragoste, Dumnezeu este şi Dreptate, un Dumnezeu drept (vezi Deuteronomul 32:4). Apoi, mai aflăm din Cuvântul Său că Dumnezeu mai este şi nepieritor, infinit, neschimbator, omniscient, omnipotent ş.a.m.d., dar doresc să ne oprim la aceste două atribute, Dumnezeu=Dragoste+Dreptate.
      Ca să vă fac să înţelegeţi mai uşor ce doresc să vă spun, vă propun să meditaţi la următoarele:
      Să zicem că un judecător trebuie să dea o sentinţă. Inculpatul e vinovat. E clar ca lumina zilei. Procesul însuşi a arătat asta. A furat, a tâlhărit, chiar a ucis… Judecătorul este un om bun şi nu îl lasă inima să-l condamne, aşa că îl achită. Ce se poate spune despre judecător având în vedere actul său? Se poate spune că este inimos, milos, se poate pune în contul său orice alt atribut de genul acesta, dar nu ai cum să spui despre el că este şi drept. Dacă era drept, trebuia să-l condamne pe acel om, nu să-l achite.
      Aşa şi Dumnezeu, dacă nu ar pedepsi păcatul, nu ar mai fi Dreptate, or complexitatea Sa nu este doar infinită, ci şi veşnic neschimbătoare. Vom sărbători Crăciunul, dar oare câţi cunosc, aşa cum am încheiat postarea, adevărata însemnătate a acestei sărbători? Naşterea Domnului este un exemplu de mare greutate al îmbinării dintre Dragoste şi Dreptate în caracterul Divin. Omenirea a căzut în păcat prin Adam, protopărintele rasei umane. Dumnezeu nu putea să lase nepedepsit păcatul, iar plata acestui păcat, după cum spune apostolul Pavel era „moartea” (Romani 6:23). Dumnezeu este Dragoste. Îl iubea prea mult pe om, dar în acelaşi timp Dreptatea Sa cerea osânda meritată de om. Soluţia? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
      Ce înseamnă asta mai exact pentru omenire? La Calvar, Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre, ca noi să căpătăm iertare, „achitare”. Hristos a satisfăcut Dreptatea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte păcatul omenirii, ca noi să nu mai avem parte de osândă, aşa cum meritam. Atenţie însă! Jertfa lui Hristos trebuie „accesată” de fiecare individual, versetul de mai sus condiţionează clar prin „ca oricine crede în El”. În momentul în care omul realizează că este păcătos şi face aşa cum am arătat în postare, şi anume cere cu credinţă mântuirea din mâna Singurului care o poate da, păcatele sale sunt puse în contul jertfei de la Calvar şi sunt şterse dinaintea lui Dumnezeu. Dacă omul mântuit se mai întâmplă din neveghere să mai păcătuiască şi vine să ceară iertare în Numele lui Isus, pe baza aceleiaşi jertfe Dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută în ceea ce îl priveşte şi capătă iertare. Am arătat în postare că toţi ne naştem în păcat şi avem nevoie de mântuire. Dar dacă cineva nu „accesează” jertfa mântuitoare? Răspunsul este unul trist, dar adevărat. Dreptatea lui Dumnezeu în ceea ce îl priveşte va rămâne nesatisfăcută şi va trebui să plătească pentru vina păcatelor sale după Marea Judecată, pentru că singura soluţie pentru mântuire este doar în Isus Hristos.
      Dacă vă ajută să înţelegeţi mai bine, legat de soluţia divină faţă de starea de păcat a omenirii, voi aduce o ilustraţie care spune că un judecător a fost nevoit să-şi judece mama, aceasta fiind vinovată de încălcarea unei legi. Chiar dacă era mama sa, a dat sentinţa prevăzută pentru acele fapte, şi anume câteva lovituri de bici pe spate. După ce a dat sentinţa, s-a coborât, şi-a dezgolit spatele şi a luat el acele lovituri în contul mamei sale. Oarecum la fel a procedat şi Dumnezeu cu noi, oamenii.
      Ce trebuie să reţinem din toată această discuţie „Dumnezeu=Dragoste+Dreptate” este că nu putem noi să-L lipsim pe Dumnezeu de nici una din atributele Sale. Nu putem să spunem: „Dumnezeu este Dragoste!” şi să tragem concluzii doar pe baza acestui atribut, fără să ţinem cont de celelalte. Avem Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, în care El ni S-a revelat aşa cum este. Ori luăm aşa cum găsim acolo, ori ne vom asemăna şi noi cu acei oameni din vechime sau chiar poate din unele locuri încă în zilele nostre, care iau o piatră sau un lemn şi le modelează făcând din ele un idol după placul lor. Fie că ne place sau nu, Dumnezeu este şi va rămâne aşa cum ni S-a revelat în Scripturi.
      Cât despre termenul „osândă”, este adevărat că este vorba de o osândă, oarecum spus, într-o altă dimensiune şi nu e uşor să descrii lucruri dintr-o altă dimensiune în lumea în care trăim noi acum şi cu cuvintele pe care le avem la dispoziţie. De reţinut însă că trebuie să avem în vedere că va exista o Mare Judecată şi o răsplată pentru fiecare după cele ce a făcut cât era în trup. Acest adevăr este confirmat de Hristos Însuşi. Hristos ştia despre ce vorbeşte! El este singurul care a venit din acea dimensiune în dimensiunea noastră şi fie că ne place sau nu, trebuie să Îi dăm credit total. Este ca şi cum cineva care nu a ieşit niciodată din satul său îşi dă cu părerea şi ne spune că nu este nici o ţară pe nume Australia, de pildă. Cangurii, toată suita de animale pe care le găsim acolo, el crede că sunt ficţiune. Dar vine cineva care a fost în Australia şi ne confirmă că ţara există şi ne spune totodată ce putem găsi acolo. Oare cui trebuie să îi dăm credit? Clar, celui care a fost acolo şi deci trebuie să Îi dăm credit total lui Hristos în tot ce a spus despre Împărăţia Cerurilor, dar şi despre „focul Gheenei”, chiar dacă, aşa cum aţi încercat să sugeraţi şi dvs., se poate ca în lipsa unor termeni, cuvinte, realităţi de aici, să se fi adus nişte imagini comune lumii în care trăim, pentru ca rasa umană să poată să înţeleagă, pe cât posibil, realităţile din cealaltă dimensiune. Chiar şi aşa, trebuie reţinut că ideea rămâne în picioare: cei care vor fi mântuiţi vor ajunge în Rai, iar ceilalţi vor ajunge în celălalt loc, primind osânda pentru păcatele lor. Faptul că va exista o pedeapsă pentru cei care au refuzat şansa la mântuire, nu înseamnă automat că lui Dumnezeu Îi face plăcere să trimită oamenii în iad. Nicidecum (vezi Ezechiel 33:11 „‘Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască”). Asta înseamnă că Dumnezeu pe lângă Dragoste, mai este şi Dreptate şi cele două atribute nu pot fi separate…
      Mai ţin să subliniez că eu nu cred că Dumnezeu vrea să Îi slujim doar de frica iadului. El vrea mai mult de atât. Vrea o relaţie personală cu omul, vrea să Îi slujim din dragoste, din iubire pentru El. Aşa să vă ajute Domnul pe dvs. şi aşa să mă ajute şi pe mine!
      Închei cu o altă ilustraţie destul de sugestivă în acest sens. Se spune că undeva prin evul mediu era o fată pe care mulţi o considerau o nebună. Toată ziua nu făcea decât să alerge într-o parte şi în alta cu o găleată de apă în mână şi în cealaltă cu o torţă aprinsă. Cineva o întreabă la un moment dat: Femeie, de ce faci asta? La care ea îi răspunde: Vreau cu găleata asta de apă să sting iadul, ca oamenii să nu Îi mai slujească lui Dumnezeu doar de frica iadului şi cu torţa asta vreau să dau foc raiului, pentru ca oamenii să nu Îi mai slujească lui Dumnezeu doar pentru frumuseţea paradisului.
      O sărbătoare a naşterii Domnului binecuvântată să aveţi!

      • Iustina zice:

        Mulțumesc frumos pentru răspunsul atât de amplu și atât de multe detalii! Îl voi mai relua peste un timp, ca să nu rămân doar cu ce am reținut și înțeles la prima citire.

        Este a doua oară săptămână aceasta când apreciez cu adevărat tehnologia și ce ne aduce – de exemplu această conversație, acest schimb de informații care nu ar fi putut avea loc acum câteva zeci de ani. Oameni care nu se cunosc ajung să își împărtășească gândurile și să afle lucruri noi. Este extraordinar!

        Iar prima dată când am apreciat tehnologia în această săptămână, a fost când mergând cu tramvaiul am remarcat pe locurile alăturare doi surdomuți care purtau o conversație cu o a treia persoană prin intermediul unui apel video. Și atunci am apreciat cu adevărat ce poate face tehnologia pentru unii oameni, le poate aduce cu adevărat ceva util în plus. Cu mențiunea că am lucrat ani de zile în industria telecom, practic am crescut cu trecerea telefonului mobil la o cutie cu butoane la ceea ce este acum – dar de multe ori nu regăseam valoarea reală adăugată omenirii.
        Interesant a fost ca a doua zi să citesc acest articol, cu punct de pornire tot de la graiul fără grai. O foarte frumoasă completare a complexității lumii.

        Numai bine și Sărbătoare cu bucurie!

      • Teonymus zice:

        Într-adevăr, tehnologia are mari avantaje pentru omenire. Ca şi un cuţit însă, cu care poţi să tai pâine sau să tai vieţi, şi tehnologia are şi ea dezavantaje. Bine ar fi, ca oameni, „să tăiem pâine” cu ea şi să-i hrănim pe cât mai mulţi!
        Cât despre completările complexităţii lumii, despre care aţi amintit în final, ca să vedeţi că nimic nu e la voia întâmplării, şi eu am fost surprins ieri ca în biserica din care fac parte să vină un grup de surdo-muţi şi să laude în felul lor, prin limbajul semnelor, pe Creatorul nostru.
        Sărbători fericite în continuare!

  2. Oana zice:

    Eu îți doresc ‘doar’… Inimă vie. Si-ti mulțumesc.

  3. Paradoxul milei aplicate vizavi de dreptate, este lucrul cel mai dificil, pentru cä iertand se poate intelege scuzarea vinei, si condamnand se vede cä pedeapsa nu are de-a face cu mila.
    Cele douä atribute se intalnesc färä nici o contrazicere doar intr-unul: Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Numai El, care a purtat pedeapsa vinovätiei noastre a tuturor, poate sä-si reverse mila Sa iertätoare asupra noasträ.
    Cel mai bun exemplu este gäsit in cuvintele Sale rostite femeii acuzate de preacurvie:
    „Du-te (iertare prin scutirea de pedeapsä), si sä nu mai päcätuiesti (dreptatea care cere apoi ascultarea)”.
    Domnul Iisus sä ne binecuvanteze pe toti, cu judecata Lui plinä de harul iertätor !

    • Teonymus zice:

      Eu cred că în caracterul Divin, Dragostea+Dreptatea nu reprezintă nici un paradox. Dumnezeul Triunic le poate reprezenta în aceeaşi măsură pe fiecare din ele. Am arătat asta într-un comentariu mai sus. Acum mai ţin doar să mai completez cu câteva lucruri…
      Iertarea o primeşte omul de la Dumnezeu prin jertfa lui Hristos. Hristos a murit o singură dată pentru toate păcatele omenirii (vezi Evrei 9:27-28), păcate din trecut, prezent şi viitor. După cum am arătat într-un comentariu mai sus, asta nu înseamnă că toată omenirea este curăţită instant de orice păcat, fie că doreşte/acceptă sau nu această curăţire. Asta înseamnă că fiecărui om i s-a dat posibilitatea să acceseze, dispunând în continuare de liberul arbitru, jertfa lui Hristos care poate să-l spele şi să-l cureţe de orice păcat (vezi 1 Ioan 1:7, 1 Ioan 2:2). Deci doar cine „accesează” jertfa mântuitoare are parte de iertare şi mântuire! Această condiţionare este arătată clar în Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca ORICINE CREDE în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.
      Mai vreau să subliniez un mare adevăr de care nu ştiu cât de mulţi suntem conştienţi: Când omul primeşte iertarea, nu îl costă nimic. În acelaşi timp însă, de cealaltă parte, când Domnul o dă, Îl costă totul. Ca noi să avem parte de iertare şi de răscumpărare, Dumnezeu a dat ce a avut mai scump, aşa cum declara aşa de frumos Hristos în Ioan 3:16. Bine ar fi să fim totdeauna conştienţi de acest lucru şi să nu tratăm cu uşurătate harul care ni s-a dat…
      „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin”! (2 Corinteni 13:14)

Lasă un răspuns la Teonymus Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s