Lumea nu va mai fi la fel

Moto: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24:37)

Există în rândul adepţilor teoriei conspiraţiei aşa-numita „programare predictivă”, idee conform căreia o ocultă conduce lumea din umbră după o agendă bine pusă la punct, agendă care, culmea, nu este ascunsă, ci este adusă sub ochii noştri, uneori mai subtil, alteori şocant de clar, prin diverse producţii artistice, în deosebi filme, desene animate şi cărţi SF. De ce ar face asta? Pentru ca, fiind introduse deja în subconştientul colectiv, populaţia să fie dispusă să accepte mai uşor aceste schimbări când ele vor fi puse în practică.
Nu mă pronunţ în legătură cu acest subiect, nu acesta a fost scopul când am decis să scriu acest articol. Ceea ce urmăresc este să vă asigur că eu n-am făcut „programare predictivă” pe blog. : )
În urmă cu mai bine de 6 ani, scriam aici un articol pe care l-am intitulat simplu „Masca”. Nici în cele mai negre coşmaruri nu mi-am imaginat că acel univers creat de mine acolo pentru a ilustra o idee, va deveni cândva atât de aproape de realitate. Mă mângâi totuşi cu ideea că măştile pe care le folosim noi acum nu sunt pentru a ne ascunde identitatea, ci pentru a ne proteja de virusul Covid-19…

Am trăit şi trăim încă cu toţii momente pe care nu credeam că le vom trăi vreodată. Da, nu credeam că voi ajunge vreodată să stau şi eu la coadă, aşa cum stăteau părinţii mei în vremea vechiului regim ca să cumpere pâine… Zile întregi n-am găsit pe rafturi făină în magazine, ca să nu mai vorbesc de drojdie, care a fost articol de lux pe întreaga perioadă de carantină… Nu credeam că vom ajunge vremuri în care nu vei putea ieşi din casă fără să ai o hârtie „justificatoare” în mână şi nici fără mască, desigur… Că tot veni vorba de mască, nu voi uita ziua în care chiar la începutul pandemiei, când nu prea se găseau măşti de protecţie pe piaţă, mergând pe străzile unuia dintre cele mai mari oraşe ale ţării, am văzut o femeie care se plimba având capul într-o cutie acoperită probabil cu staniol! Au mai fost multe alte astfel de momente în care simţeam pur şi simplu că lumea pare s-o ia razna, iar absurdul de care m-am lovit uneori m-a făcut să mă gândesc tot mai des la romanele lui Kafka sau Orwell…

Dar oare de ce vorbesc la trecut? Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat nici acum. Cu toţii ne dorim să se termine cât mai repede totul şi să ne reluăm viaţa de dinainte, dar Covid-19 nu dă semne că ne va lăsa în pace prea curând şi chiar de ne va lăsa, mulţi sunt de părere că nu vom scăpa şi de „fantoma” lui. 

Sursă foto

„Lumea nu va mai fi la fel după”- atâta tristeţe mi-au provocat aceste cuvinte când le-am auzit prima dată! O sumedenie de gânduri au început să mă tulbure: Cum, limitarea drepturilor şi libertăţilor noastre să continuie într-o oarecare măsură şi după, sub pretextul unei frici constante a unei eventuale reveniri a virusului? Să nu mai putem să-i îmbrăţişăm pe cei dragi din inimă sau să le dăm o mână caldă celor din jur fără să ne gândim la virusuri şi infecţie? Să fie „distanţarea aceasta socială” regulă şi când nu va mai fi cazul? Dar de ce să nu se bucure şi copiii noştri de o copilărie aşa cum a fost a noastră? De ce să nu aibă şi ei deplină libertate? De ce să nu se bucure bunicii de nepoţi ca înainte, ci să fie obligaţi, spre „binele” lor, să trăiască în singurătate? De ce să nu cutreierăm liberi ţara asta în lung şi în lat, dar şi întreg pământul dacă avem posibilităţi, fără să ne ceară cineva detalii ce sunt până la urmă personale, şi anume cele ce ţin de sănătatea noastră fizică? De ce să devină lumea asta numaidecât o lume „orwelliană”?

Din cauza Covid-19, de aia! Dar lumea a trecut prin momente şi mai grele decât acum şi a putut să-şi reia cursul normal. De pildă, în Evul Mediu, a murit de ciumă jumătate de Europă şi cu toate acestea omenirea şi-a continuat mersul ei firesc. Dar de ce mă duc aşa de departe? Cu doar o sută de ani în urmă un alt virus făcea ravagii în lume: între 50 şi 100 de milioane de oameni au murit de aşa-zisa „gripă spaniolă”. Cu toate acestea, nici atunci lumea nu s-a oprit în loc, cu alte cuvinte, a rămas la fel. Acum, în anul 2020, de ce să nu mai fie lumea la fel din cauza unui virus mult mai puţin periculos, cel puţin statistic, decât pandemiile din trecut? Fiindcă acum, în secolul XXI, avem tehnica şi tehnologia necesară ca să o facem să nu mai fie la fel?

M-am revoltat în sine însumi, dar un alt gând a încercat să mă potolească: de ce mă gândesc automat la un lucru rău când aud că lumea nu va mai fi la fel? Cu siguranţă că toată această perioadă în care am trecut a avut şi efecte pozitive. Nevoiţi să stăm închişi luni de-a rândul, poate acum am învăţat să preţuim mai mult chiar şi o simplă plimbare într-un parc… Stând la coadă pentru a face cumpărături, am înţeles puţin prin ce au trecut părinţii noştri, am înţeles sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca să ne pună ceva pe masă atunci când eram copii. Ei n-au stat la coadă de două sau trei ori, ci ani şi ani de zile! Poate am învăţat să preţuim mai mult relaţiile, poate că nu vom mai sta atât de mult între patru pereţi, într-o lume virtuală, pe facebook sau instagram, ci vom căuta să ne bucurăm mai mult de mirosul unei flori sau de prospeţimea aerului de iarnă… Poate că nu vom mai fi atât de egoişti şi ne vom aduce aminte şi de vecinul bătrân şi bolnav şi îi vom face şi lui cumpărăturile chiar dacă nu va mai fi epidemie… Poate că Îl vom căuta pe Dumnezeu şi după ce se va încheia perioada aceasta şi vom conştientiza că există şi când ne merge bine, nu doar când o ducem rău şi avem nevoie de El. Poate… Poate lumea nu va mai fi într-adevăr la fel…

Am zâmbit amar la acest gând şi am concluzionat resemnat: de fapt, n-au dreptate cei care spun că lumea post-covid-19 nu va mai fi la fel! O, cât de frumos ar fi fost să nu mai fie la fel! Contextul da, cel mai probabil nu va mai fi la fel. N-ar fi nici aceasta ceva nou, el s-a tot schimbat de-a lungul istoriei, dar lumea a rămas mereu la fel: cu egoismul ei, cu nedreptăţile ei, cu dramele ei… Nimic nou sub soare, dragi cititori! Sau, dacă vreţi, cum ar spune Eminescu: „Alte măşti, aceeaşi piesă”! Ce mai contează la urma urmei că trebuie să purtăm o mască şi la propriu, dacă cei mai mulţi dintre noi totdeauna am purtat una sau chiar mai multe la figurat?

Lumea va fi la fel… Întrebarea care ar trebui să ne dea de gândit este următoarea: Dacă voi trece cu bine de această perioadă, eu cum voi fi? Dar tu?

 

Publicitate