Vigilenţa ca stil de viaţă

Moto: „Şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Luca 12:40)

Este pentru prima dată când îmi încep postarea direct cu un filmuleţ sugestiv pentru tema de discuţie aleasă, atât de mult am apreciat dedicarea acestor oameni!

Este vorba despre un meci de fotbal de la campionatul mondial care a avut loc în 2018, în Rusia. Pentru un loc în semifinale se luptau atunci Croaţia şi ţara gazdă. Meciul s-a încheiat la egalitate şi au urmat apoi lovituri de departajare. Ei bine, chiar în momentul în care un jucător croat se pregătea să execute penalty-ul care putea aduce victoria ţării sale, chiar atunci a sunat alarma în această unitate de pompieri! Şi, după cum se poate vedea, nu este vorba doar despre nişte spectatori pasivi, unii chiar erau îmbrăcaţi cu tricoul echipei. Cu toate acestea, din momentul în care s-a auzit alarma, unul măcar nu a mai căutat cu privirea spre ecran, darămite să mai zăbovească puţin să vadă deznodământul partidei. De ce? Pentru că în urma intervenţiilor avute, acei pompieri au înţeles mai bine decât oricine că până şi o secundă în plus poate face diferenţa atunci când viaţa cuiva este în pericol şi nici un meci din lume nu poate fi mai important decât viaţa semenului nostru. Ca şi creştin, trebuie să recunosc că am de învăţat de la devotamentul lor…

Mi-aduc aminte că, studiind în liceu despre viaţa şi operele marilor scriitori şi istorici români, mereu îmi venea în minte această întrebare: Când au avut timp să cerceteze şi să scrie atâtea aceşti oameni? Zeci de cărţi scoase în acelaşi an de către acelaşi autor, studii peste studii, mii de pagini cu zeci de mii de note de subsol (dovadă că pentru a scrie acel colos de cărţi, au trebuit mai întâi să parcurgă biblioteci întregi)… Oare când au mai avut timp să mai şi trăiască

Chiar glumeam la un moment dat cu un amic în liceu că tare aş vrea să îi văd pe aceştia acum, în vremurile de azi şi de vârsta noastră. Având acces la toate aşa-zisele „cuceriri tehnologice” şi deci la tentaţiile care recurg de aici, chiar n-ar fi curioşi şi ei să vadă ce înseamnă un joc video, să mai urmărească un film sau să mai dea o raită pe reţelele de socializare ca să se mai „relaxeze” şi ei ca tot omul? Chiar nu l-ar „prinde” pe nici unul toate aceste tentacule digitale? Că dacă l-ar prinde, adio acea frumoasă operă pe care ar fi lăsat-o în urmă…

Sursă foto

Ziceam că glumeam, fiindcă ştiu prea bine că şi ei au avut tentaţiile lor şi chiar şi acum, în ciuda vremurile pe care le trăim, sunt destui care nu-şi irosesc viaţa cu nimicuri, ci îşi urmează în linişte vocaţiile şi lasă ceva frumos în urmă. Deci, se poate… Totuşi, tristeţea este că într-adevăr mulţi sunt prinşi în aceste capcane care ne fură timpul şi vor pleca din această lume fără să-şi fi atins menirea…

Ştiu, nu este uşor… Nu e uşor când darul pe care l-am primit nu ne aduce şi satisfacţii materiale. Or, avem nevoie şi de ele, de aceea avem job şi asta de multe ori ne istoveşte. Venim de la serviciu şi chiar dacă ne-am propus să facem ceva în ziua aia, nu vrem decât să ne odihnim… Dar cum se face că mai mereu ne facem timp pentru viaţa virtuală? Oricât de obosiţi suntem, de cele mai multe ori ne facem timp să vedem cine ne-a mai dat „like”, ce a mai postat cunoştinţa cutare, cine a câştigat meciul de ieri, cum va fi emisiunea preferată din seara aceea… Cum de ne facem timp pentru toate aceste lucruri lipsite de importanţă, iar pentru cele cu adevărat importante suntem prea obosiţi?

Riscul acesta de a fi „prins” de nimicurile împachetate frumos ale acestei lumi, de jucăriile ei şi de tot sclipiciul ei înşelător există chiar şi în viaţa creştinului. Tocmai de aceea Hristos ne-a atras atenţia în mai multe rânduri să fim totdeauna veghetori.  

Este adevărat, nu toţi suntem pompieri, nu toţi suntem doctori sau de alte profesii în care atitudinea noastră poate face atât de uşor diferenţa între viaţă şi moarte în cazul unui om. Dar oriunde ne-a aşezat Dumnezeu, suntem responsabili înaintea Lui. Şi da, chiar dacă noi poate nu o vedem cu ochii de carne, de multe ori şi atitudinea noastră poate face o astfel de diferenţă. Întrebarea este: auzim alarma, ne echipăm, acţionăm sau e mai important meciul de la televizor?

Doamne ajută-mă să fiu totdeauna gata şi ajută-i la fel pe toţi cei care au citit aceste rânduri! 

În final, vă mai las aici alte câteva filmuleţe ca nişte pilde pentru fiecare dintre noi…

 

Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Religie, Toate postările și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s