Scurtcircuite mentale

Motto: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14:1)

La începutul anilor ’90, fratele meu cel mai mare, care a urmat un liceu cu profil tehnic şi era pasionat de domeniul electronic, a adus acasă şi a instalat un radio. Era, dacă nu mă înşel, pentru prima dată când familia noastră intra în contact cu acest fel de invenţii tehnologice. Eram prea mic pe atunci ca să înţeleg multe, dar acea cutie dreptunghiulară de lemn lăcuit, având în partea din faţă o suită de găurele aşezate simetric, mi-a rămas întipărită în minte până astăzi. Mă holbam la ea şi mă tot întrebam cum poate acea cutie să vorbească

Anii au trecut, dar am rămas acelaşi copil curios de atunci. Nu, nu mă mai „holbez” la lucruri, chiar dacă le văd pentru prima dată, dar tot sunt curios cum au apărut, pe ce principii şi cum anume funcţionează. Voi nu?

Chiar nu v-aţi întrebat niciodată cum anume poate un aparat să capteze unde şi să redea sunete produse la mii şi mii de kilometri depărtare? Sau cum pot nişte bucăţi de plastic şi metal să imprime pe hârtie, atât de exact şi de rapid, cu mult mai rapid decât ar putea-o face cel mai bun pictor din lume, peisaje, portrete, culori? Sau cum poate un dispozitiv să stocheze secvenţe de trăiri şi apoi să le redea aievea pe o sticlă ori de câte ori simţi nevoia să le priveşti? Cum au apărut aceste aparate electronice şi cum anume reuşesc să facă toate acestea? 

erikjohansson8Sursă foto

Nu ştiu câţi îşi pun astfel de întrebări când folosesc aceste obiecte „inteligente”. La urma urmei, mi-ar replica unii, poţi dormi liniştit şi dacă nu ştii cum a apărut şi nu înţelegi cum anume funcţionează acel telefon pe care-l butonezi toată ziua… Aşa o fi, dar nu strică să căutăm să ne dezvoltăm câmpul cunoaşterii ori de câte ori avem ocazia. De aceea, şi pentru cei care sunteţi interesaţi de acest subiect, dar şi pentru cei care nu prea sunteţi, astăzi vă propun tuturor un răspuns ştiinţific la astfel de întrebări

Fiindcă nici eu n-am o pregătire tehnică, nu voi aduce în atenţia voastră decât o teorie, urmând ca dvs. să decideţi dacă ar putea fi una validă. Pentru aceasta, voi lua ca studiu de caz laptopul de la care vă scriu aceste rânduri, el fiind un dispozitiv mai complex, care poate să îndeplinească şi funcţii de telefon, de radiou, de TV, de cameră audio-video, de maşină de scris etc. etc.

Teoria mea este că totul a început acum 3 miliarde de ani. Undeva, într-o zonă nisipoasă, în urma unor ploi repetate şi a altor factori prielnici, câteva fire de nisip încep să se purifice, până când, pe parcursul a câteva sute de milioane de ani, ajung să nu mai conţină deloc impurităţi. Cu aproximativ 2,5 miliarde de ani în urmă are loc un incendiu violent acolo, în urma căruia acel nisip purificat, mai exact spus siliciu, se topeşte. Ceea ce rezultă, trece vreme de sute de milioane de ani printr-o sumedenie de reacţii chimice naturale, este expus la radiaţii ultraviolete ş.a.. Urmează apoi divizarea naturală a acelui lingou de siliciu, pentru ca, cu aproximativ 2 miliarde de ani în urmă, tot în urma unor procese fizice şi chimice, cum ar fi ionizarea, să apară primele tranzistoare. Ca să scurtez povestea, după miliarde de ani de evoluţie (Atenţie, miliarde de ani! Vă daţi seama, mii de milioane de ani! Practic totul e posibil când e vorba de miliarde de ani!), apare ceea ce se numeşte microprocesor, care este de fapt un circuit integrat, format din miliarde de elemente. 

francorecciacomputercity1Sursă foto

Am omis să vă mai spun că, în acelaşi timp cu formarea microprocesorului, are loc şi formarea plăcii de bază în jurul acelui microprocesor. Tot în urma unor procese fizice şi chimice naturale ia naştere memoria RAM, Hard disk-ul, display-ul şi toate celelalte componente ale laptopului, toate acestea fiind îmbrăcate în final într-o carcasă de plastic, pentru că era ţiţei în zonă şi de la ţiţei păcură, de la păcură distilat de vid, apoi gaze de propan şi propilenă, apoi purificare, polimerizare naturală şi bum: ce frumos arata acum laptopul cu carcasa asta…

Bine, veţi zice că după miliarde de ani am laptopul, dar laptopul nu este doar parte hardware, ci şi software. Să nu credeţi că nu m-am gândit şi la asta! Ideea e că acum un miliard de ani în urmă, după ce laptopul era deja format în zona aia nisipoasă, a avut loc o furtună planetară. Multe fulgere, dintre care unul a atins exact maşinăria mea şi i-a dat viaţă. Atunci a început evoluţia lui pe partea de software. Mai întâi cu un aşa-zis Master Control Program, apoi cu Atlas Supervisor şi tot aşa până la Windows 7, sistemul de operare pe care îl are acum. Ce să faci, a trebuit să se adapteze ca să supravieţuiască… Şi să nu îndrăzniţi să îmi spuneţi că este imposibil! Evoluţia asta pe parte software a durat un miliard de ani! Or, aşa cum spuneam, dacă e vorba de miliarde de ani, totul este posibil!

Aceasta este, pe scurt, teoria mea legată de apariţia laptopului, teorie care se aplică şi pentru celelalte obiecte „inteligente” pe care le folosim astăzi. Ce ziceţi? Merită luată în seamă? 

Cred că aţi sesizat ironia folosită în dezvoltarea acestei pretinse teorii. Dacă totuşi n-aţi înţeles ce vreau să spun cu asta, vă invit să răspundeţi la câteva întrebări pe marginea celor expuse anterior, pentru ca apoi să tragem împreună nişte concluzii:

Ce aţi crede despre mine dacă eu chiar aş fi serios? Dacă eu chiar aş crede că laptopul meu, telefonul meu şi alte astfel de invenţii pe care le folosim zilnic, chiar au apărut aşa de la sine, fiind rodul a milioane, chiar miliarde de ani de evoluţie? Ce aţi spune despre mine dacă cred că ceea ce susţin eu este „ştiinţific”? Ce aţi crede?

N-aţi greşi deloc dacă m-aţi crede un ignorant, un om redus, chiar nebun. De aceea, să nu mai zăbovim, fiindcă a venit în sfârşit momentul adevărului:

Dacă e nebunie curată să crezi că un laptop sau un smartphone au apărut de la sine, în urma unei evoluţii ce s-a întins pe miliarde de ani, cum poţi să ajungi la concluzia că omul, cel care a inventat aceste maşinării, deci o entitate superioară lor, a apărut exact aşa, din întâmplare, fiind produsul a milioane şi milioane de ani de evoluţie?

Nu are nici o logică! Scurtcircuit mental în toată regula!

Unii poate vor zice că nu fac decât să compar „merele cu perele”, omul nu e o maşinărie de plastic şi metal, e carne… Tocmai aici e aici: plasticul şi metalul se pot fabrica, carnea se poate doar naşte. Or, matematic vorbind, fiindcă numerele sunt infinite, şansele ca evoluţia acestui laptop să fi avut loc aşa cum am arătat, sunt mai mari decât şansele unei evoluţii darwiniste a omului… Alţii poate vor insista şi îmi vor spune că şi dacă nu ştii cum a apărut calculatorul, îl poţi desface, vezi piesele componente, vezi indicii că este opera cuiva. Dar oare nu tot aşa este şi omul? Oare ştiinţa nu l-a desfăcut şi pe om? Ce credeţi, de unde s-au inspirat cei care au inventat calculatorul? Au inventat şi roboţi. De unde ideea? De la modul complex în care a fost creat omul…

nick-gentry-old-technology-portraits-2Sursă foto

Nu întâmplător am pus accent pe microprocesor. Microprocesorul este una dintre cele mai complexe structuri inventate de om. A găsi unul întâmplător şi a susţine cu tărie că a apărut de la sine, ori e ignoranţă crasă, ori e nebunie curată. Şi totuşi pe lângă procesorul uman, adică sistemul nervos al omului, microprocesorul inventat de om este doar o glumă. Gândiţi-vă numai că creierul conţine 86 miliarde de celule nervoase unite între ele prin 100 de trilioane de conexiuni, mai mult decât numărul de stele din Caleea Lactee! Ceea ce poate face creierul uman, nu va putea face niciodată un computer, un robot, o maşinărie, şi aici mă refer în special la ceea ce ne face umani: dragoste, empatie, creativitate ş.a.. Cu toate acestea, unii înţeleg că un laptop nu putea apărea de la sine, dar nu vor să înţeleagă că omul, cel care a inventat acest laptop, cu atât mai mult nu putea apărea de la sine

Am plecat de la premisa că dezvoltând această teorie, cu siguranţă o veţi considera o inepţie, aşa cum de fapt şi este. Nu m-aş mira ca unii, în încăpăţânarea lor, să îmi spună deschis: „Laptopul nu a apărut aşa, dar asta nu înseamnă că nu ar fi fost posibil în anumite condiţii şi deci Darwin are dreptate!”. Ar mai avea rost să mai adaug ceva în acest caz? Nu există mai orb decât acela care nu vrea să vadă!

Alţii, în schimb, vor veni cu o alternativă „salvatoare”: fiindcă orgoliul lor nu îi lasă să sfideze logica, dar nici nu vor să dea dreptate Bibliei, vor considera că viaţa pe pământ este de origine extraterestră. Îi întreb pe aceştia: dacă extratereştrii l-au produs pe om, cum au apărut aceşti extratereştri? O fi apărut întâmplător? Poate o fi trecut ei printr-o evoluţie cumva? Vă daţi seama, dacă şansele ca omul să fi apărut întâmplător, fiind rezultatul unei evoluţii pe parcursul a milioane de ani, sunt de 0,000…zerouri aproape infinite…1%, care sunt şansele ca extratereştrii aceştia, entitate cu mult superioară, fiindcă au produs omul, să fie ei rezultatul unei întâmplări, a unei posibile evoluţii? Scurtcircuit mental!

Şi ca să nu credeţi că încerc să mă „menajez”, ignorând posibile contraargumente, poate voi fi contracarat: Tu crezi că Dumnezeu a creat omul. Acelaşi argument pe care l-am folosit pentru cei care cred că la originea omului sunt extratereştrii, acelaşi argument îl pot folosi şi aceştia cu mine: Dacă Dumnezeu a creat omul, cum a apărut Dumnezeu? În acest caz, aş răspunde calm şi simplu: Dumnezeu nu a „apărut”, El există din veşnicie în veşnicie! Cum anume şi în ce fel este posibil aşa ceva nu pot pătrunde şi este logic să se întâmple aşa, fiindcă tocmai de aceea Dumnezeu este ceea ce este: omul este limitat, or limitatul nu poate cuprinde Nelimitatul

Ei bine, poate mi se va spune, aşa cum am răspuns eu la întrebarea „apariţiei” lui Dumnezeu, de ce să nu răspundă întocmai şi cei care au fost întrebaţi de apariţia aşa-zişilor extratereştri care l-ar fi produs pe om? Stau şi mă întreb: cum e posibil să fii gata să crezi aşa uşor în nişte extratereştri „omnipotenţi” şi „nemuritori”, dar să nu iei nici măcar în calcul existenţa lui Dumnezeu, Creatorul omnipotent şi nemuritor revelat prin Sfintele Scripturi? Acest simplu fapt ar trebui să îţi dea de gândit.

În concluzie, ca întotdeauna, Biblia are dreptate: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. Poate unii ar contrazice-o: ei nu cred în Dumnezeu şi nu sunt „nebuni”, ci dimpotrivă, oameni foarte inteligenţi, culţi. Să ştiţi însă că există mai multe tipuri de nebunie. Biblia nu vorbeşte aici despre cel care nu este în deplinătatea facultăţilor mentale, acela oricum nu ar fi capabil să aleagă altă cale… Există o nebunie mai mare decât aceasta, o nebunie „voluntară”: omul este conştient, ştie ce este bine, vede clar adevărul, ştie că se îndreaptă spre pieire şi că ar putea face ceva în sensul acesta, dar nu-i pasă. Nu vrea să-i pese! 

Doamne, ajută-ne să nu cădem într-o astfel de nebunie!

 

 

Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Religie, Toate postările, Viaţă, Ştiinţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s