Lucruri înţelese prea târziu

Motto: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”. (Pildele sau Proverbele lui Solomon 15:15)

S-au adunat deja destul de mulţi ani de când am lăsat în urmă copilăria sau, mai bine spus, ea m-a lăsat pe mine şi totuşi momentele trăite atunci, provocările vârstei, satisfacţiile şi neajunsurile avute îmi apar atât de vii în minte! De parcă mai ieri m-am confruntat cu ele… Ciudat sentiment: au trecut aproape 15 ani de când am terminat liceul, dar eu tot mai visez că sunt la şcoală, tot mai visez că trebuie să pregătesc nu ştiu ce temă la limba română sau să rezolv o problemă la matematică. Mă frământ şi nu realizez pe moment că este un vis… Totul este atât de aievea! De fapt, ce mi-e că au trecut 15 ani? Probabil că dacă voi trăi şi 80 de ani, tot mă voi visa copil fiind, având pe umerii săi unica responsabilitate: şcoala. N-am ce face, copilăria se duce, dar mai lasă ceva din ea undeva în noi, în subconştient. Putem să îngrădim acel ceva cât vrem, până la urmă tot găseşte o cale să iasă afară şi să se joace cu noi. Iar această cale este, de cele mai multe ori, visul…


Sursă foto

Ce-i drept, la urma urmei e un sentiment plăcut ca, după atâţia ani, să retrăieşti, fie şi prin vise, frânturi din copilărie. Depinde însă ce fel de copilărie ai avut…

Cât despre mine, am avut o copilărie frumoasă, deşi au fost multe frământări şi destul zbucium. Sunt foarte multe particularităţi din această perioadă din viaţa mea care pot spune că sunt de invidiat pentru copiii de acum. Din nefericire însă, sunt şi lucruri din acea vreme pe care le regret. Multe nu le-am înţeles atunci. Le-am înţeles eu pe urmă, dar a fost prea târziu…

Unul dintre aceste regrete este că n-am ştiut să apreciez adevărata valoare a lucrurilor…

De pildă, mi-aduc aminte că în gerul cel mai mare preferam să-mi fie frig la picioare şi să stau fără mănuşi pe mâini şi de ce? Pentru că mănuşile şi ciorapii de lână călduroşi nu erau cumpăraţi, ci erau croşetaţi de către mama, surorile sau bunica mea. Toţi colegii mei aveau lucruri cumpărate, cum să mă vadă pe mine cu lucruri din acestea, făcute acasă? După ce am devenit adult, aveam să zâmbesc amar când vedeam în unele magazine, la un preţ destul de mare faţă de produsele obişnuite din gama lor, ciorapi şi mănuşi ca acelea croşetate de către ai mei. Am înţeles că astfel de articole se numesc „homemade” şi tot ce e „homemade” e mult mai scump decât marfa obişnuită, ieşită din fabrici în cantităţi industriale. Practic, eu aveam lucruri mai scumpe decât colegii mei, dar preferam să nu le folosesc fiindcă le credeam inferioare…

Tot aşa, fiindcă nu înţelegeam adevărata valoare, refuzam să iau pacheţel de acasă cu mâncare. Practic, majoritatea colegilor mei cumpărau de la magazinul din curtea şcolii covrigi, cornuri, chifle, cum să mă vadă pe mine că mănânc pâine cu zacuscă, un colac sau o plăcintă poale-n brâu făcută acasă? Am ajuns adult, am plecat din satul natal şi am înţeles cât de mult am greşit! Aş vrea să găsesc un loc de unde să cumpăr la un preţ decent un colac sau o plăcintă ca acelea pe care le gătea mama, dar nu găsesc nicăieri! Mă gândesc că dacă ar fi să se respecte reţeta urmată de mama, probabil produsul finit ar fi prea scump şi n-ar fi rentabil, aşa că luaţi E-uri pe pâine, dragi clienţi, cumpăraţi pâine cu perioada de valabilitate de două săptămâni! Nu te întreba ce s-a pus în ea de rămâne pufoasă şi nu face mucegai atâta amar de timp! Taci şi-nghite! 

Ce să mai zic de zacusca de acasă? E misiune aproape imposibilă să găsesc undeva ceva care să aibă un gust asemănător. Am văzut că în supermarketuri sunt rafturi cu produse aşa-zis „bio”. Sunt ceva mai bune decât cele obişnuite, dar tot sunt foarte departe de cele ieşite din mâna unei mame de la ţară. Cât mai vânează un orăşean produse alimentare făcute la ţară, iar mie în copilărie mi se părea că magazinele oferă marfă superioară…

Sursă foto

N-am ştiut să apreciez nici fructele care creşteau din belşug în curtea şi grădina casei… Mi-aduc aminte că aveam meri foarte mari. Pur şi simplu nu ştiam că aceşti copaci mai trebuiau curăţaţi şi că mai trebuiau stropiţi contra dăunătorilor. Creşteau de la sine, natural, şi ajungeau atât de mari încât ne suiam în ei ca într-un cireş sau nuc. Făceau mere, dar nu ne plăceau fiindcă erau „viermenoase”. Normal, viermii se pare că ştiau ce era bun… M-am mutat la oraş şi peste tot în supermarket-uri, în pieţe, nici un măr „viermenos”, toate „perfecte”. Dar ia şi gustă unul, îndrăzneşte să faci compot din el! Dacă n-ai cunoscut gustul acelor mere de la ţară, îmi pare rău să-ţi spun, dar nu ştii încă ce gust are un măr adevărat. Mirosul nu minte! Acele mere de acasă emanau o mireasmă în toată camera, se adunau muştele în jurul lor (şi ele ştiau ce e bun!), astea din supermarket nu miros a nimic şi poţi să stai fără grijă, şi de se strică, nici o gâză n-are curajul ca tine să le guste…

Regret de când m-am mutat la oraş că nu mai simt toamna ca înainte. Pentru mine, toamna are gust de struguri şi miros de gutui. Este adevărat, poţi cumpăra gutui şi struguri cât vrei şi să ai şi la oraş, dar dacă le iei din supermarket, o sa ai doar forma lor şi atât, gust- parcă ceva-ceva, miros- mai deloc. N-am crezut că sunt gutui care pur şi simplu n-au nici un miros! La oraş am găsit şi aşa ceva. Nu, nu mi-am pierdut eu mirosul şi nici acele fructe nu erau din plastic… încă…

Ce să mai zic despre „improvizaţiile” culinare ale mamei mele? Mi-e dor de acel lapte de la vaca noastră mâncat cu mămăligă şi cu sare. Sau de „mămăliga albă”, un fel de desert din cartofi şi făină de grâu servit cu ulei, nucă şi zahăr. Şi câte alte feluri de mâncare pe care nu le-am mai văzut nicăieri! Are rost să mă apuc să cumpăr ingrediente şi să le reproduc? Şi de-aş avea ingredientele de atunci, tot ar mai lipsi ceva: dragostea cu care erau acestea gătite…

Aşa a trebuit să treacă ani ca să înţeleg cât de bogat am fost în copilărie şi n-am ştiut. Acum pot să spun că am fost cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu şi am înţeles cât de important este să fii mulţumitor!

Drag cititor, poate că şi tu crezi cum am crezut eu, crezi că din moment ce mai toată lumea le are, acele lucruri ale lor sunt mai bune decât cele pe care le ai doar tu. Nu te grăbi cu concluziile, s-ar putea ca şi în cazul meu, să fie de fapt invers, tu să deţii ceva superior lor şi să nu ştii. Oricum ar fi, fie că e belşug sau mai puţin belşug, daca inima ta va fi mulţumită, cert e că vei avea un „ospăţ necurmat”…

 

 

Acest articol a fost publicat în Confesiuni, Meditaţii, Religie, Toate postările, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Lucruri înţelese prea târziu

  1. miniaturile zice:

    O încântare să (te) citesc! Sănătate, gânduri bune!

  2. Ce bine mi-a făcut articolul ăsta! M-am şi întors în timp, am şi retrăit multe… senzaţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s