Muzica preferată

În afară de muzica cu caracter exclusiv creştin, îmi place foarte mult să ascult muzică clasică. Este muzica ce mi-a pătruns în suflet încă de când eram copil şi, deşi am şi alte preferinţe din alte genuri muzicale, nici una nu reuşeşte să-mi spună mai multe decât această muzică „fără cuvinte”.

E trist să vezi cum cea mai vizionată compoziţie clasică de pe youtube are puţin peste 50 de milioane de view-uri, în vreme  ce „epigonii” acestei lumi au reuşit să strângă de zeci de ori mai mult. Dar şi asta spune multe despre epoca în care trăim.

Mi-e foarte greu să aleg 10 melodii dintre preferinţele mele, dar o voi face cu sufletul, aşteptând în comentarii propriile voastre topuri (Sunt curios să aflu mai ales care se clasează pe primul loc în preferinţele voastre 🙂 ).

10. Johann Strauss fiul – Dunărea albastră

Acest vals, la fel ca toate compoziţiile din acest top, mi-a rămas în minte încă de la prima audiţie. E incredibil cum reuşeşte să te aducă în lumea din care a luat fiinţă, o lume aristocrată vieneză, cu palatele ei, balurile ei în care răsuna astfel de muzică. Nu sunt deloc un monarhist, ba dimpotrivă, dar trebuie să apreciez un lucru fără echivoc: o fi având aceşti „nobili” păcatele lor, dar un lucru e sigur, în materie de artă aveau cu adevărat gust. Dar să nu generalizez, totuşi… 🙂

9. Antonio Vivaldi- Anotimpurile

Nimeni n-a reuşit să ilustreze mai bine prin note muzicale anotimpurile. Evident, este o părere personală, dar sunt sigur că mulţi sunt în asentimentul meu. Toate îmi plac enorm de mult, dar dacă ar fi să aleg doar una dintre ele, preferata mea rămâne „Iarna”. De ce iarna? N-aş putea să explic prin cuvinte, dar prin ea, încă din primele acorduri, geniul lui Vivaldi reuşeşte, pur şi simplu, să mă smulgă din cotidian, indiferent în ce stare m-aş afla.

8. Edvard Grieg- Dimineaţa

Dimineaţa este partea mea preferată a zilei. Chiar dacă somnul mi-e mai dulce atunci 🙂 , întotdeauna mi-a plăcut să admir primele raze de soare, cum lumina ia din nou în stăpânire pământul, cum păsările încep să ciripească, iar plantele strălucesc în lumina stropilor de rouă. Iar când privesc toate acestea ascultând această compoziţie muzicală genială, simt că trăiesc cu adevărat.

7. Joaquín Rodrigo- Concierto de Aranjuez

Îmi este foarte dragă această piesă. Melancolia ei, tristeţea, sentimentul de resemnare, toate hoinăresc prin sufletul meu, iar eu nu pot face nimic cât o ascult. Ba îşi „face de cap” şi mai mult dacă afli că cel care a compus-o era orb…

6. Johann Pachelbel- Canon in D

Uite şi o piesă mai optimistă, ca să nu ziceţi că-mi plac doar alea triste. 🙂 Deşi nu poţi să spui că nu mai păstrează şi ea o notă de melancolie… Îmi place enorm să o ascult mai ales în urma unor realizări, fie ele şi mai mărunte. Parcă îmi şopteşte „ai văzut? e greu, dar se poate”. Iar dacă n-am reuşit, îmi spune „nu-i nimic, mergi mai departe”. Cu siguranţă că o astfel de piesă poate fi ascultată şi în scop terapeutic…

5. Franz Schubert- Serenada

Când mă gândesc la Schubert, nu pot să nu mă întreb: eu ce fac cu viaţa mea? Schubert a trăit doar 31 de ani şi aceia împovăraţi de boli, dar a creat mai mult decât ar fi făcut-o alţii în zeci de vieţi. Şi când te gândeşti că un geniu ca el a suferit de un complex de inferioritate…

4. Wolfgang Amadeus Mozart- Requiem

Cum altfel putea să-şi încheie opera genialul Mozart, dacă nu prin această capodoperă muzicală? Deşi a fost pregătită pentru altcineva şi n-a fost finalizată de Mozart, recviemul pare să cuprindă în notele sale destinul tragic al vieţii zbuciumate a „copilului minune” care a schimbat faţa muzicii clasice spre sfârşitul secolului XVIII.

Mozart a murit la 35 de ani, iar în semn de apreciere pentru opera sa nedepăşită nici astăzi, omenirea l-a „recompensat” cu un „loc de veci” într-o groapă comună…

3. Ludwig van Beethoven- Sonata lunii

Oare cine se mai aştepta ca ambiţiosul muzician Beethoven să continue să compună şi să o facă la acelaşi nivel după ce-şi va pierde de tot auzul? Nici măcar el… De aceea, aflăm din jurnalul său că plănuia chiar să se sinucidă. Despre ceea ce l-a făcut să se răzgândească circulă mai multe versiuni. Se spune că o tânără femeie oarbă dintr-o casă în care se mutase a reuşit să-l facă să se răzgândească şi să continue să-şi ducă povara grea a propriului geniu.

Într-o noapte, această femeie i-a spus că „ar da orice să vadă lumina lunii”. Impresionat până la lacrimi, geniul nu s-a lăsat până nu i-a îndeplinit dorinţa, cântându-i la pian „Sonata lunii”.

2. Johann Sebastian Bach- Air on the G string

Îmi plac multe piese de Bach, dar parcă nici una nu reuşeşte să mă răscolească mai puternic decât notele acestei compoziţii. Durere sufletească, suferinţă, tristeţe, dar în final şi resemnare…

Se spune că după ce a aflat că soţia sa s-a stins din viaţă, Bach şi-ar fi luat vioara şi ar fi plecat într-un loc retras, compunând muzică. Muzica era modul lui de a trăi. Cu ea împărtăşea suferinţe, dar şi bucurii. Ea îl înţelegea… De asemenea, aflat pe patul de moarte, se spune că atunci când unul din nepoţii săi (strănepoţi?), mişcat sufleteşte, ar fi plecat de la pian în mijlocul unei piese ale sale, Bach s-ar fi coborât din pat şi ar fi dus el însuşi piesa pâna la capăt.

Da, Bach este un exemplu de om care şi-a dus misiunea până la capăt.

1. Tomaso Albinoni- Adagio in G minor

Mulţi ar găsi alegerea mea surprinzătoare. Gusturile nu se discută! 🙂

Dacă despre celelalte piese mai circulă nişte legende, despre asta n-am găsit mai nimic. Dar parcă ar avea nevoie de aşa ceva pentru a o înţelege? Suferinţa umană, tristeţe, resemnare, şi din nou suferinţă. Acest adagio ilustrează atât de bine condiţia umană… Îmi place enorm această piesă! Indiferent de ce stare aş avea, de fiecare dată mă duce în lumea celor „loviţi” de soartă şi-mi dă imboldul de a fi mai bun.

Îmi amintesc de povestirea unui prieten care a studiat la un liceu de artă. Dna. profesoară le-a adus spre audiţie mai multe opere celebre, dar îmi povestea că întreaga clasă s-a transformat într-o stană de piatră când au ajuns la Albinoni, atât de mişcaţi au fost de auzul acestor note. După ce au terminat-o de ascultat, au mai cerut să o audă încă o dată şi dacă ar fi fost după ei ar fi stat toată ora să asculte doar Albinoni cu al său Adagio. E incredibil cât impact pot avea notele acestei piese asupra sufletelor noastre, spunându-ne atâtea doar prin nişte acorduri.

Şi când mă gândesc că notele acestei capodopere au fost descoperite printre ruinele Bibliotecii de Stat de la Dresda după ce oraşul a fost bombardat de aliaţi în vremea celui de-al doilea război mondial…

În final, adaug ca bonus versiunea lui Dominic Miller a acestei compoziţii. Sper să vă placă!