Arhive etichetă: lume

Despre cărţi

Unii sunt de părere că cea mai mare invenţie a omenirii este roata, alţii că ar fi curentul electric sau altă „născocire” a inteligenţei umane. Dar pentru mine, scrisul este cel puţin la fel de important ca ele. Nici nu-mi … Continuă lectura

Publicat în Cărţi, Meditaţii | Etichetat , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Nu-ţi bate joc de viaţa ta!

Viaţa a fost generoasă cu foarte mulţi dintre noi. Ne-am născut sănătoşi, am avut nişte părinţi responsabili, n-am ştiut ce înseamnă să rabzi de foame sau de frig, să aştepţi o vorbă bună sau măcar un zâmbet şi să nu-l … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii, Viaţă | Etichetat , , , , , , , , , , | 42 comentarii

Despre fericire (4)

Iată că am ajuns la a patra postare în care vorbesc despre fericire şi cu siguranţă vor urma şi multe altele. Dacă mă gândesc bine, aş putea scrie o carte despre fericire şi tot n-aş epuiza subiectul. Şi asta pentru … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii | Etichetat , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Cugetare XV

Dacă ar fi să estimez valoarea unui om, fie el şi cel mai neînsemnat pentru noi, preţul ar fi toţi banii din lume plus un leu. 🙂

Publicat în Aforisme, maxime şi cugetări | Etichetat , , , , , , , , , | 17 comentarii

Despre artă

Cândva, Albert Einstein spunea că „adevăratul semn al inteligenţei nu sunt cunoştinţele, ci imaginaţia”. Ba mai mult, susţinea că „imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea”, deoarece „cunoaşterea este limitată”, pe când „imaginaţia face ocolul lumii”. La această concluzie am ajuns … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 24 comentarii

Despre sinucidere

Te-ai întrebat vreodată care au fost şansele ca tu să te naşti şi să trăieşti? Eu m-am întrebat de multe ori, mai ales după ce studiam despre toate ororile care s-au întâmplat în istoria omenirii. Istoria lumii a fost scrisă … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii, Viaţă | Etichetat , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

N-am timp…

Sunt cel mai generos om din lume! Ţi-aş da şi haina de pe mine, Aş da tot ce-mi aparţine, Dar n-am timp… Sunt cel mai talentat om din lume! De mi-aş folosi talantul, Aş fi ca nimeni altul, Dar n-am … Continuă lectura

Publicat în Creaţii literare | Etichetat , , , , , , , , , | 37 comentarii

Despre tradiţii

Încă de la început ţin să subliniez că nu sunt un antitradiţionalist. E bine să ne mai amintim măcar din când în când despre viaţa înaintaşilor noştri. E frumos să facem cunoscute şi generaţiilor noi concepţiile despre viaţă, credinţele, idealurile … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii, Ştiinţă | Etichetat , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Mama

Nu sunt bun. Dar şi dac-aş fi o bestie, Aş şti că cineva încă mă mai iubeşte. E mama mea… Nu sunt frumos. Dar şi dac-aş fi un monstru, Pentru cineva frumuseţea nu şi-ar avea rostul. E mama mea… Nu … Continuă lectura

Publicat în Creaţii literare | Etichetat , , , , , , , , , , | 10 comentarii

„Pay it forward”: un film care merită dat mai departe

Se dă următoarea cerinţă: „Gândeşte-te la o idee prin care să schimbi lumea- şi pune-o în aplicare!” Dacă aţi avea un an la dispoziţie, aţi reuşi să rezolvaţi această „cerinţă”? Filmul pe care vi-l recomand astăzi se centrează în jurul … Continuă lectura

Publicat în Filme | Etichetat , , , , , , , , , , | 11 comentarii