Mi-aduc aminte că prin clasa a doua am primit ca temă să scriu o compunere. Era prima temă de acest gen, dar spre deosebire de alţi colegi de-ai mei, nu m-am panicat. M-am pus imediat pe scris şi totul a venit de la sine. Ba mai mult, m-am simţit de parcă ar fi fost vorba despre un joc, ori nu despre o „temă acasă”, adică o obligaţie…
A doua zi, domnul învățător mi-a cerut să citesc acea compunere în faţa clasei. Grea sarcină, având în vedere că eram destul de emotiv pe-atunci 🙂 , dar mi-am luat inima în dinți și m-am supus. Până la urmă am reușit cumva să închei… Și ce să vezi? Toți colegii mei, în frunte cu domnul învățător, au început să mă aplaude. Nu mai ştiam ce să zic… Ce era de aplaudat? Nu mi se părea că am făcut ceva special, am scris doar ce mi-a venit în minte. Dar ei au găsit frumos/interesant ce am scris. Pe scurt, le-a plăcut. De aceea m-au felicitat prin aplauze…
Această întâmplare este una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea. A fost momentul în care mi-am descoperit pasiunea pentru scris. Este adevărat, ulterior mi-am descoperit și alte pasiuni, dar nici una nu se compară cu marea mea dragoste, cuvântul scris. Nici una nu reușește să mă consoleze, să-mi lege rănile, să mă facă să mă simt util, că am un rost în lume așa cum face lumea cuvântului scris. La rândul meu, prin nimic altceva nu pot să consolez, să leg răni, să-i fac pe alții să se simtă speciali, că au un rost în lume așa cum reușesc prin scris. Pe scurt, scrisul mă ajută să fiu cu adevărat eu însumi…
Ce am făcut după ce mi-am descoperit marea pasiune? Din nefericire, nu mare lucru. M-am plafonat ani de-a rândul, mulțumindu-mă să scriu doar pentru școală. Acum regret, deşi atunci mă împăcam cu gândul că nu-mi mai rămânea timp şi pentru activităţi „extraşcolare”… Dar uite că viaţa mi-a oferit şansa să pot aloca timp şi pentru astfel de „activităţi”. Şi aşa am început să scriu pe acest blog.
Vreme de mai bine de un an am scris aici, exceptând duminicile, aproape în fiecare zi. S-au adunat deja 337 de postări pe mai multe teme, de la dragoste şi până la război sau tehnologie, iar concluzia mea este că trebuie să progresez! În ce fel? Din nefericire pentru mine, încă mai am stângăcii, tehnice mai ales, care mă împiedică să-mi ilustrez ideile aşa cum aş dori. Cât despre idei, până acum nu duc lipsă de ele, de aceea este frustrant să nu le pot dezvolta în scris aşa cum sunt în mintea mea.
Acestea fiind spuse, de acum înainte voi căuta să citesc mai mult şi să scriu mai puţin. Cu alte cuvinte, voi căuta să „fur meserie” de la cei mai buni, ca apoi să „profesez” şi eu. 😀 Probabil aţi observat deja că am scris mai rar. Ca să vă liniştesc dacă v-aţi făcut griji în ceea ce mă priveşte, acesta este motivul pentru care am lipsit şi nu voi mai fi la fel de activ ca până acum. Plus că, după un an în care am investit aproape tot timpul meu liber în acest blog, simt că ar trebui să-mi fac timp şi pentru alte activităţi.
Asta nu înseamnă că voi dispărea de aici! Nu veţi scăpa aşa uşor de mine! 😀 Voi fi în continuare aici, vă voi răspunde la comentarii, doar că postările mele vor fi mai puţine şi mai bune, sper… 🙂
Lumea lui Teonymus 
Am descoperit aceeași pasiune tot la școală, dar mult mai târziu…în clasa a VIII – a. Zâmbesc!
Baftă la citit și ,,furat” frumos!
Mai bine mai târziu decât niciodată! 🙂
Mulţumesc pentru încurajări!
Da, tu ai un rost pe lume…si prin scris.
Ganduri bune, inspirate iti doresc!
Mulţumesc! Asemenea îţi doresc! 🙂
hmmm, gandeste-te cum ai ajuns la concluzia asta. 🙂
M-am gândit! N-am tras concluzia fără să gândesc mai întâi. 🙂
Daca tot ti-adusesi aminte ca te-au aplaudat aia { invatzatorul si colegii ….mai tare ca-n filmele americane pe cinstea mea ! } , poate ti-aduci aminte si subiectul compunerii cu pricina , mai ales ca spui …” atunci mi-am descoperit pasiunea pentru scris ” ! Jura-te pe Ion Iliescu si…poate ca te-oi crede 😉 !!!!!!! Sa nu arunci pastila cu ,” nu mi-l reamintesc dupa atitia ani ” ca …nu se prinde !!! Te retragi pentru a ” fura meserie „…nu-i rau , desii sincer sa fiu , in ceea ce ma priveste cel putin , nu consider c-ai avea nevoie de ” furaciuni ” 😉 ! Iti merge si caraba si bibilica deci…ai putea sa-ncerci marea cu picioarele 😉 si sa-ncerci sa publici macar o placheta de …versuri . ” Cugetarile „…lasa-le dracului ca prea seamana cam toate cu ce-au gandit altii inaintea dumitale …. ce vrei sa te-njure lumea pentru plagiat ??? Nu uita sa-mi publici numele pe pagina de garda a primei editii si de asemenea …poate te gandesti si la ceva …. „mai consistent ” , in afara recunoasterii mele ca … 😉 muza , ca tip ce te-a-ndemnat { printre primii si daca nu ma-nsel si singurul dintre vizitatorii blogului dumitale } , sa SCRII si mai ales sa PUBLICI pe hartie c-alminteri …nici Dracu nu va sti vreodata de Teonymus !!! Poate cu ocazia asta , vom afla si noi astia mai putin inzestrati cu darul scrisului , cum te cheama si eventual d e ce biserica apartii 😉 🙂 🙂 . N-o vei spune dumneata , nu-i problema : cand vei devenii un NUME …vom afla si singuri dand ” sarche pe goagal ” , vorba lui Marean Vanghelie ….primarul care este 🙂 !
„Daca tot ti-adusesi aminte ca te-au aplaudat aia poate ti-aduci aminte si subiectul compunerii cu pricina”.
Îmi amintesc prea bine despre ce era vorba. N-am scris în postare, fiindcă am considerat că erau detalii mai puţin importante, dar dacă v-am făcut curios, am să vă dau câteva amănunte. Compunerea cu pricina se numea „Dinu şi delfinul”. Nu eu i-am pus titlul, ci aşa era „cerinţa”. Presupun că titlul este edificator şi nu mai trebuie să vă explic despre ce era vorba. 😀
„Sa nu arunci pastila cu ,” nu mi-l reamintesc dupa atitia ani ” ca …nu se prinde !!!”
După cum vedeţi, n-am aruncat „pastila”. Din fericire pentru mine, Dumnezeu m-a înzestrat cu o memorie destul de bună care mă ajută să-mi amintesc foarte multe lucruri din copilărie. Cele petrecute când eram sub 2-3 ani sunt necunoscute :D, dar cele de după încă mai dăinuiesc în memoria mea şi sper să fie aşa până la adânci bătrâneţi (dacă voi apuca aceste „bătrâneţi”). Desigur, mă refer aici doar la amintirile frumoase, că au fost şi neplăcute destule. 🙂
„Te retragi pentru a ” fura meserie “…nu-i rau , desii sincer sa fiu , in ceea ce ma priveste cel putin , nu consider c-ai avea nevoie de ” furaciuni ””
Mai trebuie să progresez şi nu puţin. De „furat”, după cum am spus, voi încerca să „fur” de la cei mai buni. Mai de la un Dostoievski, un Tolstoi, un Victor Hugo, un Albert Camus, un Kafka, un George Orwell şi dacă aş sta să-i înşir pe toţi m-ar prinde dimineaţa. 🙂
În ce sens a „fura”? Nicidecum în sensul de a plagia, ci din punct de vedere tehnic, mai exact să-mi perfecţionez cursivitatea ideilor. Printre altele, aici simt că trebuie să mai lucrez. 🙂
„Iti merge si caraba si bibilica deci…ai putea sa-ncerci marea cu picioarele 😉 si sa-ncerci sa publici macar o placheta de …versuri .”
Nu mă simt a fi un „poet”. Nu întâmplător am scris pe blog poezii cât să le numeri pe degetele de la o singură mână. 🙂
În schimb, îmi place să scriu proză. Dialogurile şi micile povestiri cu „tâlc” pe care le-am publicat aici sunt exemple în acest sens. În direcţia asta aş merge. Dar repet, este mult de muncă până să ajung să public cărţi.
„” Cugetarile “…lasa-le dracului ca prea seamana cam toate cu ce-au gandit altii inaintea dumitale …. ce vrei sa te-njure lumea pentru plagiat ???”
Ţin foarte mult la acele cugetări. Aveţi dreptate, însă. Mulţi ar putea găsi asemănări cu gândurile altora. Dar tot nu voi renunţa la ele. Dacă voi publica ceva în viitor, cu atât mai mult aş vrea ca aceste gânduri să vadă lumina tiparului. Cel mai probabil voi căuta să le introduc în povestiri sau poate chiar romane.
„Nu uita sa-mi publici numele pe pagina de garda a primei editii si de asemenea …poate te gandesti si la ceva …. “mai consistent ” , in afara recunoasterii mele ca … 😉 muza”.
Mi-aţi mai cerut asta şi nu o dată. După cum v-am spus, am o memorie destul de bună 🙂 . Nu vă pot promite nimic în acest moment. Să scriu cărţi mai întâi şi apoi mai vedem. 😀
„printre primii si daca nu ma-nsel si singurul dintre vizitatorii blogului dumitale”
Da, dumneata şi doamna Cristina aţi fost primii mei vizitatori. Multă vreme, dumneata aţi fost singurul vizitator activ prin comentarii, iar eu vă mulţumesc pentru asta! 🙂
„Poate cu ocazia asta , vom afla si noi astia mai putin inzestrati cu darul scrisului , cum te cheama si eventual de ce biserica apartii”.
Dacă îmi voi alege un alt pseudonim sau voi folosi numele meu real, nu veţi afla nimic despre Tenymusul de aici. Asta dacă nu v-ar pica fisa când veţi citi rânduri ce vor semăna foarte mult cu cele de aici. 😀
Sa nu uit { pentru a fi in ton cu laudatoarele dumitale } : BAHTO DELO DELO 🙂 🙂 🙂 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu cunosc limba romani, de aceea vă voi răspunde în româneşte:
Mulţumesc! 🙂
Inseamna … Sa-ti dea Dumnezeu NOROC 😉 , grosso modo ! Stai linistit ca …nici eu nu cunosc atat d e bine respectiva limba romales [ la cate dialecte exista { numai in Romania exista cel putin vreo cinci dialecte } …ar fi de-a dreptul imposibil ] iar cine spune c-o stie foarte bine …este un mare …. Pinnochio . Eu insa , copilarind in Ferentari colt cu Sebastian…mai mi-aduc aminte cate ceva, , d e regula injuraturi 😉 . O zi cat mai buna-ti doresc desii in Bucuresti este o vreme …sa nu dai nici macar un caine , afara din casa 😦 !!!!!!
Google-ul m-a ajutat să înţeleg ce aţi scris, dar nu m-a ajutat şi să vă răspund la fel, în aceeaşi limbă. Ce să faci, până şi el are limitele sale… 😀
Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai plăcut! 🙂
scrie Teo scrie, noi știm unde te găsim… 🙂
Aşa voi face! 🙂
Succes 🙂 !
Mulţumesc! 🙂
Aaa, era sa uit… si eu ma retrasesem in ultimul timp de pe blog, pentru a participa la un mare concurs de poezie…si ce sa vezi….nici macar nu am aparut in antologie :)))) cine stie pe unde s-au ratacit materialele mele 😦 chiar daca nu erau cine stie ce 😦 . Ma bucur ca am revenit pe aici, ma simt bine la tine pe blog, astept posturi noi 🙂
Măcar ai încercat… Poate data viitoare va fi şi cu succes! 🙂
Mă bucur că ai revenit aici! Atâta vreme cât mă voi bucura de sănătate, putere de muncă şi inspiraţie, vor veni şi postările! Nu în număr la fel de mare ca până acum, dar vor veni… 🙂
O amintire frumoasa, care a fost un punct de pornire pentru o mare pasiune. Important este sa nu lasam sa se piarda talentul cu care am fost inzestrati. Chiar daca nu mereu izbutim lucruri deosebite, e bine sa incercam.
Mult succes in continuare! 🙂
Mulţumesc! 🙂