Funii de dragoste

Moto: „I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste” (Osea 11:4)

Toată viaţa ai visat să dai lovitura şi să te îmbogăţeşti. La urma urmei, ce-i rău în a avea bani? Să poţi să cumperi tot ce vrei, să conduci orice maşină vrei, să te duci şi să vezi cu ochii tăi tot ce are mai frumos planeta Pământ… Ce e greşit în toate acestea? Fie, poate nu chiar unul din topul celor mai bogaţi oameni din lume, dar măcar aşa, un bogat local. Măcar să poţi să-ţi faci planuri de viitor, planuri normale, nimic extravagant, fără să te temi că poate nu vei avea cu ce să le realizezi… Sau, ca să nu ceri prea mult, măcar să ai suficienţi bani încât, zici tu, să scapi pentru totdeauna de grija zilei de mâine şi să te bucuri cu adevărat de viaţă… Ai visat şi te-ai luptat o viaţă având acest scop. Rezultatul? Este adevărat, nu mori de foame, dar banii abia îţi ajung să plăteşti pentru un acoperiş modest deasupra capului şi pentru mâncare. Şi asta nu că n-ai avea potenţial să faci avere, alţii au reuşit având o bază mult mai slabă decât tine din toate punctele de vedere. Pur şi simplu ţie nu-ţi iese oricât de mult te străduieşti şi asta îţi produce multă frustrare şi durere…

Sursă foto

Privilegiaţii istoriei

Moto: „Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?” (Luca 12:25)

Ca şi elev, iar mai târziu student, istoria a fost una dintre materiile mele preferate şi cred că în toţi aceşti ani am reuşit să-mi fac o imagine de ansamblu a ceea ce a fost lumea din trecut. E drept, o imagine incompletă, pentru că deşi încerci cumva să te transpui în acele timpuri, să înţelegi contextul, n-ai cum să pătrunzi cu adevărat o realitate dacă tu n-ai trăit-o. 

Îmi amintesc că cel mai mare interes, culmea, îmi produceau lecţiile în care se studiau războaiele, genocidurile, pandemiile, într-un cuvânt tot ceea ce a însemnat oroare în istorie. Ce era diferit la aceste cursuri? Mă provocau cu tot felul de întrebări, dintre care una îmi reapărea de fiecare dată: Cum au reuşit înaintaşii noştri să facă faţă?

Sursă foto

Semnal cu Cerul

Moto: „Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.” (Iov 33:14)

-Buna-Ziua! răspunse domnişoara operator după ce îşi drese puţin vocea. AloTVNet suntem. Cu ce vă putem ajuta?

-Alo! se auzise vocea de la celălalt capăt al firului. Am o problemă cu semnalul la TV. Nu mai pot vedea nici un program…

-Contractul este pe numele dumneavoastră? îl întrerupse elegant aceasta. Să-mi spuneţi, vă rog, adresa.

Clientul îi răspunse, iar tânăra oftă după ce verificase locaţia. Era pentru a patra oară în aceeaşi zi când suna acest client. 

-Stimate domn, v-am mai explicat şi în celelalte dăţi, din păcate există o avarie destul de mare pe traseu şi va mai dura. V-am spus că în termen de maxim 48 de ore vom rezolva problema. Ne cerem scuze. Vă rugăm să înţelegeţi…

-Nu puteţi trimite pe cineva mai repede totuşi? insistă clientul. Vă rugăm frumos! Dumneavoastră nu înţelegeţi… Noi nu putem trăi fără televizor! Copiii plâng că nu pot vedea desenele lor, nevastă-mea s-a trezit de dimineaţă cu faţa la cearşaf, pentru c-a pierdut un episod din serialul ei preferat, iar eu, doamnă, eu chiar nu pot să pierd meciul de diseară! Vă rog frumos!

Sursă foto

Paradoxurile vieţii

Moto: „Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi”. (Luca 17:33)

Am înţeles că bogat cu adevărat nu este cel care are mult, ci acela care-i face pe mulţi să aibă…

Am înţeles că mai laşi nu sunt cei care se tem de moarte, ci aceia care se tem să mai trăiască…

Am înţeles că niciodată nu vezi mai bine decât atunci când privirea îţi este înceţoşată de lacrimi…

Sursă foto

Am înţeles că fericirea vine doar dacă o aduci şi tu altora…

Am înţeles că banii nu aduc fericirea, dar fericirea întotdeauna aduce după sine bogăţia, adevărata bogăţie…

Lumea nu va mai fi la fel

Moto: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24:37)

Există în rândul adepţilor teoriei conspiraţiei aşa-numita „programare predictivă”, idee conform căreia o ocultă conduce lumea din umbră după o agendă bine pusă la punct, agendă care, culmea, nu este ascunsă, ci este adusă sub ochii noştri, uneori mai subtil, alteori şocant de clar, prin diverse producţii artistice, în deosebi filme, desene animate şi cărţi SF. De ce ar face asta? Pentru ca, fiind introduse deja în subconştientul colectiv, populaţia să fie dispusă să accepte mai uşor aceste schimbări când ele vor fi puse în practică.
Nu mă pronunţ în legătură cu acest subiect, nu acesta a fost scopul când am decis să scriu acest articol. Ceea ce urmăresc este să vă asigur că eu n-am făcut „programare predictivă” pe blog. : )
În urmă cu mai bine de 6 ani, scriam aici un articol pe care l-am intitulat simplu „Masca”. Nici în cele mai negre coşmaruri nu mi-am imaginat că acel univers creat de mine acolo pentru a ilustra o idee, va deveni cândva atât de aproape de realitate. Mă mângâi totuşi cu ideea că măştile pe care le folosim noi acum nu sunt pentru a ne ascunde identitatea, ci pentru a ne proteja de virusul Covid-19…

Bucurie în necazuri

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8:28)

Poate că după ani de zile în care ai trăit fără Dumnezeu în lume, ochii ţi s-au deschis în sfârşit şi ai devenit şi tu copil al Tatălui Ceresc… Să nu mai fii orfan de Dumnezeu, Cineva, acolo sus, să-ţi arate zilnic că te iubeşte, că ia aminte la rugăciunile tale şi Îi pasă de tine, ce minune! Să ştii toate acestea şi să te aştepţi ca de acum încolo viaţa ta să fie doar un cântec, să-ţi meargă totul ca pe roate, să uiţi ce sunt necazurile, lipsurile, suferinţa, boala, să te aştepţi să tot trăieşti aşa până ce vei fi strămutat din raiul pe care l-ai avut aici, pe pământ, în celălalt, cel veşnic… Şi când colo, parcă abia acum cunoşti şi tu ceea ce avea să constate Moise cu vreo 3200 de ani în urmă, şi anume că: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm”. (Psalmul 90:10)

Avem timp…

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4b)

Una dintre marile amăgiri cu care mulţi preferăm să ne lăsăm înşelaţi este că avem timp. Da, suntem atât de siguri de asta încât nici nu mai folosim timpul viitor: nu vom avea timp, ci avem deja acel timp… Avem timp să ne bucurăm şi de familie, după ce vom câştiga destui bani departe de casă, printre străini. Avem timp şi pentru copii. Şi ce dacă îi vedem doar când dorm, dimineaţa şi seara, când plecăm şi ne întoarcem de la serviciu? Asta e situaţia acum, dar în viitor vom avea atât de mult timp să îl petrecem împreună! Avem timp ca, în viitor, cândva, să călătorim, să ne implicăm în activităţi umanitare, să facem ceea ce am visat de mici să facem…

Mântuirea ca auz sau văz spiritual

„El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele Apostolilor 17:26-27)

Sper că v-a plăcut şi vouă măcar atât de mult cât mi-a plăcut mie filmuleţul ataşat mai sus. Priveam şi eram mişcat de câtă frumuseţe, câtă emoţie, câtă sensibilitate am găsit acolo! Am mai vizionat o dată şi încă o dată şi parcă nu mă mai săturam să tot ascult şi să privesc… Deodată însă mi-a venit un gând, ce-ar fi să încerc să privesc acest filmuleţ fără sunet? Am dat deci pe „mute”, apoi am apăsat pe „replay”. Rezultatul? Secundele treceau una după alta şi odată cu ele parcă îmi treceau şi mie entuziasmul şi bucuria pricinuite la început. După ce s-a terminat, resemnat, mi-am pus următoarea întrebare: Oare cât a reuşit de fapt interpretul să surprindă, prin acest limbaj al semnelor, frumuseţea piesei muzicale? Cât de mult a reuşit asta nu pentru noi, majoritatea, ci pentru acea minoritate pentru care butonul „mute/unmute” nu are sens…

Hallelu Yah!

„Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 117)

Atât de minunat este Cuvântul lui Dumnezeu încât până şi cel mai scurt capitol din Biblie, pe care l-am luat ca motto pentru această postare, este plin de sevă şi de adevăr! Psalmul 117 este cu adevărat profetic! Gândiţi-vă doar că atunci când a fost scris se putea spune, dintr-un anumit punct de vedere, că da, Dumnezeu era doar Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. El S-a revelat doar poporului evreu, doar cu acest popor avea legământ, doar acest popor Îi slujea. În afara graniţelor acestui popor, cu excepţia unor mici licăriri ici-colo, mă refer la evreii împrăştiaţi în împrejurimi sau la puţinii prozeliţi dintre neamuri, peste tot zăcea un întuneric beznă. Şi totuşi, parcă făcând un salt în timp şi privind până în vremurile în care trăim noi şi chiar dincolo de ele, vine psalmistul şi scrie aceste rânduri extraordinare…

Îţi mulţumesc, Parinte

„Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău. Nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Psalmul 56:8).

Aş vrea atât de mult să pot
să-Ţi mulţumesc, Părinte!
Din suflet vreau şi mă silesc,
deschid gura să vorbesc,
dar în toata lumea asta eu
nu găsesc cuvinte…

Ma doare atât de mult că tac…
Fiori pătrund în mine…
Deodată însă iată,
ochii care văd câte-ai făcut,
cât ai lucrat şi-ai susţinut,
ajută gura mută…