Răbdarea în „Secolul Vitezei”

Motto: „Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa” (Epistola către Evrei 6:15)

Una dintre cele mai mari provocări ale omului contemporan este răbdarea. Într-o lume în care multe din ceea ce doreşti se produc instant prin apăsarea unor simple butoane, în care multe din ceea ce cauţi sunt la un „click” distanţă, în care dacă dispui de resursele financiare necesare, azi poţi fi în gerul Cercului Polar, iar mâine într-un safari în căldura Africii, cine să mai aibă răbdare? Ne-am trezit cu toţii în această navă gigantică cu numele „Secolul vitezei” şi altceva nu ştim sau, ca să fim sinceri, parcă n-am vrea să ştim…

Sursă foto

Se tot vorbeşte în ultima vreme despre o posibilă pană de curent la nivel european şi astfel de zvonuri au produs tulburare în dreptul multora dintre noi. Prea mult ne-am legat de jucăriile noastre tehnologice, uitând că viaţa a fost posibilă şi fără ele… Ne împăcăm cu ideea că aceste invenţii ne fac viaţa mai uşoară şi că aşa avem mai mult timp pentru noi. Dar oare folosim cu adevărat acest timp liber pentru sufletul nostru sau îl petrecem în lumea virtuală ori cu alte lucruri care nu aduc nici un folos? Din păcate, observ că mulţi trăim un paradox: ceea ce ar fi trebuit să ne aducă mai mult timp pentru noi, scutindu-ne de tot felul de munci grele, tocmai ea, tehnologia, a ajuns să ne răpească clipe, zile, chiar ani din viaţă. Stau şi mă întreb: ce-am câştigat la urma urmei?

Îmi pun mâncarea la încălzit în cuptorul cu microunde şi mă cuprinde nostalgia. Îmi apar în minte imagini parcă desprinse din altă lume… Îmi amintesc de bunica mea cum punea pe foc nişte coceni de porumb sau de floarea-soarelui şi gătea ceva într-un ceaun. Avea aragaz, dar aşa s-a învăţat şi aşa alegea ea să gătească. Pot să compar acel gust din copilărie cu ceea ce mănânc acum? Nici pe departe… Acum avem „oale-minune”, în care punem pui a căror creştere a fost grăbită prin tot felul de metode, mai adăugăm acolo şi legume care tot aşa, au fost grăbite să se coace prin îngrăşăminte şi chimicale, aprindem apoi aragazul şi în câteva minute e gata supa. Să ai poftă… Să ai poate cândva, acum mănânci doar fiindcă trebuie să mănânci şi tu ceva. De ce toate acestea? Fiindcă nu mai avem răbdare…

Sursă foto

Cel mai grav e însă că nu avem răbdare nici cu noi înşine… E atât de trist să privesc copii care suferă de acest sindrom pe care eu îl numesc „Făt-Frumos din lacrimă”, după numele basmului semnat de Mihai Eminescu: ar vrea să crească mai repede, de ce nu, dacă ar fi posibil, să crească la fel ca acest personaj ştiinţifico-fantastic, într-o lună cât alţii într-un an… Pur şi simplu nu mai au răbdare şi de aceea se implică în tot felul de lucruri nepotrivite vârstei. Anii trec şi timpul îi ajunge din urmă… Să tot vrea apoi să-l oprească în loc, timpul nu se mai opreşte. Veşnic neobosit, aleargă şi duce cu el tot ce e mai frumos. Şi uite aşa se vor trezi că nu se mai recunosc în oglindă: Făt-Frumos i-a părăsit, tot ce le-a rămas e lacrima…

Din nefericire, vorbesc ca unul care am trecut şi eu pe acolo. Nu, nu m-am implicat în aşa-zise „iubiri adolescentine”, dar şi eu am suferit de sindromul „Făt-Frumos din lacrimă”: m-am grăbit să cresc, să ajung om mare. De ce? Nici eu nu ştiam, dar îmi doream asta… Nu mai sunt copil de multă vreme, provocările sunt altele acum, dar am înţeles că dacă vrem să avem pace şi să fim fericiţi, răbdarea este o însuşire de care vom avea nevoie toată viaţa. Nu s-au inventat şi nici nu se vor inventa „butoane” pentru orice ne-am dori, cele mai importante lucruri în viaţă, fie că ne place sau nu, nu le vom obţine decât prin răbdare…

Ce trist este când unele dintre cele mai frumoase lucruri nu le mai primim, nu că n-ar fi fost posibile pentru noi, ci pur şi simplu fiindcă n-am mai avut răbdare să le aşteptăm… Are dreptate proverbul: „Lucrurile bune se întâmplă doar celor care ştiu să aştepte”. Ironia este că noi de multe ori nu mai avem răbdare, adică „nu ştim să aşteptăm”, dar tot dorim să ni se întâmple acele lucruri bune…

Nu poţi, ca agricultor, să semeni grâu azi, mâine să ai deja spice, poimâine să seceri şi ziua următoare să scoţi deja pâine din cuptor. Şi dacă, prin absurd, ar fi posibil, ar mai avea acelaşi gust pâinea aia? Care ar mai fi satisfacţia ta ca agricultor dacă totul ar veni atât de repede şi atât de uşor? Ce frumos este însă când mai întâi pregăteşti pământul, apoi semeni şi nu mai faci nimic, ci doar aştepţi ca spicele să răsară. După ce au răsărit, le cureţi cu grijă de neghină şi numai când a sosit vremea, treieri. Faptul că i-ai dat voie plantei să-şi urmeze cursul ei firesc te va răsplăti din plin: te vei sătura de pâine, adevărată pâine, nu surogate fără nici un gust… Tot la fel stau lucrurile şi pe plan spiritual…

Sursă foto

Drag cititor, o ştiu prea bine, nu-i uşor să ai răbdare. Răbdarea este o luptă, dar şi o capitulare: luptă a duhului, capitulare a sinelui… Ce îmi doresc mie, îţi doresc şi ţie: Dumnezeu să binecuvânteze fiinţa ta şi să te ajute să ai răbdare, ca să poţi în final să te bucuri de acele lucruri bune care se întâmplă doar celor care ştiu să aştepte…