Motto: „Vai de cei ce numesc răul bine şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric, care dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceaţă, în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20)
Ca om care am studiat aprofundat istoria, ori de câte ori mă gândesc la perioada şi locul în care Dumnezeu a ales să mă nasc şi să cresc, realizez cât de binecuvântat am fost faţă de alţii care s-au perindat până acum pe planeta Pământ. Nu, lumea în care m-am trezit, în care am ajuns conştient de mine şi m-am dezvoltat ca om, nu era nicidecum una perfectă. Nici pe departe! Dar măcar în această lume, în general, albul era alb şi negrul era negru… Lumina era lumină şi întunericul era întuneric… 1 plus 1 făceau 2 şi nimeni nu încerca să te convingă c-ar putea face şi altceva… În această lume, polii opuşi ai unui magnet se atrăgeau şi nimeni nu credea că e normal ca şi cei de acelaşi fel să o facă… Oriunde şi oricând puteai să declari în gura mare că pădurea are copaci, gheaţa e rece, focul arde şi alte asemenea adevăruri evidente, absolute, şi nimeni nu se simţea „ofensat” de ele…
Poate veţi crede că bat câmpii. Aceste adevăruri n-au fost acceptate dintotdeauna? Judecând lucrurile dincolo de ceea ce par la prima vedere, răspunsul la această întrebare este, din păcate, negativ. Au existat destule perioade întunecate în istorie în care da, dacă vezi „motivele” pentru care au fost condamnaţi, torturaţi şi chiar ucişi unii, ar fi fost acelaşi lucru dacă toate acestea s-ar fi întâmplat pentru c-au îndrăznit să afirme că noaptea e întuneric, marea are apă sau alte asemenea adevăruri evidente. E drept, nu ştiu dacă pentru unii de atunci acele lucruri erau la fel de evidente cum ne apar nouă azi, dar asta nu le scuză faptele, pentru că şi atunci ele erau tot adevăruri. Şi asta pentru că adevărul nu „evoluează”, nu este fabricat de nişte persoane pe parcursul unor generaţii, el este doar descoperit, era valabil înainte să fie aflat şi rămâne valabil şi chiar dacă mai târziu este negat. Apoi, de ce fac astfel de comparaţii, care pot părea unora deplasate? Pentru că pot fi şi minciuni mici, nu doar mari, dar niciodată despre un adevăr nu vei putea spune că e „mic”. Adevărul, dacă chiar este adevăr, e totdeauna pur, 100%, de aceea ofensa e la fel de mare indiferent ce adevăr este încălcat.
După cum aţi observat, am început acest articol vorbind despre o lume din trecut… Chiar aşa a fost pentru mine lumea în care am crescut: poate nu de fiecare dată, dar de cele mai multe ori albul era alb şi negrul era negru. În schimb, în lumea din prezent pentru mulţi nimic nu mai are nici o culoare. S-a întâmplat ceva începând cu mijlocul anilor ‘2000, n-aş putea să explic concret ce, dar cert e că de atunci totul a luat-o razna.
Mă uit în jur şi rămân perplex. Sunt lucruri atât de absurde, iraţionale, încât rămâi fără cuvinte… Auzi despre întâmplări şi ai vrea să crezi că sunt doar glume. Raţiunea îţi spune că, în mod normal, nu se poate întâmpla aşa ceva. Dar se întâmplă şi încă în uralele multora… Cel mai grav e că totul se face cu grija să se dea o înfăţişare de „dreptate”. Totul se face sub umbrela „nedescriminării”, a „toleranţei”. Dar tocmai aceste acţiuni prin ele însele nedreptăţesc, discriminează şi în unele cazuri nici măcar nu tolerează majoritatea încă a populaţiei. Măcar dacă ar fi pe faţă, aşa cum a fost mai mereu nedreptatea pe parcursul istoriei, poate te-ai resemna şi n-ai mai simţi atâta amărăciune. Dar e atâta ipocrizie!
O, ipocrizie, tu susţii drepturi şi libertăţi, dar în acelaşi timp le încalci grosolan… Susţii egalitatea între persoane şi în acelaşi timp favorizezi grupuri de persoane în dauna altora… Susţii libertatea de gândire, de conştiinţă şi în acelaşi timp închizi conturi pe reţelele de socializare, amendezi sau chiar închizi după gratii persoane care nu gândesc ca tine… Susţii libertatea de a alege, dar îi persecuţi pe cei care aleg altfel decât le ceri. Vorbeşti despre valori, drepturi şi libertăţi în orice discurs politic, dar le calci în picioare cu fiecare ocazie. Iată imaginea lumii în care trăim!
Oare să aduc exemple concrete în acest sens? Cu riscul de a vă produce şi vouă revolta pe care am simţit-o şi eu când le-am aflat, asta în cazul în care n-aţi căzut şi dvs. în capcana acestor ideologii, vă aduc.
Cică în SUA, dar nu numai, în competiţii sportive feminine au ajuns să fie acceptaţi şi bărbaţi care „se consideră” femei, pentru că în logica schingiuită a unora „a te considera” este egal cu „a fi”. Ce mai, persoanele respective se descurcă chiar foarte bine în acele sporturi, recorduri vechi de ani de zile cad unul după altul datorită muncii lor… Tot din această categorie, am citit recent că un bărbat american care se identifica „femeie”, fiind închis din cauza unor mai multe delicte, inclusiv crimă, a cerut să fie mutat într-o închisoare pentru femei. Şi a fost mutat… Autorităţile au fost de-a dreptul „şocate” mai târziu când au aflat că femeia cu care împărţea celula l-a acuzat pe acesta de viol. Chiar au făcut presiuni ca plângerea să fie retrasă… Atât de mult le pasă autorităţilor americane în ceea ce priveşte aşa-zisa ideologie a identităţii de gen încât, în unele state, persoane care în mod normal n-ar trebui să aibă acces, pot folosi băi sau vestiare care au fost construite strict pentru celălalt sex. Din păcate, Europa a îmbrăţişat şi ea aceste idei şi vine tare din urmă… Alte ţări, ca Noua Zeelandă, Canada sau Argentina, au ajuns la un nivel atât de înalt „open minded”, încât au legalizat falsul în acte în această privinţă: cetăţeanul poate să scrie şi altceva decât sexul său propriu-zis, biologic, în acea rubrică specifică din buletin…
Absurdul se evidenţiază şi în ceea ce priveşte ideologia feministă radicală. Cu vreo 15 ani în urmă, mă amuzam la un curs de istorie când profesorul ne spunea că mişcarea respectivă s-a legat de numele acestei discipline. Întrebarea era de ce History şi nu Herstory? Ce treabă avea grecul Herodot (va trebui să te mulţumeşti cu atât, ideologie feministă radicală, îl chema Herodot, nu Hisodot 🙂 ), de la care provine această denumire, cu limba engleză, care s-a format după mai bine de un mileniu? Câtă ignoranţă! Dar mai târziu am văzut că gluma se cam îngroaşă. Anul trecut, de pildă, un reverent îşi încheia rugăciunea, rostită în faţa Congresului american, cu formula „Amen and a-woman„! Ce treabă are limba ebraică, unde „amen” înseamnă „aşa să fie”, cu limba engleză? Nici o legătură, dar cică trebuie să fim „toleranţi”, „open minded” şi toate aceste clişee care încearcă să justifice fără succes lipsa logicii.
Spuneam că Europa nu este nici ea mai prejos. Aţi auzit, probabil, despre recomandările Comisiei Europene în ceea ce priveşte adoptarea unui anumit tip de limbaj în preajma sărbătorilor de iarnă, dar nu numai. Atât de grijulie era ea să nu care cumva să-i rănim pe cei care au o altă cultură, rostind cuvinte precum „Crăciun”! Ce mai, astfel de „luptători ai nedescriminării” ar fi în stare să le ţină morală şi bebeluşilor, pentru că primul lor cuvânt a fost „mama” şi nu „părinte 1” sau „părinte 2”, rănind astfel sentimentele unei categorii de persoane!
Cred c-aţi înţeles deja împotriva cui mi-am îndreptat discursul în această postare. Este vorba despre pleiada de ideologii absurde care, culmea, în ciuda faptului că sfidează raţiunea, câştigă tot mai mult teren în lumea contemporană. „Corectitudinea politică”, „neomarxismul”, „progresismul”, „woke culture”, „cancel culture”, „BLM”, „gender agenda”, „mişcarea feministă radicală” (numită peiorativ feminazi) şi multe altele încearcă construirea unei „lumi noi”, o lume în care sub pretextul nediscriminării, să fie anihilată orice opoziţie, orice conştiinţă, orice păreri contrare sistemului fiind înăbuşite, dacă este posibil, încă din faşă. Nu contează că aceste păreri pot fi bazate şi pe adevăruri evidente, probate ştiinţific, este de ajuns ca cineva să se simtă ofensat dacă le aduci în discuţie şi gata, ai săvârşit „păcatul suprem”. Automat eşti ostracizat, toţi se delimitează de tine, îţi distrugi cariera şi poţi ajunge chiar să-ţi pierzi şi libertatea, ce o mai fi rămas din ea…
Poate unii mă vor acuza că fac „fake news”. Atât de uşor sunt aruncate acuzele de „fake news” în zilele noastre! Practic nici nu mai contează că acea persoană are argumente valide, dacă sunt contrare sistemului, sunt automat „fake news”. Am observat asta destul de bine de când a început pandemia. Acum stau şi mă întreb, cum erau acele ştiri apărute la începutul pandemiei „fake news” dacă evenimentele ulterioare le-au dat dreptate? Dar e atât de uşor să combaţi nişte idei etichetându-le simplu „fake news” şi interzicând apoi propagarea lor!
Îmi vine în minte şi cazul arbitrului Sebastian Colţescu. Curat ghinion, a reuşit într-un meci să ofenseze pe cineva de culoare rostind cuvântul „negru”. Cum s-au mai delimitat de el oficialităţi de la noi, cum era aproape să-şi distrugă cariera! Şi totul pentru ce? Doar pentru un cuvânt care n-are în sine nimic ofensiv. Măcar Colţescu a scăpat până la urmă, dar alţii încă mai plătesc ponoase pentru c-au îndrăznit să afirme adevăruri evidente din categoria 1+1=2. Aici mă gândesc la J. K. Rowling, autoarea romanului „Harry Potter”. Aceasta a îndrăznit să afirme că femeia este femeie şi bărbatul este bărbat. Imediat a fost criticată de „progresişti”, actorii care au jucat în film s-au delimitat de ea, site-ul oficial dedicat universului „Harry Potter” a decis să nu mai facă referire la ea şi de atunci celebra scriitoare primeşte constant ameninţări cu moartea!
Da, a spune că femeia este femeie şi bărbatul este bărbat este ca şi cum ai spune că 1+1=2. E ştiinţă pură! Practic n-ai cum să greşeşti dacă faci o astfel de afirmaţie, cromozomii XY şi XX nu greşesc niciodată! De unde atunci toată această negaţie?
Argumentul des invocat de către toţi aceşti propagandişti este că individul poate să se creadă orice, dacă asta îl face fericit, cine sunt eu să-i opresc această fericire? Dar nu despre asta e vorba aici. Personal, susţin acest drept al fiecăruia să creadă orice despre el şi lume. Ştiu foarte bine că Dumnezeu ne-a lăsat „liber-arbitru”, cine sunt eu să-l interzic unora? Deci da, un bărbat are libertatea să se considere femeie dacă vrea şi invers. O persoană poate să creadă chiar că face parte dintr-o altă specie sau chiar că e un simplu obiect. E problema lui până aici. Lucrurile se complică însă din momentul în care asta devine, fără voia lor, şi problema celorlalţi.
Dreptul unuia de a se considera orice altceva decât ceea ce este nu anulează dreptul meu de a-l considera în continuare ceea ce este! Aşa cum el are dreptul să creadă orice, aşa am şi eu dreptul să cred orice! Dar nu, din moment ce o persoană se identifică altfel decât ceea ce este, automat ţi se cere ca şi tu să-l identifici aşa, de parcă s-a întâmplat cu adevărat o minune şi el a devenit într-o clipită ea. De ce trebuie ca decizia lui să mă afecteze şi pe mine? E dreptul său să creadă orice doreşte, dar e şi dreptul meu să nu cred ca el! De ce nu mi se respectă acest drept? De ce să fiu obligat să nu mai vorbesc cu pronumele „el” despre colegul de muncă, ci cu „ea”, fiindcă dintr-o dată respectivul a realizat că se „simte” femeie şi nu bărbat? De ce să fiu ostracizat, să fiu dat afară de la serviciu dacă mă încăpăţânez să afirm că bărbatul este bărbat şi femeia este femeie şi nimeni şi nimic nu poate schimba asta indiferent de sentimentele unora? A susţine că femeia este femeie şi bărbatul este bărbat nu este un adevăr ştiinţific care poate fi demonstrat oricând? La urma urmei, aceste afirmaţii nu reprezintă de fapt un truism? Chiar a luat-o razna lumea aceasta?
Ajungem aşadar la argumentul suprem al ofensării. Cei care susţin aceste idei absurde le justifică spunând că astfel de persoane se simt discriminate, nedreptăţite, rănite. Dacă eu refuz să le identific cum se identifică ele, ele suferă şi n-ar trebui să se întâmple aşa, societatea trebuie să-i îmbrăţişeze pe toţi. Poate că cineva suferă, într-adevăr, dacă el se consideră aeroplan, iar eu refuz să-i construiesc aeroporturi, dar asta nu mai e problema mea. Fiecare trebuie să înţelegem că în viaţă nu poţi avea tot ce doreşti. Cum ar fi să mă trezesc într-o dimineaţă şi să spun că mă identific ca preşedintele României, să am pretenţia să fiu şi tratat ca atare, să mă duc în capitală şi să mă aştept să mi se permită să exercit toate atribuţiile prezidenţiale? Doar mă identific ca preşedintele României! Realizaţi cât de absurdă este această ideologie a identităţii de gen? La fel de absurde sunt şi celelalte, nu e timp acum să le discut în parte.
Desigur, în dreptul celor care refuză să se supună tuturor acestor ideologii nocive mai este aruncată şi acuza de „intoleranţă” sau „hate speech”. Total fals! A nu fi de acord cu cineva nu înseamnă automat a-l urî. Sunt creştin şi învăţătura creştină mă învaţă dimpotrivă. Abia atunci se vede dragostea, când este exercitată în dreptul celor cu care nu sunt de acord, care nu mă agrează sau care chiar mă urăsc. Faptul că cineva are idei cu totul contrare Evangheliei nu-l opreşte pe creştin să-l ajute când are nevoie, să-i dea apă să bea când vede că suferă de sete sau să-i dea să mănânce când vede că de foame cade în leşin. Un creştin face astfel de lucruri fiindcă i s-a poruncit să iubească, nu să urască! Tot din dragoste însă se opreşte în dreptul unor astfel de oameni şi le atrage atenţia că greşesc.
Drag cititor, nu cădea în capcana ideilor „progresiste”. Nu te lăsa amăgit de denumirile acestor ideologii. Simpla etichetă lipită pe ceva nu-i schimbă conţinutul! Nu este nimic „cool” în ele şi nici nu reprezintă o dovadă de inteligenţă însuşirea lor, aşa cum vor să lase de înţeles promotorii lor. Tocmai am arătat cât de inteligente pot fi aceste idei… Personal, nu văd nici un „progres” în ceea ce priveşte curentul „progresist”. Mai degrabă e regres. N-aş vrea să ne întoarcem iar la vremurile lui Galileo Galilei, care a fost ameninţat cu arderea pe rug doar fiindcă susţinea că Pământul se învârte în jurul Soarelui. N-aş vrea, dar evoluţia lucrurilor mă pune pe gânduri. Şi nici „corectitudinea politică” n-are nimic de-a face cu corectitudinea, e doar politică acolo. Politica şi corectitudinea, sinistru oximoron!
Trăim într-o lume în care sunt vandalizate statui ale unor oameni care n-au fost perfecţi, dar măcar au lăsat ceva în urmă, în vreme ce criminalilor, psihopaţilor li se caută alibi. Oamenii par că s-au săturat de eroi, box-office-ul este dominat de filme cu anti-eroi, uneori chiar cu villains în toată regula. Aceasta e lumea în care trăim… Aş vrea să-ţi spun că lumea se va schimba, că totul va fi bine aici, pe pământ, dar Biblia ne-a arătat că nu se va întâmpla aşa. Lumea va merge din rău în mai rău, dar oricât de jos s-ar ajunge, victoria finală va fi tot a binelui. De care parte te vei situa?
Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să rămânem integri şi să rezistăm până la capăt asediului la care suntem supuşi!
Lumea lui Teonymus 
Pingback: În căutarea ajutorului | Lumea lui Teonymus