Joaca de-a Dumnezeu

Zilele acestea, „zapând” plictisit, am dat de un documentar despre fizica şi mecanica cuantică. Deşi subiectul este destul de interesant, recunosc că mi-a atras atenţia mai ales datorită prezentatorului, care era nimeni altul decât marele actor Morgan Freeman. Deci, dacă tot am dat de Freeman, mi-am zis să aflu dacă e la fel de bun şi pe Discovery 🙂 . Ca întotdeauna, a fost o încântare să-i ascult vocea inconfundabilă, dar oricât de serios a fost el, pur şi simplu n-am putut să iau în serios majoritatea teoriilor prezentate.

Ca să vă pun în temă, voi prezenta pe scurt principalele idei ale documentarului. Aşadar, documentarul avea ca temă cunoaşterea universului şi punea accent pe teoria „Big Bang”, a „universurilor paralele”, existenţa unor „găuri negre”, „găuri de vierme” , a aşa-zisei „materii şi energii negre sau întunecate”, a „antimateriei” etc. etc.

Concret, savanţii intervievaţi susţineau existenţa unui „Multivers”, universul în care trăim noi fiind doar o „dimensiune” a acestuia. Unii erau de părere că universul „nostru” a apărut în urma unei „mari explozii” (Big Bang), alţii că ar fi luat naştere dintr-o „gaură neagră” (care este asemănătoare unei „tornade” la scară cosmică şi care „înghite” totul în cale), dintr-un alt univers. Dacă într-adevăr există mai multe „universuri paralele”, atunci ar putea comunica între ele prin intermediul unui „portal” numit „gaură de vierme”.

V-am adus aminte de literatura şi filmele S.F., nu-i aşa? Dar staţi că încă nu v-am spus „cireaşa de pe tort” 🙂 . Cică, dacă există universuri paralele, atunci există „replici” ale noastre în toate. Cu alte cuvinte, dacă aici eşti sărac, în altă parte poate eşti bogat, dacă aici eşti „sărac cu duhul”, în alt univers poţi fi un „geniu”. Şi invers! Freeman concluziona, frumos ce-i drept, că noi am putea fi visul unui „alter-ego” din alt univers sau „clone” din alte „universuri” ar putea trăi visele pe care le avem noi aici…

Ceea ce a pus „capac” în ceea ce mă priveşte, a fost afirmaţia cum că omul ar putea să dea naştere unor „universuri”. Adică, dacă „Big Bang-ul” s-a produs prin explozia unei energii concentrată iniţial într-un „punct”, găsirea acelei energii „primordiale” ar face posibil un astfel de demers chiar în laboratoare, din moment ce pentru crearea unui univers este de ajuns un singur „boţ” din această energie. 🙂

De mult timp n-am mai citit un basm, dar am retrăit stări asemănătoare când am urmărit acest documentar 🙂 . Să nu se înţeleagă că iau în râs munca unor oameni de ştiinţă. Ştiu că, de-a lungul timpului, ştiinţa a fost de multe ori cea care a „râs” la urmă, dar de data aceasta e prea de tot. Vrem să nu mai îmbătrânim niciodată, să cunoaştem toate tainele, să „călătorim” în timp, mai nou să creăm „universuri”… Am ajuns să ne credem „zei” şi această „joacă de-a Dumnezeu” ne va fi fatală. Am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar nu suntem „dumnezei”…

Dacă tot veni vorba, am şi eu o „teorie” în legătură cu acest subiect 🙂 . Consider că omul are o gândire limitată şi nu va reuşi niciodată să cunoască toate tainele. Miliarde şi miliarde de ani de-ar trece, omul nu va reuşi să cunoască mai mult decât ceea ce i-a fost dat. A avut grijă Dumnezeu de asta chiar atunci când l-a creat. Nu credeţi? Încercaţi să rulaţi un joc de ultimă generaţie pe un calculator 486. Aşa şi omul, nu poate mai mult decât a fost înzestrat să cunoască. Atunci, la ce bun să ne batem capul? Nu mai bine ne bucurăm de viaţă, fără să ne punem întrebări inutile şi care nu ne privesc?

       Sursă foto: mymodernmet.com

Într-adevăr, e în natura omului să-şi pună întrebări. Dar de multe ori nu le punem pe cele „bune”. De pildă, în acest caz al apariţiei universului şi omului, nu „cum” a apărut este prioritar, ci „de ce”. E trist cum unii îşi petrec toată viaţa să afle cum au apărut în univers, ignorând cealaltă întrebare de care le depinde eternitatea. Pe de altă parte, alţii uită să trăiască din cauza obsiesiei „cum-ului”. E ca şi cum ai avea în faţă o prăjitură şi ai muri de foame pentru că te-ai încăpăţânat să afli „cum” a fost făcută…

Chiar nu putem să ne bucurăm de frumuseţea acestei lumi, fără să simţim nevoia să „ucidem cu mintea tainele ce le-ntâlnim în calea noastră”?

Zilele noastre sunt „numărate”! Cât mai avem timp, să aflăm răspunsul întrebării „de ce?” şi să ne bucurăm de viaţă!