Sufletul: nemuritor sau muritor?

Cu vreo 4-5 ani în urmă am participat pe un forum la o polemică pe tema existenţei sufletului după moarte din perspectivă biblică. A fost cea mai lungă polemică la care am participat până acum. Timp de câteva luni (eu am participat „doar” câteva săptămâni 🙂 ), ambele tabere şi-au folosit întreg „arsenalul” biblic şi ştiinţific de care au dispus. S-au schimbat zeci de argumente şi contraargumente, dar până la urmă nici una dintre tabere nu a acceptat nici un compromis în această chestiune.

Îmi place să cred că între timp am devenit mai „copt”, că eram tare „crud” pe atunci 🙂 , dar continui să susţin existenţa sufletului după moarte, pentru că de fapt aşa spune şi Biblia.

Biblia vorbeşte despre 3 entităţi distincte care-l compun pe om: trup, duh şi suflet.

Despre trup, care este comparat cu un vas, se spune mereu că este pieritor: 2 Corinteni 4:11 Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Însă, sufletul şi duhul nu sunt pieritoare. Despre suflet se spune că după moartea trupului merge în „Locuinţa morţilor” („Sheol”) (Faptele Apostolilor 2:27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.), iar despre duh că merge la Dumnezeu ( Eclesiastul 12:7 până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. ).

Într-adevăr, cuvântul suflet mai este folosit pe paginile Sfintelor Scripturi şi cu sensul de persoană (printre altele şi în Ezechiel 18:4 şi 20, versete supracitate de susţinătorii „sufletului pieritor”, nu o să mai citez şi conţinutul lor de acum, că nu vreau să mă lungesc mai mult decât e cazul, având în vedere complexitatea temei), cu sensul de viaţă ( Psalmul 78:50) sau de centru al sentimentelor noastre (Psalmul 107:9). Însă, sufletul are şi un sens al unei entităţi care nu moare odată cu moartea trupului: Matei 10:28, Matei 16:26, 2 Corinteni 5:1, Iacov 2:26; 2 Corinteni 12:2-3, Apocalipsa 6:9 etc. etc.

Adventiştii şi Martorii lui Iehova (cele mai cunoscute confesiuni religioase care resping existenţa sufletului ca entitate distinctă), susţin că ideea sufletului nemuritor este o idee grecească dezvoltată mai ales de Platon (sau, mă rog, cei din aceste confesiuni cu care am avut polemici susţineau asta). Dar cum se face că ea apare în biblie ca şi în toate civilizaţiile lumii cu mult înainte de naşterea lui Platon? Chiar m-am contrazis foarte aprig cu cineva pe acest aspect şi până la urmă a admis că se poate ca evreii să fi împrumutat aceste „basme” de la babilonieni în timpul robiei. Bine-bine, i-am arătat că această „idee grecească” poate fi dedusă încă din primele cărţi ale bibliei. Binenţeles că nu am reuşit să-l fac să afirme că „se poate” ca evreii să fi „împrumutat” ideea nemuririi sufletului de la egipteni, pentru că despre civilizaţia egipteană ştim cu toţii că credea într-o viaţă „de dincolo”. În Egiptul antic exista un întreg cult în acest domeniu care a culminat cu construirea piramidelor.

Concret, adventiştii şi „martorii” susţin că la moarte omul, asta însemnând trup, duh şi suflet, încetează să mai existe până la înviere. După înviere însă, unii îşi vor primi răsplata, iar alţii osânda. Dintre aceştia, cei păcătoşi vor primi ca osândă „o moarte pentru totdeauna”, o dispariţie completă şi eternă, cu alte cuvinte o moarte la fel ca prima, doar că de data asta pentru eternitate. Auzind aceste argumente, i-am pus cuiva o întrebare logică: cine învie pe cineva doar ca să-i spună de ce trebuie să moară, ca apoi să fie omorât din nou? Dacă ei susţin că aceştia erau deja „morţi” cu totul până la înviere, atunci de ce au mai fost „înviaţi”? Păi tocmai, fiindcă „a doua moarte” e diferită de prima. Dar nu mai continui pe această temă, fiindcă mă abat de la subiect.

Revenind la ideea sufletului nepieritor, spuneam că unii cu care am intrat în polemică recunoşteau că evreii au intrat în contact cu civilizaţii care susţineau astfel de „basme”. Dar nu au putut să-mi răspundă nedumirilor cum că dacă ideea nemuririi sufletului a fost o idee „păgână”, de ce nu a combătut-o nimeni pe paginile Sfintelor Scripturi? Ba dimpotrivă, în una din pilde Isus vorbeşte despre un bogat şi un sărac pe nume Lazăr. După moarte, bogatul ajunge în „Locuinţa Morţilor”, iar săracul în „Sânul lui Avraam” (ambele denumiri nu trebuie luate neapărat în sens propriu). Unul are parte de bucurii, celălalt de suferinţe şi amândoi sunt cât se poate de conştienţi şi asta după moarte şi înainte de înviere sau „Marea Judecată”. Vorbind despre această pildă, cineva m-a „luat peste picior” întrebându-mă dacă cred că animalele din fabule chiar pot să vorbească, de parcă Isus le spunea ucenicilor „fabule”. Parabola nu face parte din literatura S.F., ea întotdeauna prezintă fapte verosimile, cotidiene, obişnuite. L-am şi întrebat apoi la rândul meu pe acea persoană dacă el, care nu credea în extratereştri, ar spune cuiva o pildă în care să fie vorba despre ei. Altcineva îmi spunea că e posibil ca Isus să fi fost „ironic”, de parcă Isus ar fi avut chef de ironii sau glume. Nu, nu era nici contextul şi nici morala pildei nu permitea asta. Dimpotrivă, eu cred că dacă această idee a sufletelor nepieritoare era o idee „păgână”, Isus ar fi combătut-o din start, nu ar mai fi făcut pilde pe baza ei ca să nu creeze şi mai multă confuzie.

Luând argumente şi din alte domenii, au fost aduse în discuţie experienţele celor care s-au aflat pentru un timp în „moarte clinică”, dar tot fără nici un rezultat. Chiar nu am priceput de unde îndârjirea într-o astfel de chestiune teologică care nu afectează cu nimic posibilitatea mântuirii.

Dar cine a pus de fapt această idee în mintea omului? Cei care o resping spun că Diavolul. Totuşi, biblia spune:

Eclesiastul 3:11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Până şi ştiinţa ia în serios ideea existenţei unei entităţi după moartea trupească.

Publicitate