Despre iertare

Înainte ca cineva să ajungă medic, să poată trata bolnavii, să prescrie reţete şi să facă operaţii, a trebui să se pregătească ani întregi pentru această profesie. Înainte ca cineva să ajungă la catedră, a trebuit el însuşi să treacă printr-o şcoală şi prin mai multe examene. Chiar şi cea mai neînsemnată meserie necesită mai întâi o instruire. În schimb, nimeni nu a fost instruit dinainte pentru „meseria” de om. Omul se naşte, păşeşte în viaţă, total „nepregătit”…

Pe om nu l-a învăţat nimeni dinainte ce este viaţa, ca să ştie la ce să se aştepte. Nici un soldat nu este aruncat pe câmpul de bătălie înainte să fie instruit. Dar pe om nimeni nu l-a „instruit” dinainte pentru „câmpul de bătălie” al vieţii. Nimeni nu l-a pregătit dinainte să fie un copil bun, a ajuns copil şi abia apoi a trebuit să înveţe, să fie un adolescent bun, un tânăr capabil, un adult responsabil, un bătrân înţelept. Omul este obligat să înveţe totul din mers, fiindcă este pus mereu în faţa „faptului împlinit”. Acesta este „destinul” omului, toată viaţa trebuie să înveţe, fiindcă numai aşa va ajunge la „împlinire”, la fericire.

Totuşi, viaţa ne-a dat unora dintre noi un ajutor. Unii dintre noi am avut „şansa” de a fi ajutaţi de nişte părinţi buni, de nişte fraţi sau prieteni care ne-au „instruit” chiar pe „câmpul de bătălie” al vieţii. Am învăţat de la ei cum să răspundem în faţa greutăţilor vieţii, să ne ridicăm atunci când suntem loviţi, să mergem mai departe. Am învăţat să facem faţă „războiului” vieţii. Unii dintre noi am primit acest ajutor, dar mulţi alţii au fost nevoiţi să se descurce fără el. Acesta e omul, aceasta este viaţa. Şi de asta a greşi este omeneşte.

Atunci, de ce nu acceptăm propriile noastre greşeli şi pe ale celorlalţi? De ce nu ne iertăm pe noi înşine ca să putem merge mai departe? Dar, mai ales, de ce nu avem puterea să iertăm pe cei care ne-au greşit? De ce ne comportăm ca şi cum a greşi nu este omeneşte?

Alegem să ne împietrim inimile şi asta ne răpeşte bucuria de a trăi. O răpeşte şi de la noi şi de la cei pe care-i închidem într-o „închisoare” sufletească pentru că refuzăm să-i eliberăm prin iertare…

Iartă, iartă pe toţi cei care ţi-au greşit. Iartă-i şi pe cei care ţi-au greşit voit şi pe cei care te-au rănit fără să ştie. Iartă-i pe toţi şi să nu-ţi fie nici ţie ruşine să ceri iertare. Eşti om, iar cât trăieşti înveţi. Nu eşti perfect, aşa că se mai întâmplă să greşeşti. Se mai întâmplă şi ca alţii să-ţi greşească ţie. Împarte cu dragoste iertare şi mergi mai departe.

Nu se merită să-ţi pierzi bucuria de a trăi când tot ce ţi se cere este să-ţi ceri iertare şi să ierţi…