Captivi într-o lume virtuală

Îmi aduc aminte cu plăcere de copilărie. Trăiam în anii ’90, n-aveam internet, „smartphone-uri”, iar „tableta” era doar un preparat farmaceutic sau alimentar. Cât despre televizor, la acea vreme prindeam doar TVR 1 şi câteva posturi străine din care nu înţelegeam o boabă…

Nu vreau să fiu ipocrit! Recunosc că mi-aş fi dorit şi eu cablu TV, mai ales Cartoon Network, calculator, console de jocuri, Game Boy… Oare care copil nu şi-ar fi dorit astfel de „jucării”? În vacanţe, dacă era după mine, m-aş fi jucat toată ziua Mario, aş fi stat de dimineaţă până seara la desene, aş fi făcut poate la fel ca unii copii de astăzi. Numai că ai mei nu mi-au permis. Şi uite cum, în loc să stau toată ziua „la butoane”, citeam toată ziua, alergam toată ziua, cât era ziua de lungă mă jucam afară cu alţi copii…

Mărturisesc că nu-mi cădeau deloc bine acele restricţii impuse de către ai mei, dar n-aveam ce face. Şi aşa au trecut anii, iar astăzi, incredibil dar adevărat, le sunt recunoscător că, spre deosebire de alţii, eu am avut o copilărie…

aYbvNB0_700b

E drept, nu se compară contextul de acum cu cel de atunci. Dar asta nu este o „scuză”, nu justifică iresponsabilitatea unor părinţi. Nu pot să înţeleg cum tu, ca părinte, chiar nu realizezi că tabletele şi smartphone-urile nu sunt „cadouri” pentru copii. Chiar nu vezi că astfel de lucruri îi „robeşte”, le grăbeşte dezvoltarea, maturizarea, cu alte cuvinte, le „răpeşte” pur şi simplu copilăria? Chiar nu-ţi trece prin minte că nu e „bine”, nu e „indicat” ca un copil să stea toată ziua cu ochii la desene? Desigur, îţi place să-i vezi veseli, că în acest fel sunt „cuminţi”, dar cu ce preţ? Chiar nu-ţi pasă de sănătatea copiilor tăi?

a0P97VQ_700b

Problema este că acum, spre deosebire de anii ’90 în care am copilărit eu, şi părinţii au devenit „robii” tehnologiei moderne. Ori, cum să dai „libertate” cuiva dacă şi tu eşti rob? Cum să-ţi impui autoritatea ca părinte, cum să aibă putere vorbele tale, dacă tu îl cerţi pe copil că se joacă prea mult pe „playstation”, în vreme ce şi tu te „joci” prea mult pe facebook?

a44Oyqm_700b_v1

Am ajuns să ne petrecem timpul mai mult în lumea virtuală decât în cea reală… Şi ce facem concret? Până şi cele mai banale lucruri le postăm imediat pe reţelele de socializare. Nu ne întrebăm nici o clipă dacă are atât de multă importanţă ce am mâncat azi încât să scriem despre asta pe facebook. Ne cumpărăm ceva şi imediat postăm imagini cu acel lucru, ne întâlnim cu cineva, imediat scriem despre asta pe „paginile” noastre şi „urcăm” poze alături de acea persoană. Şi stau şi mă întreb: de ce ne comportăm de parcă trebuie să dăm raportul cuiva pentru tot ce facem în fiecare zi?

aDwWGw7_700bAtât timp irosit şi pentru ce? Pentru o iluzie. Pentru acele „like-uri” care, de cele mai multe ori vin mecanic, de fapt aşa cum le dăm şi noi la rândul nostru altora: nu neapărat fiindcă ne-a plăcut (că asta şi înseamnă „like”), ci că sunt „prietenii” noştri…

a5d0oLo_700b

Atât de mare este această iluzie pentru unii încât a ajuns să fie mai puternică până şi decât instinctul lor de supravieţuire…

a9dwL4m_700b

a44mZ4p_700b

Ca să nu mai vorbesc că îi opresc să fie „oameni” când semenii le cer disperaţi ajutorul. Asta poate să mai aştepte, mai întâi trebuie să facă poze sau să filmeze nenorocirea acelui om şi s-o posteze pe reţelele de socializare…

aD09Yn9_700b_v1

Nu ştiu cine a ales denumirea de „smartphone” pentru telefoanele de ultimă generaţie, dar mi se pare un mare paradox. Dacă e aşa, cum de ne „tâmpesc”?

aBK7Q6O_700b_v2

Smartphone-ul parcă a devenit o parte din noi. El ne-a făcut şi „fotografi”, şi „regizori”, şi „actori”, tot „tacâmul”. Nici prin minte nu ne trece că tot ce poate să facă este să ne hrănească orgoliul. Atât şi nimic mai mult! Oricâte poze/”selfie” ne-am face, oricâte înregistrări video, oricât am posta pe facebook şi twitter, oricâte „like-uri” am avea, probabil nu vom fi celebri niciodată, aşa cum visăm noi…

aqZb1jZ_700b_v1

Puţin îi va păsa lumii că ne-am schimbat noi „look-ul”. Iar cei cărora chiar le va pasă, ne pot da „like” şi în lumea reală. Nu este absolut necesar să postăm despre asta pe facebook, să postăm că ieri am fost în locul cutare, că ne-am întâlnit cu cutare, că am mâncat în cutare restaurant… Mă întreb iar: are vreo logică să ne comportăm de parcă am fi interogaţi în fiecare zi de „securitate”? 🙂

aKg2DzZ_700b

Uneori stau şi mă întreb cum ar fi fost lumea dacă ar fi avut dintotdeauna tehnologia pe care o avem noi astăzi. Mai întâi mă ia râsul imaginându-mi-l pe Cezar postând cugetări pe net de tipul celebrei sale vorbe „Zarurile au fost aruncate”, pe Cleopatra răspunzându-i cu un „selfie”, iar pe Marc Antoniu trimiţându-i acesteia „bezele” pe „privat”. 😀 Dar îmi revin repede şi mă ia plânsul. Noi am ajuns aici pentru că strămoşii noştri au trăit vieţi reale, nu virtuale. Altfel…

aG9vNVn_700b_v1

Atunci, rămâne această întrebare: ce fel de viaţă vor trăi urmaşii noştri dacă noi acceptăm să fim captivi într-o lume virtuală?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Funny, Istorie, Meditaţii, Toate postările, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Captivi într-o lume virtuală

  1. Foarte intelepte remarci!! Eu nu am cont de FB😜, am cedat la Instagram , doar pt pasiunea fotografiei … Nici nu stii ce catalogari avem cei fara cont pe FB

    • Teonymus zice:

      Pentru blog mi-am făcut cont de facebook, google+ şi twitter, pentru că m-am gândit că aşa poate voi fi mai uşor de urmărit pentru cei care folosesc aceste reţele de socializare. Deci în interesul cititorului. 🙂
      Dar intru foarte rar pe ele. Pur şi simplu îmi postează automat linkul cu articolele de aici. În rest, nu tu fotografii, nu tu date personale, nu tu „statusuri”, nimic de felul acesta. 🙂
      Conturi personale n-am avut niciodată şi nici n-am de gând să-mi fac. Poate pare „şocant” pentru unii, dar pe mine facebookul mă lasă rece. Mi se pare o pierdere de timp.
      Dacă tot am timp liber, prefer să-l petrec pe blog. Aici îmi place să cred că este mai cu folos…

  2. Catalina zice:

    ,,Nu pot să înţeleg cum tu, ca părinte, chiar nu realizezi că tabletele şi smartphone-urile nu sunt “cadouri” pentru copii. Chiar nu vezi că astfel de lucruri îi “robeşte”, le grăbeşte dezvoltarea, maturizarea, cu alte cuvinte, le “răpeşte” pur şi simplu copilăria? Chiar nu-ţi trece prin minte că nu e “bine”, nu e “indicat” ca un copil să stea toată ziua cu ochii la desene? Desigur, îţi place să-i vezi veseli, că în acest fel sunt “cuminţi”, dar cu ce preţ? Chiar nu-ţi pasă de sănătatea copiilor tăi?”

    Bine punctat.
    @lacrimidefericire, Facebook este binecuvantare sau blestem in functie de cum si pentru ce este folosit. Este important daca il stapanesti tu sau te stapaneste el pe tine.

  3. Reblogged this on Ecouri and commented:
    Cat adevar…

  4. Schiller zice:

    Cum am mai spus.. e incredibil ca am mai gasit o persoana care se gandeste la lucrurile care practic subjuga oamenii acestei planete si transforma viitoarele generatii in legume.
    Pe FB nu intru deoarece sunt scarbit mereu de cei mai multi dintre utilizatori.. cum ai mentionat mai sus nu pot intelege nevoie absurda de atentie si de a-ti prezenta viata intr-un loc public doar de dragul de a fi „in rand cu lumea”.
    Cred si sper ca nevoie de a fi integrat in societate i-a facut pe oameni sa recurga la asemenea obiceiuri altfel…chiar nu stiu cum de ii suporta pamantul pe unii.
    Chiar s-a vorbit recent de introducerea tabletelor in scoli.. acest lucru (in opinia mea) fiind echivalent unui cancer pt generatii.Cel mai probabil, daca continuam asa, pana si cititul,scrisul,adunarea vor fi un impediment pt copii.. iar prin lipsa de cultura o tara devine sclava menita sa fie condusa de altii cum se intampla… traind intr-o Romanie care isi vinde si ultima resursa.

    • Teonymus zice:

      Ţin să precizez că nu afirm că facebook-ul sau altă reţea de socializare ar fi ceva rău în sine. N-aş putea să afirm asta din moment ce nu l-am folosit niciodată. Tot ce pot să afirm este că efectele sale îşi fac din plin simţită prezenţa şi nu este deloc una „strălucită”.
      „Fenomenul” Facebook mi-l explic prin efectul de turmă, nevoia de atenţie, de „mângâiere” a propriului ego. În general, astfel de reţele de socializare dispun cam de toate „ingredientele” ca să ne prindă în mrejele sale.
      Oamenii evadează în lumea virtuală, pentru că sunt hrăniţi cu iluzii. Fireşte, cei mai mulţi nu ştiu asta, iar cei care au realizat acest lucru au devenit un fel de „zombi”, ştiu că-şi irosesc timpul, dar dacă sunt în „horă”, ce să facă? „Joacă” în continuare.
      Totuşi, eu nu „ostracizez” tehnologia. În general, ea are două faţete. Poate fi şi rea, şi bună, în funcţie de cel care o foloseşte. Este ca un cuţit cu care putem tăia pâine sau viaţa unui om. Am mai dezvoltat acest subiect aici

  5. Marian zice:

    Teo…ai dreptate frate : ” azi , incredibil dar adevarat le sant recunoscator ca spre deosebire de altii eu am avut o copilarie ” iar cele spuse d e dumneata se aplica si-n cazul meu . Este adevarat ….jucandu-ne pe maidane ma gaseam cate-o bomba …cate o arma pe care le caram cu nedisimulata mandrie la sectia de Militie { asta in cazul in care nu eram suficienti d e nebuni incat sa ducem ” marfa ” direct acasa } unde ….dupa ce ne carau aia palme si shuturi in dos { mai ales in cazul in care-i cadoriseam cu cate o bomba sau cateva batoane de dinamita } , eram premiati in fatza intregii scoli cu cate o ciocolata si niscai creioane colorate iar parintilor , li se atragea foarte serios atentia ca , dupa ce ne vor trage la randu-le cate-o mama d e bataie sora cu moartea , sa faca bine si sa-si supravegheze copii pe unde-si fac veacul c-alminteri dracu-i ia si pe ei ! Ce era bine si frumos in copilaria mea era ca….puteam sa jucam fotbal in mijlocul strazii….pana trecea vreo masina …se termina jocul iar sa-i fie cuiva teama ca ….cineva ne va a buza sexual…..nici macar in visele cele mai urate nu exista asa ceva . Televizor …n-am avut pana in ’66 insa existau astfel d e aparate la cluburile celor vreo cinci fabrici existente la acea vreme pe strada Fca. de Chibrituri unde copii….aveau locuri rezervate in primele randuri in fiecare seara ….mai ales la Telejurnal . Copii mei in schimb , mai ales dupa ’90 schimbau telefoanele { aparusera ” caramizile ” acelea portabile } mai des decat ciorapii iar azi….nici nu pot concepe ca , copii lor sa n-aiba asupra lor zilnic telefoane si nu orice fel d e stift ci….bunaciuni frate . Singura problema pe care- au si copii mei si copii lor este ca….nu stiu ce-nseamna copilaria . Cu toate acestea …chiar nu-mi mai pot inchipuii o lume fara aceste supertehnologii chiar daca au ajuns sa ne controleze viata si uneori constiintele . Interesanta si miscatoare postarea stimabile , bravo , incepi sa -ti revii !

    • Teonymus zice:

      Şi eu mă jucam fotbal în mijlocul străzii. Numai că eu, spre deosebire de dvs., nu făceam asta în capitală, ci într-un sat de provincie. 😀

      „Interesanta si miscatoare postarea stimabile , bravo , incepi sa -ti revii !”
      Mulţumesc! Nu c-aş fi intrat în pană de idei, slavă Domnului! 🙂 Doar că în ultima vreme nu prea am avut timp de blog şi asta s-a văzut…

  6. Dar nu e o tragedie fratilor sa ai cont de FB sau orice fel de de cont vrei, tableta, smartphone, ganditiva cat de usor poate fi salvata o viata cu un apel telefonic 🙂 si multe alte avantaje! Chestia importanta e sa folosim totul cumpatat 🙂 E ca bautura, trebuie sa o bei, nu sa te bea ea pe tine 🙂

    • Schiller zice:

      Da.. poti face si chestii utile cu ajt Fb-ului sau mai stiu eu ce dar cei mai multi le folosesc doar in niste scopuri comune cu altii.. nestiind defapt la ce le trebuie.. nevoia de atentie si de a fi in rand cu lumea e mare si cam bate ratiunea slab dezvoltata a oamenilor care nu se intreaba „Ba la ce imi foloseste” doar… asa sa fie acolo. ca doar nah.. nu voi iesi din turma doar de dragul de a fi diferit.
      Iar cand vine vorba de smartphone.. pana la urma nu trebuie sa fie doar smart ci phone.. ai pomenit de dat telefoane nu nevoie absurda de a-ti pierde timpul pe el cu jocuri sau altceva.

    • Teonymus zice:

      @pasiunepuritatesipacat
      Nici n-am spus că ar fi o tragedie să avem cont de facebook, tablete sau alte produse ale tehnologiei moderne. Tragedia este atunci când acceptăm ca toate acestea să ne transforme în „zombi”…
      @Schiller
      În această direcţie am încercat şi eu să atrag atenţia. Observ că în faţa acestor produse ale tehnologiei moderne, lumea cam face „economie” în ceea ce priveşte utilizarea raţiunii. Ceea ce are efecte pe termen lung.

      • Aceea care au probleme de genul, cred ca ar fi aceeasi care daca nu aveau tehnologie se apucau de altele in aceeasi manie nebuna, e treaba lor daca vor deveni zombi, probabil asta vor 🙂 doar au atata informatie in preajma de care sa se foloseasca, eu n-am de gand sa-i trag de maneca 😀

      • Teonymus zice:

        Fiecare are dreptul să facă tot ce doreşte, atât timp cât nu încalcă libertatea celuilalt.
        Marea problemă este situaţia copiilor. Noi, adulţii, suntem responsabili pentru dezvoltarea lor. De aceea am şi tras acest semnal de alarmă în acest articol. M-am săturat să văd sclavi ai tehnologiei moderne de la o vârstă atât de fragedă… Poate de dragul copiilor lor, „părinţii-zombi” se vor trezi. Sau poate că nu…
        În orice caz, eu asta am simţit să scriu şi am scris… 🙂

      • Ok, de dragul copiilor 🙂 ….m-ai imbunat :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s