Cum nu prea stau să urmăresc ştirile la TV, obişnuiesc să mai intru pe site-urile unor ziare pentru a mă informa despre ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume. Uneori sunt abordate subiecte extrem de interesante şi, din curiozitate, mă apuc să citesc câteva din sutele de comentarii afişate. Nu zic că nu sunt şi comentarii cu bun-simţ, dar multe, foarte multe dintre ele sunt mizerabile…
Mă uit la aceste comentarii, mă uit la articolul respectiv şi nu înţeleg ce anume a declanşat atâta „efuziune”. Unii lasă impresia că se „aprind” atât de uşor! Spui şi tu ceva, exprimi o părere, nişte idei inofensive şi atât le trebuie, reacţionează de parcă ai atentat la viaţa lor. De ce se întâmplă aşa?
GIF via 9gag.com
Am ajuns la concluzia că astfel de oameni nu fac decât să încerce să se descarce de furie, frustrări şi nervi, toate fiind adunate în viaţa lor de zi cu zi. Deci, prea puţin mai contează ce le-ai spus sau scris tu… Cel mult, n-ai făcut decât să adaugi acea „picătură care a umplut paharul”. Şi, dacă tot s-a ivit „ocazia”, decât să se calmeze spărgând farfurii sau recurgând la alte metode, se „răcoresc” făcându-te pe tine în toate felurile…
Dacă asta ar avea loc doar în mediul virtual, n-ar fi chiar atât de grav. La urma urmei, nu te obligă nimeni să citeşti mizerile acestor oameni… Problema e că sunt mulţi care se năpustesc asupra ta în viaţa reală şi aici nu mai ai acel buton salvator „x” pe care să apeşi, să închizi „fereastra” respectivă şi să-ţi vezi de ale tale, ignorându-i.
Poate aţi aflat despre acea învăţătoare dintr-o şcoală din Cluj care-şi teroriza elevii. Nu mai insist pe acest subiect, aflaţi detalii AICI. Vreau să scot în evidenţă următorul lucru: „cadrul didactic” respectiv a încercat să se scuze spunând că a avut „o zi proastă”… Nici nu mai vreau să mă gândesc la copilotul care, luna trecută, a doborât un avion, producând moartea a 150 de oameni, de parcă acei oameni ar fi fost vinovaţi de faptul că el suferea de depresie…
Dacă până acum am vorbit despre alţii, ar cam trebui să vorbim şi despre noi… Poate nu vom ajunge niciodată până într-acolo încât să doborâm avioane, dar putem ajunge foarte uşor să „doborâm” suflete. Apoi, poate n-am procedat ca acea învăţătoare, dar câţi dintre noi n-am folosit măcar o dată scuza că „am avut o zi proastă”? Nu mai vorbesc de mediul virtual în care poate nu ne înjurăm interlocutorii, dar sub impulsul unor trăiri neplăcute suntem tentaţi de atâtea ori să punem mai mult suflet decât este cazul…
Când porţi atâtea poveri, este foarte tentant să le arunci în spatele altuia… Este drept, se spune că atunci când ai o bucurie şi o împarţi cu altcineva, acea bucurie se dublează, iar când ai o întristare şi o împarţi cu o altă persoană, acea întristare scade din intensitate. Dar în cazul întristării, dacă „împărţeală” nu este benevolă, de fapt nu faci decât să încerci să pasezi întristarea întreagă altuia. Chiar şi aşa, nu vei putea să te „eliberezi” de ea. După ce vei realiza ce ai făcut, întristarea îţi va reveni chiar mai mare decât a fost mai înainte…
Fiecare dintre noi avem de dus lupta noastră, pentru că aşa este viaţa, o luptă. Se mai întâmplă să pierdem bătălii, să mai adunăm în noi frustrări, dezamăgiri? Cu siguranţă, dar trebuie să avem în vedere totdeauna că este lupta noastră, nu a altcuiva! Este de ajuns că suferim noi, alţii au şi ei luptele lor, nu trebuie să lăsăm ca războiul din noi să-i transforme în victime colaterale…
De ce să devenim un fel de „vampiri în sens invers”, care se năpustesc asupra victimelor lor nu ca să le ia, ci ca să le dea ceva cu forţa, ca să se „descarce” pe ele? Chiar nu putem proceda şi altfel? Putem, trebuie doar să găsim ceva care să funcţioneze în cazul nostru. Unii se „descarcă” prin scris, alţii prin muzică sau prin alte hobby-uri care-i ajută să-şi refacă echilibrul interior.
Fireşte, asta nu înseamnă că trebuie să ne închidem în noi înşine, ci doar că nu trebuie să-i obligăm pe cei din jurul nostru să suporte răbufnirile noastre. Nu ei sunt „inamicul”! Ei n-au nici o vină! Apoi, nu e ca şi cum nu avem de ales. Nu ne trebuie decât puţină înţelepciune, dragoste şi răbdare pentru a evita să-i rănim pe alţii din pricina neîmplinirilor noastre…
Lumea lui Teonymus 
Frate Teonymus …inainte de-a arunca cu pietre in altii uitat-te in ograda matale sau cum spune si Mantuitorul : „- Vezi barna din ochiul tau inainte de-a vedea paiul din ochiul altuia ” ! Daca asi avea d e cate o suta de Euro pentru fiecare cuvant pe care mi l-ai ” moderat ” mi-asi putea permite sa platesc datoria externa a Romaniei si mi-ar ramane si gologani suficienti pentru a putea sa mor linistit la…Neapole , fireste dupa ce-l voi fi vazut in totalitate 😉 !
„Frate Teonymus …inainte de-a arunca cu pietre in altii uitat-te in ograda matale sau cum spune si Mantuitorul : „- Vezi barna din ochiul tau inainte de-a vedea paiul din ochiul altuia ” ! ”
Tocmai, m-am gândit mai întâi la mine când am scris aceste rânduri. Vedeţi că am folosit persoana I plural. Deci, în acel „noi” se include şi autorul. Din păcate, mi s-a întâmplat şi mie să „mă descarc” pe alţii doar fiindcă nu mă simţeam prea bine… Dar încerc să învăţ din asta împreună cu voi, cititorii. 🙂
„Daca asi avea d e cate o suta de Euro pentru fiecare cuvant pe care mi l-ai ” moderat ” mi-asi putea permite sa platesc datoria externa a Romaniei si mi-ar ramane si gologani suficienti pentru a putea sa mor linistit la…Neapole , fireste dupa ce-l voi fi vazut in totalitate”.
Printre altele, moderez şi pentru a evita ca blogul meu să devină un fel de loc în care oamenii vin să spargă farfurii pentru ca să se calmeze. „Farfuriile” ca „farfuriile”, problema e că aici ele nu sunt aruncate în pereţi, ci în capul altuia. 🙂
A nu se înţelege că vă am în vedere neapărat pe dvs., ci vorbesc în general. Ştiţi prea bine că nu o dată au venit astfel de oameni aici şi au început să arunce cu „farfurii” în stânga şi în dreapta. Doar aţi încasat şi dvs. câteva. 😀
Da , ai dreptate , ” am incasat si eu cateva ” insa , spre deosebire d e dumneata la mine , necazul a constat ca …nu am putut sa le raspund alora asa cum meritau , asa cum insusi Dumnezeu ar fi facut-o daca si-ar fi pus mintea cu ei , adica asa ca prin Ferentarii anilor ‘ 50 😉 . Sunt d e acord cu dumneata sa eviti ca blogul dumitale sa se transforme intr-un loc in care oamenii sa-si ” sparga farfuriile ” dar….oare sa-si descarce frustrarile , asta s e poate ??? Ceva cam in genul acelui blog ce-si dorea cu ardoare sa diminueze ideile suicidare sai chiar sinuciderile in randul tinerilor si nu doar al lor , asta s e poate ? Nu sunt de acord insa cu dorinta dumitale expresa de-a avea un blog elitist …un blog crestin moderat si detinut d e un crestin adevarat asa cum te doresti a fi si cum te prezinti dumneata pe unde vrei si pe unde nu vrei . Dupa parerea mea , un crestin adevarat nu trebuie sa ” evite ” ci , dimpotriva , trebuie sa fie gata sa dea piept cu TOATE provocarile ce-i apar in cale asa cum insusi Mantuitorul a facut chestia asta si nu doar o data . daca te rezumi a modera sau a da spam …n-ai facut decat sa dovedesti ca esti tocmai contrariul a ceea ce doresti sa fi . Ti-am mai spus , intra si dumneat in istoricul blogului si te vei convinge ca am dreptate : te-ai radicalizat mai rau ca aia d e la ISIS : in lipsa argumentelor …arunci cu ceva , ” moderezi ” , sau cum ar spune un erou al lui Arghezi : TE-AI FACUT moderat ! Macar p-asta n-o modera ca te faci de rasul curcilor !!!
„dar….oare sa-si descarce frustrarile , asta s e poate ??? Ceva cam in genul acelui blog ce-si dorea cu ardoare sa diminueze ideile suicidare sai chiar sinuciderile in randul tinerilor si nu doar al lor , asta s e poate ?”
Atâta vreme cât această descărcare a frustrărilor nu are o ţintă anume, adică nu se face pe seama unuia de pe acest blog, nu este nici o problemă. Totuşi, chiar dacă „farfuriile” sunt aruncate undeva, într-un zid, şi nu într-o persoană, am rugămintea să nu se folosească un limbaj vulgar. Asta nu înseamnă că-l judec pe cel care mai scapă din când în când nişte cuvinte mai nepotrivite sau mă consider mai „sfânt” decât el. E treaba lui cum decide să-şi trăiască viaţa! Pur şi simplu nu-mi place să citesc sau să aud astfel de cuvinte şi expresii… Personal, nu folosesc un astfel de limbaj şi nici nu sunt expus în faţa unor astfel de cuvinte în viaţa de zi cu zi. De ce aş fi aici, în casa mea virtuală?
” Nu sunt de acord insa cu dorinta dumitale expresa de-a avea un blog elitist …un blog crestin moderat si detinut d e un crestin adevarat asa cum te doresti a fi si cum te prezinti dumneata pe unde vrei si pe unde nu vrei . ”
Nici nu este un blog „elitist”. Încerc, pe cât posibil, să mă adresez tuturor categoriilor de cititori. Este drept, însă, că nu-mi iese de fiecare dată, dar intenţia mea rămâne.
Încă de la început am menţionat că sunt creştin. N-am ascuns acest lucru şi aş fi ipocrit dacă aş lăsa ca faptele să mă contrazică. Or, blogul meu este ca o casă a mea, iar în casa unui creştin n-au ce căuta vorbe şi cuvinte murdare. Dacă, în schimb, s-ar găsi aici cuvinte vulgare, înjurături, jigniri etc., ce ar spune toate acestea despre mine? Aţi avea tot dreptul să mă consideraţi un creştin doar cu numele, „de formă”. Nu îmi doresc asta!
„Dupa parerea mea , un crestin adevarat nu trebuie sa ” evite ” ci , dimpotriva , trebuie sa fie gata sa dea piept cu TOATE provocarile ce-i apar in cale asa cum insusi Mantuitorul a facut chestia asta si nu doar o data . daca te rezumi a modera sau a da spam …n-ai facut decat sa dovedesti ca esti tocmai contrariul a ceea ce doresti sa fi .”
Când am evitat vreo provocare pe acest blog? Oricine a avut ceva de spus, o întrebare, o nelămurire, nu i-am întors spatele. Doar că cititorul trebuie să ştie că doresc un minim de decenţă! Şi asta fiindcă suntem oameni, nu neapărat creştini…
Orice site care se respectă are moderare, unele dintre ele neavând nici o treabă cu creştinismul. Cu atât mai mult eu, care mă consider creştin, ar trebui să am grijă din acest punct de vedere!
Eu zic că am fost destul de „tolerant” cu dvs., dar şi cu alţi cititori. Duceţi-vă pe alte bloguri administrate de creştini şi comentaţi şi acolo în stilul vostru caracteristic. M-aş mira dacă veţi găsi o „deschidere” mai mare în ceea ce priveşte moderarea decât aici. Nu zic c-ar fi imposibil să găsiţi o deschidere mai mare în acest sens, ci doar că m-aş mira…
„Ti-am mai spus , intra si dumneat in istoricul blogului si te vei convinge ca am dreptate : te-ai radicalizat mai rau ca aia d e la ISIS”
Eu zic că aşa am fost de la început. Blogul nu m-a schimbat, aşa am fost şi înainte de a-mi deschide blogul şi aşa am fost şi acum! Acesta sunt eu! Este drept, am mai trecut cu vederea anumite lucruri câteodată. La început am aşteptat să vă cunosc mai bine, dar chiar şi atunci v-am moderat ori de câte ori am considerat că „aţi sărit calul”.
Nu puteţi să-mi vorbiţi acum despre „radicalizare” având în vedere că mai anul trecut v-aţi supărat tocmai din acest motiv (de la o discuţie despre moderare a început atunci totul) şi multă vreme n-aţi mai comentat nimic pe aici. Vreau să spun că şi înainte eram tot aşa…
„in lipsa argumentelor …arunci cu ceva , ” moderezi ” , sau cum ar spune un erou al lui Arghezi”.
Sunteţi nedrept! Ştiţi prea bine că pun accent foarte mult pe argumente. Ar fi culmea să le cer de la interlocutor fără să le aduc eu mai întâi. Cer argumente, iar înjurăturile, cuvintele vulgare, jignirile, nu sunt argumente! Pe ele le moderez, nu altceva. De ce nu înţelegeţi acest lucru?
„Macar p-asta n-o modera ca te faci de rasul curcilor !!!”
Uite că am moderat-o şi pe asta. Cum altfel ar mai râde şi curcile? 😀
Cand am inceput sa ma bag in seama pe diferitele bloguri , in urma cu…mai bine d e cinci ani , comentam asupra postarilor a peste treizeci d e bloguri diferite si ca tinta si ca atitudine . Incet incet comentariile mele s-au redus la mai putin d e cinci bloguri { d e fapt doar vreo doua } pe care fie le urmaresc constant fie cateodata . Blogul dumitale ste unul pe care-l urmaresc constant . De ce ? SIncer s a fiu nu stiu de ce , poate ca de multe ori am fost pe aceeasi lungime d e unda , poate pentru ca si dumneata esti un iubitor d e literatura si muzica d e buna calitate , poate pentru ca { asa cum am convenit candva } …avem aceeasi varsta 😉 . Stai matale linistit ca…am postat comentarii si pe unele ” bloguri crestine ” asa cum imi sugerezi insa…poate pentru ca aia nu detineau atuurile pe care ti le-am atribuit dumitale acum , fie ca…pur si simplu mi s-au parut mult prea radicali sau poate unde pe-acolo am intalnit diferiti comentatori c e semnau cu nikul ” preot duhovnic ” dar care putzeau pur si simplu a hatteri iar detinatorul blogului n-a indraznit s a bage moderarea decat cand a fost vorba despre comentariile mele sub forma raspunsurilor pe care le dadeam aluia …m-am scarbit de ei si d e toti ” parintii duhovnici ” ce exista pe cam toate aceste bloguri si mai ales de toti aia ce incearca sa dovedeasca cuiva ca , in domeniul Teologiei au mai multa minte in cap decat au o mie d e morti , asta-i cuvantul : M-AM SCARBIT !!! Nu-i problema daca nu voi mai amplasa comentariile mele pe blogul si-n casa dumitale virtuala , inca n-am aflat ca asta s a fi fost una dintre principalele cauze d e deces in Romania anului 2015 si nici motiv de sinucidere . Cam asta e : ceea ce-ncepe frumos este obligatoriu sa se termine cat mai urat , chiar daca asta este imbracata intr-o haina de civilizatie si politetze extrema . O viata cat mai linistita cu ideile dumitale in casa dumitale virtuala iti doresc ….onorate Teonymus . Bine ca mi-adusei aminte : daca vei avea vreodata curiozitatea sa citesti versurile lui Tudor Arghezi cauta si poezia aia despre Zdreanta si te vei convinge ca …ai calcat in strachini mon cher Teonymus .
„Cam asta e : ceea ce-ncepe frumos este obligatoriu sa se termine cat mai urat , chiar daca asta este imbracata intr-o haina de civilizatie si politetze extrema . O viata cat mai linistita cu ideile dumitale in casa dumitale virtuala iti doresc ….”
Ceea ce începe frumos nu este obligatoriu să se sfârşească urât. Poate să se sfârşească şi frumos, de ce nu?
Asta nu înseamnă că îmi iau rămas bun de la dvs. după cum văd că dvs. lăsaţi de înţeles, şi anume că nu mai vreţi să-mi vizitaţi casa virtuală.
Nu ştiu de ce nu vreţi să mă înţelegeţi. V-am mai spus, dvs. puteţi fi aici aşa cum sunteţi dvs. de obicei. Nu vă cer să vă schimbaţi doar de dragul blogului meu. Dar de ce nu înţelegeţi că şi eu sunt aşa cum sunt? Dacă eu nu vă cer să vă schimbaţi, de ce-mi cereţi mie s-o fac?
Tocmai de asta, mai ieri v-am propus un „compromis”: dvs. fiţi aşa cum doriţi, iar eu, ca să fiu şi eu aşa cum vreau, îmi voi rezerva dreptul să vă moderez atunci când folosiţi cuvinte care nu mă fac să mă simt în largul meu, adică eu însumi. Chiar nu puteţi accepta acest mic „compromis”?
Dacă chiar nu puteţi, asta e, eu vă doresc tot binele din lume!
„Bine ca mi-adusei aminte : daca vei avea vreodata curiozitatea sa citesti versurile lui Tudor Arghezi cauta si poezia aia despre Zdreanta si te vei convinge ca …ai calcat in strachini mon cher Teonymus.”
N-am călcat în „străchini”. Cunosc această poezie a lui Arghezi şi încă, pare-mi-se, de când eram la grădiniţă. 🙂
Cât de revoltătoare mi s-a părut și mie știrea cu învățătoarea. Mi-am amintit de vremea când am avut și eu asemenea profesori care tare mult știrbeau din simțul de om. Ne făceau neoameni, aveau puterea să spună ce vor, iar eu plecam mai mult „expirat” decât inspirat de la asemenea ore.
Cred că printre comentatorii de pe internet sunt mulți adolescenți care se ceartă fără rușine cu oameni de două ori vârsta lor. Frustrarea din viața de zi cu zi, unde nimeni – poate- nu-i ascultă, sau unde nu au niciodată dreptate îî face atât de câini. Ce bine le-ar prinde o carte bună!! 🙂
Stau şi mă întreb: cine n-a avut parte de „pedagogi” care nu o dată au abuzat de funcţia lor şi şi-au hărţuit elevii? Au trecut deja ani buni de când am ieşit din acest sistem de învăţământ românesc, dar tare mă tem că nu s-au schimbat prea multe. Cum se spune la noi, „lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba”…
Cât despre toţi aceşti comentatori „viteji” în faţa unei tastaturi, eu zic că le-ar prinde bine şi nişte „cărţi vii” bune. Societatea de astăzi nu prea mai promovează adevărate valori…
Chiar prea puțini profesori își dau silința să facă educație cu toți elevii. Poate că ar fi cazul să îi vizitez pe cei care știau să trezească interesul de carte. Am înțeles că în Japonia, elevii îngenunchează înaintea profesorilor în semn de respect.
Personal, n-am auzit să existe acest obicei în Japonia, dar de înclinat ştiu sigur că se înclină în semn de respect. Şi asta nu doar în Japonia, ci şi în China, Coreea şi alte ţări vecine lor. Asta face parte din cultura lor…
Ca fapt divers, gradul de dificultate al învăţământului din Japonia este unul dintre cele mai ridicate din lume. Nici la noi n-aş zice că există un grad de dificultate scăzut, dar spre deosebire de România, cadrele didactice japoneze chiar se ridică la standardele cerute.
A nu se înţelege că susţin că n-avem şi noi profesori bine pregătiţi, dar experienţa mi-a arătat că aceştia sunt foarte puţini. Din păcate…