Un raţionament pentru oameni de ştiinţă şi evoluţionişti

Să zicem că peste câţiva ani are loc un cataclism la scară globală asemănător potopului biblic. În urma acestui cataclism, întreaga civilizaţie umană, cu istoria ei, tehnologia ei, cuceririle ei culturale şi de orice fel este adânc îngropată în sol, iar peste pământ se întinde o nesfârşită pustie. Dar după câţiva ani natura îşi reia cursul. Pământul redevine aproape ce a fost altădată. De asemenea, puţinii supravieţuitori îşi reiau viaţa şi restăpânesc din nou „planeta albastră”. Şi uite aşa civilizaţia umană cunoaşte un nou ciclu, iar peste câteva sute sau mii de ani, atinge iar un nivel cel puţin la fel de dezvoltat ca cel de dinainte.

Dar oamenii nu mai cunosc nimic despre civilizaţiile trecute. Au rămas istorii de demult, dar sunt trecute în categoria miturilor şi legendelor, pentru că nu există nici o dovadă de netăgăduit în această privinţă. Dar omul vrea să cunoască şi astfel apare din nou „breasla” arheologilor. Şi aceşti arheologi se apucă de făcut săpături, dar unde le fac? Săpăturile nu sunt făcute în locul fostei Europe sau în alte continente suprapopulate în trecut, pentru că acestea au devenit greu accesibile (asemănătoare Antarcticii), de aceea ele se fac în locurile unde altădată se găseau nişte triburi din Africa. Pe baza acestor „descoperiri”, arheologii viitorului trag concluzii asupra „preistoriei” pe care le consideră universal valabile. Şi uite aşa, viaţa tuturor celor de acum este percepută ca viaţa unui boşiman, de pildă.

Aceste concluzii vi se par corecte, „ştiinţifice”?

Dar cam aşa fac şi arheologii din prezent. Niciodată nu am priceput pe ce ne bazăm atât de tare ca la cursurile de preistorie să ni se prezinte nişte perioade ale omenirii despărţite de milioane de ani şi toate acestea caracterizate universal şi cu o siguranţă de multe ori sfidătoare: lumea era aşa şi aşa, omul (dacă încă este prezent) era aşa şi aşa şi cunoştea asta şi asta, în perioada cutare a descoperit focul, în alta prelucrarea fierului etc. De unde ştiţi voi că s-a întâmplat întocmai? De unde ştiţi că omul n-a făcut agricultură încă de la începuturi (după cum spune Biblia) şi nu după ce a fost „un prădător”? Pe ce vă bazaţi de sunteţi aşa de siguri? A, aţi făcut cercetări arheologice… Dar unde le-aţi făcut? Aţi săpat peste tot pământul ca să susţineţi toate acestea? Dar în Antarctica, aţi săpat? (ca să nu mai amintesc atâtea alte locuri în care n-a mai călcat picior de om de n ani).

Cel mai mult mă deranjează că atunci când se fac descoperiri care contrazic toate aceste teorii ale evoluţiei omenirii pe parcursul a milioane de ani, lumea ştiinţifică nu le ia în serios, le consideră cel mult „farse”. De ce? Pentru că pur şi simplu contrazic clasificarea de până acum. Dar cine a făcut această clasificare a epocilor preistorice? Tot ei au făcut-o. Atunci, de unde pretenţia de a fi considerată adevărul absolut?

Ştiţi că pe nişte situri arheologice s-au descoperit concomitent atât urme de picioare umane, cât şi de dinozaur? Dar toţi care am studiat istoria sau geografia, am aflat că omul nu a trăit concomitent cu dinozaurii. Arheologia însă contrazice aceste cunoştinţe de până acum. Oare s-a grăbit lumea ştiinţifică să „updateze” informaţiile?

De asemenea, există în arheologie o descoperire cu adevărat incredibilă. În 1936, pe un sit arheologic din preajma Londrei, s-a descoperit o unealtă asemănătoare unui ciocan. Testele au arătat că roca era veche de 400 „milioane” de ani, iar unealta de 500 „milioane” de ani. Ceea ce din punctul de vedere al evoluţiei este imposibil.

sursa: descopera.ro

De ce nu se mediatizează astfel de descoperiri? De ce nu li se dă credit? Pentru că ar fi de ajuns ca tot edificiul teoriei evoluţioniste să se prăbuşească. Iar lumea, în îngâmfarea sa, nu vrea să-şi recunoască greşelile şi să dea dreptate Bibliei.

Trebuie să le reamintesc însă adepţilor teoriei evoluţioniste că orice legendă are un sâmbure de adevăr. Dacă nu vă place Biblia, atunci gândiţi-vă măcar la Atlantida!