Puterea de a te opune „curentului”

E uşor să faci pe „revoluţionarul” atunci când trăieşti într-un regim politic în care dreptul la opinie şi liberă conştiinţă este garantat. E uşor să te opui puterii şi să faci parte din opoziţie într-un regim democratic. Dar câţi mai au curajul să-şi păstreze convingerile după ce statul sau societatea începe să facă presiuni asupra ta, să-ţi încalce drepturile şi să ia măsuri represive?

Întotdeauna i-am admirat pe acei oameni care şi-au apărat idealurile şi demnitatea şi nu s-au lăsat ca majoritatea, în voia curentului. Că asta e situaţia, nu-i aşa? Astea-s timpurile. Le cântăm în strună şi aşteptăm o schimbare, dar până atunci ce putem face? Doar o viaţă avem… Chiar aşa să fie?

Trecutul ne arată multe exemple de oameni care au privit altfel lucrurile. Pentru asta au rămas pentru totdeauna la un loc de cinste în memoria urmaşilor lor din toate epocile. Oameni ca primii creştini, care au acceptat prigoane când puteau pur şi simplu să se dezică de propriile convingeri prin câteva cuvinte, filosofi sau oameni de ştiinţă ca Giordano Bruno, deţinuţi politici sau din motive religioase din vremea României Comuniste ca Richard Wurmbrand (şi câţi alţii) etc. etc.

Astăzi trăim într-o epocă în care îmi place să cred că într-un stat democratic nu mai au loc astfel de abuzuri, dar de multe ori când întreb pe tineri de ce fac anumite lucruri sau când iau parte din întâmplare la discuţiile unor persoane mai învârstă, de multe ori aud argumentul: „dacă toţi fac aşa, de ce nu aş face şi eu?”. Şi puţini îşi pun problema dacă ceea ce fac „toţi” e bun, contează doar argumentul cantităţii, a majorităţii. E incredibil cum „efectul de turmă” nu şi-a pierdut prea mult din putere în decursul vremii, deşi acum când avem acces la cultură ca niciodată ne-am aştepta la orizonturi intelectuale mai deschise.

De multe ori îmi vine să cred că în ciuda schimbărilor istorice, nivelul mental al multora rămâne acelaşi. Este nevoie doar de context şi acest adevăr crud ni se dezvăluie la fel cum perdelele dezvăluie cuştile în care se găsesc fiarele la un circ.

Mereu aceeaşi piesă, doar în decoruri diferite. Dar câtă vreme se vor găsi oameni ca August Landmesser, omenirea nu-şi va pierde speranţa.