Jocurile video ca surogat al vieţii

Este incredibil cât de mult a evoluat industria jocurilor video. Într-o epocă în care calculatorul a devenit indispensabil, preluând atât de multe funcţii, consolele de jocuri reuşesc totuşi să se impună şi să aducă profituri imense giganţilor domeniului. Şi asta pentru că pentru mulţi „viaţa virtuală” a devenit o alternativă la viaţa reală.

Lumea „virtuală” e cu mult mai generoasă şi mai acceptabilă decât cea reală. Indiferent cine eşti, ea îţi oferă şanse nelimitate. Cât despre „moarte”, aceasta e doar un eşec, o reîntoarcere la punctul în care ai salvat ultima dată. Astfel, cu perseverenţă, viaţa „virtuală” va avea întotdeauna un „happy-end”, exact ca în basme.  Aşadar, e foarte uşor să devii „erou” pe calculator sau apăsând pe butoanele unui controller. De unde şi mania multor amatori de „poveşti pixelate”.

Recunosc că şi eu m-am distrat în copilărie cu foarte multe jocuri, inclusiv pe un „strămoş” al calculatorului modern din zilele noastre. Dar cu trecerea anilor, această „patimă” m-a pierdut undeva „pe drum”. Jocurile moderne nu mă atrag pur şi simplu, ba chiar mă plictisesc. Nu mă stimulează intelectual ca cele din anii ’80 şi ’90 cu care îmi pierdeam vacanţele, poate şi datorită sistemului „salvării” poziţiilor sau a filmuleţelor care împânzesc youtube-ul cu tot „puzzle-ul” rezolvat de unul mai „împătimit” decât tine 🙂 . Este adevărat că şi internetul este „de vină”,  pentru că îmi oferă alternative mai bune de petrecere a timpului liber.

Există totuşi un joc pe care îl joc cu plăcere chiar şi acum când mă prinde nostalgia 🙂 . Câte zile nu am pierdut cu acest instalator italian cu numele de Mario… Câte amintiri mă leagă de el şi aventurile sale… Câte nopţi am meditat la soluţii de a „trece mai departe”, de a găsi pasaje secrete…

Image

Mario rămâne jocul care m-a fascinat din prima clipă şi continuă să mă prindă şi acum. Iar eu nu vreau pur şi simplu să mă opun şi îmi las copilul din mine să se joace…

Acest articol a fost publicat în Toate postările, Viaţă, Ştiinţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s