Stropi de viaţă

Am avut aşteptări mari după ce am terminat facultatea. Au fost cinci ani de zile în care am muncit enorm, iar eu, în naivitatea mea, credeam că s-a meritat. Rezultatele excelente, diplomele obţinute, îmi dădeau o stare de bine, de mulţumire. Într-adevăr, nu aveam ce să-mi reproşez din acest punct de vedere. Mi-am ales o ţintă şi am dat absolut totul din mine ca s-o ating. Am sacrificat zile şi atâtea nopţi, deseori am sărit peste mese, am renunţat la viaţa socială într-o asemenea măsură încât uneori cred că şi soarelui îi era dor de mine… Şi toate acestea, credeam eu, pentru a-mi face un „rost” în viaţă…

Mă aşteptam, deci, ca după atâtea eforturi, „uşile” să mi se deschidă, dar toate au rămas închise pentru mine. A trecut un an, a mai trecut jumătate, iar situaţia a rămas neschimbată. Îmi propusesem încă din liceu să-mi deschid un blog şi, fiindcă tot aveam prea mult timp liber, am decis să scriu aici. Aşa a început povestea „Lumii lui Teonymus”…

Astăzi, privind în urmă, pot să spun că nu regret că acele „uşi” au rămas închise. Ba dimpotrivă, îndrăznesc să spun că mă bucur. De ce? Pentru că astfel m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Înţeleg acum că toate s-au întâmplat aşa fiindcă Dumnezeu a văzut că am pornit pe un drum greşit şi, fiindcă mă iubeşte, a vrut să mă întorc din acel drum… Da, Dumnezeu mă iubeşte! Simt asta mai mult ca oricând. Ştiu şi simt că sunt al Lui şi nu-mi mai fac griji. Trebuie doar să ascult de El şi cât voi mai avea de trăit pe acest pământ, El Însuşi Se va îngriji de mine. Ce mare har!

Fiindcă omul din spatele „Lumii lui Teonymus” şi-a regăsit menirea, este şi firesc ca blogul să reflecte asta. Nu mai am timp şi nici nu mai vreau să-mi folosesc darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu în alte scopuri decât acela de a-L slăvi pe El! Las aici ceea ce am scris până acum cu speranţa că nu se va „poticni” nimeni (unele postări, într-adevăr, pot lăsa loc mai multor interpretări). Iar cele care vor urma îmi propun să aibă un caracter 100% creştin. Aşa să mă ajute Dumnezeu!

Acestea fiind spuse, poate vă întrebaţi de ce mi-am intitulat postarea „Stropi de viaţă”. Am ţinut să împărtăşesc cu voi bucuria pe care mi-a făcut-o sora mea Ilussoria, cum îşi spune în mediul virtual. Ea mi-a oferit în dar o „carte” scrisă de mine. 🙂 Titlul îi aparţine, dar restul reprezintă munca mea de aici. Să nu vă gândiţi că am fost publicat la vreo editură! „Cartea” există într-un singur exemplar în biblioteca mea… Prin asta însă Ilussoria mi-a arătat că visul meu de a scrie o carte nu este chiar atât de greu de realizat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, se poate!

Vă las în final câteva poze cu „opera” respectivă. 🙂