Una dintre cele mai mari nevoi ale omului este nevoia de siguranţă. Da, ne place să avem unele certitudini, să ştim că şi mâine vom avea ce pune pe masă, şi mâine vom avea un acoperiş sub care să ne odihnim şi vom putea să ne bucurăm alături de cei dragi la fel cum am făcut-o până astăzi. Hrănind astfel de sentimente, ne spunem adesea celebrele cuvinte: „E şi mâine o zi…”. Dar oare chiar aşa să fie? De unde ştie el, omul muritor, că şi mâine e o zi pentru el? Şi ce dacă a muncit o viaţă întreagă, cine-i garantează că nu va sfârşi în mizerie? De unde este aşa de sigur că toate-i vor merge mereu ca pe roate? De unde toată această siguranţă?
Vedem adesea în jurul nostru nenorociri, dar pe câţi ne loveşte gândul că am fi putut fi noi victimele lor? Mergem poate în fiecare zi cu maşina, oare n-am fi putut fi noi aceia pe lângă care am trecut grăbiţi în timp ce erau scoşi din autoturism cu descarcerarea? Oare n-am fi putut fi noi în locul celor cărora le-a luat apa casele? Dar în locul celor care au sfârşit printre dărâmături sau din cauza războaielor, foametei, bolilor incurabile ş.a.m.d.? Se înşeală amarnic cine crede că toate acestea li se pot întâmpla altora, dar nu şi lor!
Dacă aşa stau lucrurile, se înţelege că omul este condamnat să nu-şi satisfacă niciodată nevoia de siguranţă şi, drept urmare, se hrăneşte cu iluzii?
Cei mai mulţi, da, ne hrănim cu iluzii. Aşa ne place să credem, aşa ne simţim bine… Ferice însă de cei care am aflat sau, mai bine zis, cărora ni s-a descoperit cum poate fi satisfăcută cu adevărat această nevoie! Şi acest adevăr este următorul: Cel care poate satisface nevoia de siguranţă a omului este doar Acela care a pus-o în om!
„Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.” (Psalmul 36:7)
Asta nu înseamnă că credinciosul n-are parte de necazuri în viaţă. Şi casa lui poate fi luată de ape, şi el poate să ajungă pacient în fază terminală sau să fie nevoit să-i vadă pe cei dragi în starea aceasta… Asta înseamnă că orice ar veni peste el, nimeni şi nimic nu-i va putea lua această siguranţă pe care a aşezat-o Dumnezeu în fiinţa sa:
„Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 8:38-39)
Să fie război în jurul tău, dar în tine- pace… Oamenii să se frământe, dar în tine- linişte… Disperarea să crească, dar în tine- împăcare… Moartea să răspândească groază, dar în tine- dor de patria cerească. Chiar n-ai vrea ca şi în sufletul tău să se găsească toate acestea? Dacă vrei, se poate: deschide-I uşa inimii tale Celui care poate să ţi le aducă!
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)
Lumea lui Teonymus 