Cuvinte din locul tăcerii

Există multe destinații în lume în care am dori să ajungem. Sunt acele locuri de vis, acele colțuri de rai pe care le vedem adesea doar în fotografii… Pur și simplu n-ai cum să nu-ți dorești să citești de la fața locului asemenea poezii vii! Și totuși, dintre toate tablourile din cadrul imensei galerii a Pământului există unul căruia, oricât de interesant ar părea, cei mai mulți dintre noi i-am spune scurt: „Not today!”. Și aceasta doar fiindcă titlul acestui tablou este „Cimitirul”…

Sursă imagine

„Cimitir”- brrr, ce cuvânt! Nu facem parte din vreo sectă, suntem „cu toate mințile acasă”, ce să căutăm noi acolo în plimbare? Aşa e cimitirul: nu ne ducem acolo că vrem, ci fiindcă ne obligă să-l vizităm… Plecăm spre el mai mulţi şi ne întoarcem de fiecare dată cu cel puţin unul în minus. Sau plecăm spre el pentru că ne e dor de cei pe care i-am condus cândva acolo şi numai noi ştim cum ne întoarcem înapoi…

Aşa este, că vrem sau nu vrem, tot mai ajungem şi pe acolo. Dar nu trebuie neapărat să faci parte dintr-o sectă, nu trebuie neapărat să ai probleme psihice, ca să-ţi propui să străbaţi măcar o dată, aşa, pur şi simplu, liniştitele-i alee… Făcând asta, vei fi surprins câte-ţi va spune „locul tăcerii”…

Nu ştiu vouă ce vă spune cimitirul, „locul tăcerii”, dar iată câteva din cuvintele pe care mi le spune mie:

Mă uit la pietrele funerare şi constat că mint. Da, absolut toate mint când scriu pe ele „data morţii”. Din păcate, mulţi din acele morminte au murit de mult, poate cu ani de zile înainte… Ceea ce s-a întâmplat la acea dată a fost doar că şi ceilalţi şi-au dat seama c-au murit… În schimb, alţii n-au murit nicidecum. Ca un ecou îmi vibrează în suflet frumoasele cuvinte: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Ioan 3:16)

„Locul tăcerii” mi-aduce aminte că şi numele meu va fi cândva pe o piatră funerară… Şi înţeleg astfel ceea ce spunea înţeleptul Solomon: „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.” (Eclesiastul 7:2)

Mai constat cu surprindere că în lume sunt două tipuri de înmormântări: înmormântări în care oamenii îl plâng pe decedat şi înmormântări în care cei prezenţi, fie că realizează sau nu, se plâng pe ei înşişi… De ce zic aceasta? Pentru că în cel de-al doilea caz, plecarea celui drag este într-adevăr o pierdere pentru noi, dar nu este o pierdere şi pentru cel care a plecat… Vă las în acest sens cuvintele apostolului Pavel:

„Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:21-23)

„Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” (2 Corinteni 5:8)

„Locul tăcerii” ne spune multe, multe alte cuvinte. Dumnezeu să ne ajute să luăm aminte…