„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8:28)
Poate că după ani de zile în care ai trăit fără Dumnezeu în lume, ochii ţi s-au deschis în sfârşit şi ai devenit şi tu copil al Tatălui Ceresc… Să nu mai fii orfan de Dumnezeu, Cineva, acolo sus, să-ţi arate zilnic că te iubeşte, că ia aminte la rugăciunile tale şi Îi pasă de tine, ce minune! Să ştii toate acestea şi să te aştepţi ca de acum încolo viaţa ta să fie doar un cântec, să-ţi meargă totul ca pe roate, să uiţi ce sunt necazurile, lipsurile, suferinţa, boala, să te aştepţi să tot trăieşti aşa până ce vei fi strămutat din raiul pe care l-ai avut aici, pe pământ, în celălalt, cel veşnic… Şi când colo, parcă abia acum cunoşti şi tu ceea ce avea să constate Moise cu vreo 3200 de ani în urmă, şi anume că: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm”. (Psalmul 90:10)
Dimpotrivă, la o analiză superficială, în ceea ce priveşte toate aceste aşteptări de mai bine, observi că în multe lucruri stai chiar mai rău decât înainte. Înainte aveai mulţi prieteni, oameni care credeai că ţin la tine, după vezi c-ai cam rămas singur. Înainte puteai să faci cele mai mari trăsnăi, se găseau chiar şi atunci unii care te felicitau şi-ţi spuneau că eşti „cool”, acum eşti un om la locul lui, poate un tânăr care se opune curentului şi alege să trăiască frumos şi curat, iar mulţi te critică din cauza aceasta… Da, dacă înainte parcă nimănui nu-i păsa cum trăiai, ce făceai, dintr-odată sunt destui care te au în vizorul lor. Abia aşteaptă să faci un pas greşit, ca să fii arătat cu degetul şi înjosit. Nu le dai ocazia să te vadă călcând strâmb? Nu are a face, te batjocoresc şi aşa… Şi peste toate acestea, când ţi-e lumea mai dragă (poate şi din cauza aceasta, fiindcă ţi-a devenit lumea dragă, vezi 1 Ioan 2:15-17), vin peste tine necazuri, ai probleme mari, greutăţi fel de fel, ceea ce poate înainte nu ţi se întâmpla.
Tragi astfel o linie şi poate nu înţelegi: De ce toate acestea? Apoi, mergi la Cuvânt, deschizi Biblia, citeşti, cercetezi şi găseşti răspunsul: De ce? Pentru că, de fapt, aşa şi trebuie să fie…
În învăţătura Sa, una dintre marile idei pe care le-a tot dezvoltat Hristos pe parcursul celor trei ani şi jumătate a fost că Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta (Ioan 18:38). Nefiind de aici, nici valorile ei nu sunt şi valorile lumii în care trăim, ba chiar ele sunt în opoziţie (Iacov 4:4). De aceea, nici nu trebuie să ne mire că odată ce am devenit ai Domnului, lumea începe să ne marginalizeze, să ne persecute. În loc să ne întristeze când constatăm astfel de lucruri, dimpotrivă, Isus ne cere „să ne bucurăm şi să ne veselim”, căci şi răsplata va fi pe măsură în „ceruri”, noi fiind deci pe drumul cel bun: pe acolo au trecut înaintaşii noştri şi tot pe acolo trebuie să trecem şi noi (Matei 5:10-12). Nu este altă cale decât aceasta, îngustă, care să ducă la viaţă (Matei 7:13-14)…
Dacă împotrivirea şi persecuţiile din partea lumii le putem explica prin faptul că am devenit subiecţii unei Împărăţii cu care ea se află în opoziţie, poate s-ar întreba cineva cum rămâne atunci cu obstacolele de altă natură. Deşi ai Domnului, de ce mai putem suferi de boli, de pildă? Dacă suntem credincioşi, de ce nu suntem scutiţi de necazuri, de greutăţi, de lipsuri? De ce, de multe ori, se pare că omul din cale afară de păcătos o duce mai bine decât noi? De ce? Simplu: dacă pentru a deveni cetăţean al unei ţări trebuie să te pregăteşti înainte, să treci diverse probe sau examene, cu atât mai mult nu poţi ajunge oricum cetăţean al Cerului. Aşteaptă-te să fii probat sau testat! De aceea necazurile sunt indispensabile în procesul mântuirii (Faptele Apostolilor 14:22), iar cine se aşteaptă să fie scutit de ele, punându-şi nădejdea în Hristos numai pentru viaţa aceasta, poate primi pe drept cuvânt titlul de „cel mai nenorocit dintre oameni” (1 Corinteni 15:19). Ce este frumos în toate aceste încercări este că nu vom fi lăsaţi singuri în ele. Aşa cum a promis, Isus va fi cu noi în toate zilele (Matei 28:20) şi fiind cu noi, nimic nu ne va putea învinge…
Cât adevăr în aceste versuri! Aşa este, Hristos nu le-a spus atunci ucenicilor că apele vor năvăli peste corabie şi o vor scufunda, iar ei vor pieri astfel, tot ce le-a zis au fost aceste cuvinte: „Să trecem în partea cealaltă” (vezi Marcu 4:35-41, la care fac referire versurile cântării). La fel şi cu corabia vieţii noastre, dacă Îl avem pe El la cârmă, indiferent de furtuni, de valuri, de necazuri, ştim că vom fi în siguranţă, fiindcă ne-a promis că dacă credem în El şi împlinim poruncile Lui, ne va trece în partea cealaltă: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”. (Ioan 5:24)
Acestea fiind spuse, totuşi parcă ceva e prea de tot: necazurile sunt necesare, nu le putem evita, iar o atitudine logică în cazul acesta ar fi să le tolerăm. Însă, Mântuitorul, atât în mod direct, după cum am arătat mai sus, cât şi prin apostolii Săi mai târziu, ne îndeamnă să facem mult mai mult, ceva ce nu se potriveşte deloc cu mentalul nostru, adică să ne bucurăm în ele. (vezi Romani 5:3, 2 Corinteni 12:10, Iacov 1:2, 1 Petru 4:12-13 ş.a.). Ce anume poate să ne determine să procedăm astfel? Printre altele, gândul retribuţiei: cu cât vei suferi aici mai mult pentru Hristos, cu atât cununa ta de sus va fi mai strălucitoare. De aceea, suferinţa pentru Hristos este un har care, într-adevăr, poate nu se vede atât de bine aici, dar dincolo se va vedea cu siguranţă şi vei spune o veşnicie: s-a meritat!
„Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”. (2 Corinteni 4:17)
Ştiu prea bine, de vorbit este uşor, dar nu tot aşa este să împlineşti! Poate dintre cei care vor intra aici vor fi şi unii care sunt testaţi serios, prin încercări de orice fel, necazuri, suferinţă… Vă las aici, dragi cititori, ca o încurajare, toate aceste cuvinte, alături de filmuleţe. Nu vă pierdeţi nădejdea! Continuaţi să credeţi în El şi Domnul vă va trece biruitori prin toate…
Lumea lui Teonymus 
cu cat suferi mai mult aici cu atat mai mult hranesti pradatorul. interpretare perversa… asta e.
o viata de suferinta nu foloseste nimanui. decat fiintelor care sunt stapani pe lumea asta, a celui care i-a oferit Lui lumea de aici daca.. se supune lui.
cum te simti stiind ca ai pastor? ca nu te mananca lupul, dar o sa stai pe masa pastorului.
ei sa se lupte intre ei, si noi sa fim calatori..
adevar
„În credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite, ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamînt. Evrei 11:13-16.”
„deschide usa.. sunt Eu
– de ce sa deschid?
– ca sa te feresc de raul pe care o sa ti-l fac daca nu deschizi…”
„spune-mi parinte daca nu stiam de rai, de iad, de biblie de pacat.. mai ajungeam in iad?
– nu fiule, nu ajungeai..
– atunci de ce mi-ai spus?” eschimo catre un preot catolic..
– Vrei să spui, don Juan, că ne-am născut meschini şi contradictorii?
– Nu, nu ne-am născut aşa. Meschinăria şi contradicţiile noastre sînt, mai degrabă, rezultatul conflictului transcendental care ne afectează pe toţi, dar de care numai vrăjitorii/oameni ai cunoasterii, sînt conştienţi în mod dureros şi iremediabil: e vorba despre conflictul celor două minţi.
Don Juan se uită atent la mine. Ochii săi erau ca doi cărbuni negri.
– Mi-ai tot vorbit despre cele două minţi, dar creierul meu nu poate să înregistreze ce spui. De ce?
– O să afli de ce la timpul cuvenit, îmi răspunse el. Deocamdată, e suficient să îţi repet ce ţi-am spus deja despre cele două minţi ale noastre. Una este mintea noastră adevărată, produsul tuturor experienţelor noastre de viaţă. Această minte ne vorbeşte foarte rar pentru că a fost înfrintă şi ascunsă în obscuritate. Cealaltă minte, pe care o folosim zilnic pentru tot ce facem, este o instalaţie străină. (zburatorul)
https://ilseparatiomedici.wordpress.com/2017/02/14/cum-invizibiliul-devine-vizbil/
„cu cat suferi mai mult aici cu atat mai mult hranesti pradatorul. interpretare perversa… asta e.”
În primul rând, trebuie să ţinem cont totuşi pentru ce/cine suferi. În postare am vorbit doar despre suferinţa credinciosului, dvs. probabil aveţi în vedere aici suferinţa la modul general. Ţin să subliniez că doar în cazul suferinţei pentru Hristos funcţionează gândul retribuţiei despre care am amintit. Despre orice alt fel de suferinţă voi vorbi în cele ce urmează.
„o viata de suferinta nu foloseste nimanui. decat fiintelor care sunt stapani pe lumea asta, a celui care i-a oferit Lui lumea de aici daca.. se supune lui.”
Omul oricum suferă. Că suferă pentru Hristos, că suferă pentru el, din orgoliu, de dragul altora, pentru a se conforma lumii, pentru că suferă pur şi simplu, cert este că viaţa pe pământ înseamnă suferinţă, aşa cum bine arăta Moise în psalmul 90, citat în postare, dar şi alţii pe paginile Sfintelor Scripturi, precum Iov ( Iov 14:1 ) sau Solomon (Eclesiastul 2:23 ). De ce stau aşa lucrurile? Suferinţa este un efect al păcatului adamic moştenit de întreaga rasă umană (vezi Geneza 3:17-19 ).
Da, suferinţa poate fi şi un mod prin care diavolul poate să subjuge omul (aşa cum probabil aţi sugerat dvs. aici), dar doar după ce i s-a permis iniţial ca urmare a unor păcate prin care l-a prins pe omul respectiv (ca exemplu, vezi exorcizările sau scoaterile de demoni relatate pe paginile Sfintelor Scripturi). Dar având în vedere starea în care se găseşte omenirea, în înţelepciunea Sa, Dumnezeu poate folosi suferinţa, care după cum am arătat oricum există, ca să modeleze pe cel care Îi este copil prin credinţa în Isus Hristos. O metaforă foarte frumoasă este cea a olarului sau a cuptorului care înlătură orice zgură pentru a rămâne în final aur curat. De asemenea, suferinţa poate fi o „încercare”, un test pentru credincios, după cum am arătat în postare.
În concluzie, se vede treaba că priviţi foarte simplist sensul suferinţei în existenţa umană pe planeta Pământ.
„cum te simti stiind ca ai pastor? ca nu te mananca lupul, dar o sa stai pe masa pastorului.”
Faceţi nişte greşeli de interpretare puerile. Una dintre metodele preferate prin care Mântuitorul Îşi prezenta învăţătura a fost parabola sau pilda. Ce este pilda? Pilda, pe paginile Sfintelor Scripturi, este o asemănare, o comparaţie prin care cineva vrea să facă înţeles unui auditoriu adevăruri care altfel ar fi prea înalte pentru ei, inaccesibile. Hristos a venit din altă dimensiune. Nu sunt cuvinte aici pentru ce este acolo, practic nu prea ai cum să arăţi realităţi de acolo decât căutând realităţi de aici care au o oarecare asemănare. Subliniez, o oarecare asemănare. O mare greşeală, aşa cum faceţi şi dvs. aici, e să iei orice amănunt al unei pilde şi să crezi că numaidecât trebuie să aibă echivalent în cealaltă dimensiune. Nu, adevărul central interesează şi toate celelalte adevăruri pe care autorul pildei ţine să le sublinieze. Deci, în ceea ce priveşte afirmaţia dvs., da Hristos este Păstorul cel Bun! Însă asta nu înseamnă că dacă orice păstor de aici îşi mai sacrifică din oi, adică le taie şi le mănâncă, automat aşa face şi Domnul cu aleşii Lui, cu alte cuvinte, asta nu înseamnă că a fi şi al Lui e totuna, o să fii „devorat” şi tu numai că într-alt mod…
De ce nu poti echivala orice amanunt al unei pilde cu cealaltă dimensiune? Răspunsul este simplu: lumea asta este infectată de păcat, în cealaltă păcatul nu există. De aceea trebuie să ai grijă să dai la o parte dintr-o pildă tot ce este comun doar acestei lumi (adică efecte ale păcatului) şi să nu le transferi în cealaltă. Biblia arată clar că înainte de păcatul adamic nu existau animale carnivore, dar nici omul nu se hrănea cu carne. Toate acestea sunt efecte ale păcatului adamic. (De menţionat că în ceea ce priveşte omul, acesta nu s-a hrănit cu carne decât după potop. Abel este un exemplu de păstor care, deşi păstor, nu mânca din oile sale, cu toate că e drept, aducea jertfe Domnului din ele). Or, la final va avea loc un fel de restauraţie aşa cum arată Isaia 65:25.
Cred că v-am adus suficiente argumente ca să realizaţi şi dvs. că o asemenea afirmaţie, cum că dacă ai Păstor pe Hristos, automat vei sfârşi „pe o masă” este o totală aberaţie.
„ei sa se lupte intre ei, si noi sa fim calatori..
adevar”
Aţi adus în discuţie Evrei 11:13. Dacă aţi fi citit tot capitolul şi asta cu sinceritate, fără prejudecăţi, aţi fi înţeles multe lucruri. Aici da, suntem călători, şi asta pentru că patria noastră este în Cer. Nu mai insist pe tema asta, fiindcă n-are rost. Evrei 11 vorbeşte destul de clar. Cine are urechi de auzit să audă!
„„deschide usa.. sunt Eu
– de ce sa deschid?
– ca sa te feresc de raul pe care o sa ti-l fac daca nu deschizi…”
O altă aberaţie! Aţi fi aflat de ce să deschideţi dacă aţi fi citit tot:
„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)
A cina cu Domnul nu înseamnă înţelesul comun al unei cine, adică doar a mânca ceva cu cineva. Chiar şi aici pe pământ, a avea posibilitatea să cinezi cu cineva de vază înseamnă o onoare care ţi se face. Câţi se pot lăuda că au putut să cineze cu preşedintele Statelor Unite, de pildă, care este cea mai mare putere a lumii actuale? Or un neînsemnat aici, pe Pământ, să ai ocazia să cinezi cu Regele Regilor şi Împăratul Împăraţilor! E o onoare inegalabilă, dar nu numai atât, ci şi o părtăşie pe care n-o mai poţi avea cu nimeni.
„spune-mi parinte daca nu stiam de rai, de iad, de biblie de pacat.. mai ajungeam in iad?
– nu fiule, nu ajungeai..
– atunci de ce mi-ai spus?” eschimos catre un preot catolic..”
Şi dvs. înţeleg că aţi înghiţit tot fără să plecaţi să cercetaţi la sursă, să vedeţi dacă chiar aşa stau lucrurile. Gândiţi-vă puţin, dacă cineva nu ştie o lege pământească şi o încalcă, fiind dus înaintea unui tribunal, scapă dacă aduce argumentul că nu a ştiut de lege? Nu te absolvă nimeni că n-ai ştiut, ţara are o Constituţie, este un cod penal, un cod civil, era de datoria ta să ştii! Credeţi că stau altfel lucrurile pe plan spiritual? Avem Biblia, avem Cuvântul lui Dumnezeu. Nu îl citim? Asta nicidecum nu ne va absolvi de vină.
Cum stau lucrurile cu cei care poate nici măcar nu au auzit de Sfintele Scripturi, printre care şi eschimoşii pe care i-aţi amintit aici? Biblia arată clar că până şi ei au o lege pe care sunt datori să o respecte şi nu se vor putea dezvinovăţi:
„Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, şi toţi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele”. (Romani 2:11-15).
De ce să mai mergi atunci să propovăduieşti Evanghelia în triburi, celor care nici măcar nu au auzit de Hristos? Pentru ca şi lor să li se descopere harul care ni S-a dat, să nu mai trăiască în ceaţă, să nu mai aibă poate doar bănuieli că trebuie să mai fie ceva după, ci să cunoască şi ei limpede bucuria mântuirii, că şi ei pot prin credinţă să capete viaţa veşnică. Şi pentru ei a murit Hristos! Apoi, să nu uităm că a propovădui Cuvântul la orice făptură este o poruncă a Domnului (Vezi Marcu 16:15-16 ). Fie că va fi primită de unii sau respinsă de alţii, aşa cum spunea Hristos, „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. (Matei 24:14).
Iată de ce trebuie propovăduită Evanghelia tuturor, chiar şi eschimoşilor pe care i-aţi amintit. Acesta este decretul Său!
Cât despre acest „Don Juan”, n-am timp şi de elucubraţiile lui. Ţin doar atât să îi spun, că în afară de Adam şi Eva care au devenit păcătoşi, noi ne-am născut aşa, moştenind natura păcătoasă de la ei după ce au încălcat porunca divină de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului. De aceea suntem supuşi slăbiciunilor de orice fel şi trebuie să recunoaştem că ne e mai uşor să facem răul decât binele… Vestea bună însă e că Hristos a luat asupra Sa toate păcatele noastre şi cei care cred în El, prin jertfa Lui nu mai sunt robi ai păcatului. Este drept, asta nu înseamnă că gata am obţinut cununa şi nu mai avem de luptat. Suferinţă mai este, necaz mai este, ispită mai este, fiindcă rămânem în continuare în lume. Suntem încă în lume, dar nu mai suntem din lume…
Levitic4
Şi preotul cel uns să ia din sângele viţelului şi să-l aducă la cortul întâlnirii.
6. Şi preotul să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească din sânge de şapte ori înaintea Domnului, înaintea perdelei sfântului locaş.
7. Şi preotul să pună din sânge peste coarnele altarului tămâiei plăcut mirositoare, care este în cortul întâlnirii, înaintea Domnului; şi tot sângele viţelului să-l verse la piciorul altarului arderii de tot, care este la intrarea cortului întâlnirii.
8. Şi toată grăsimea viţelului jertfei pentru păcat s-o ridice de la el: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care este pe măruntaie,
9. şi cei doi rărunchi şi grăsimea care este pe ei, care este pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care să-l scoată cu rărunchii,
arderi placute domnului? imi suna a gratar..
cuvantul domnului trebuie interpretat? oare nu e clar? cand ajungi sa iei fapte clare, mereu ajungeti la ” aa pai nu ai inteles/interpretat” corect ba pilda ba articolul..
conventii, ca asa si pe dincolo.. interpretari.
sa fii atotputernic si sa permiti atata suferinta, arata puterea, putinta… sau lipsa ei?
invatarea prin pedeapsa si durere.
sa izgonim omul caci daca apuca sa manance din celalalt pom o sa fie la fel ca „noi”, cei care cunoastem binele si raul… desigur, vedem iubirea aici, nu?
„vesnica” speranta… niciodata aici, niciodata acum, mereu mai binele va fi.. altadata. in alta casa, ma rog. credinte inradacinate cu frica e destul de simplu.
pacat? sa inventezi legi si mai apoi te apuci si .. judeci? fix definitia pacatului. comunistii faceau la fel. de azi cine nu face aia… trebuie pedepsit.
judeci cu mintea de aici, minte care nu este a ta. ci a celuilalt/celorlalti. don juan explica mai direct si mai clar, lepadarea de satana.
ma rog, dupa cum spuneam interpretari. se batura unii prin alte lumi si de acum promisiuni vino la mine.. ba nu vino la mine.. 🙂
daca eu zic ca de maine daca porti incaltari este pacat. tu o sa mergi descult?
perversa asta.. esti deja pacatos, te nasti in pacat. mergi si vezi un copil de cateva luni, fix plin de pacate este.
cu ce ai pacatuit tu exact? stii exact sau iei de bun ce au spus/scris alti oameni pana la urma.
calatorului ii sade bine cu drumul, multumesc pentru timpul acordat..
De fiecare dată când vin astfel de oameni pe blog, care pretind că ştiu totul, când de fapt arată că nu ştiu nimic, mi-aduc aminte de cuvintele Mântuitorului:
„Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (Matei 11:25). Da, tot Hristos afirmă că: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3). Văd că mai citiţi din Scripturi şi bine faceţi, dar câtă vreme nu vă veţi apleca asupra ei ca un copil, fără pretenţii că ştiţi deja bine sau mai bine cum stau lucrurile, câtă vreme nu o veţi citi şi studia sincer, nu cu gândul că poate-poate veţi mai găsi un nod în papură cu care să veniţi la cei credincioşi şi să îi puneţi în încurcătură pe cei mai nepregătiţi dintre ei, nu veţi înţelege niciodată nimic!
Am întâlnit mulţi ca dvs., credeţi că aţi venit la mine cu ceva nou? Mereu aceeaşi placă… Eu le-am tot scris înapoi şi le-am adus argumente. Da, argumente! E uşor să vii şi să spui tot ce îţi trece prin minte, că crezi aşa şi pe dincolo, dar unde sunt argumentele? Nu sunt la cei ca dvs., nu valide, solide, pentru că nu e uşor să aduci argumente care să-ţi suţină spusele. Eu însă nu mă feresc să aduc argumente pentru ceea ce susţin, chiar dacă în felul acesta îmi ia foarte mult timp să răspund la comentarii. Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să repet oricui trece pe aici mereu aceleaşi şi aceleaşi lucruri, fiindcă după cum am spus, nu veniţi cu nimic nou, am scris articole pe teme de genul acesta pe blog şi, mai aprofundat, am avut discutii cu unii ce se declarau atei sau „liber-cugetători” pe teme asemănătoare celei pe care aţi atins-o şi dvs.. Vă recomand deci articolele de pe blog din categoria „Religie” împreună cu comentariile scrise de mine acolo ca răspuns la întrebări ale unor cititori, întrebări pe care văd că le aveţi şi dvs..
De pildă, nu de mult, am scris pe pagina articolului Mântuirea ca auz sau văz spiritual, un comentariu consistent unui cititor care avea exact aceeaşi nelămurire ca dvs. legată de cum se împacă dragostea lui Dumnezeu cu judecata Sa, mai bine spus Dreptatea Sa. Luaţi acel comentariu şi ca răspuns pentru nelămuririle dvs. pe acest subiect.
Cât despre nelămurirea dacă Cuvântul Domnului trebuie sau nu interpretat: Unde este clar, trebuie luat aşa cum este, unde este vorba despre altceva, cum este pilda, că despre ea am vorbit, logic că trebuie interpretat. Asta se înţelege de la sine, că de aia e şi pildă la urma urmei. Apoi, chiar dacă nu mai este vorba despre pilde, cărţi poetice sau profetice, totdeauna trebuie să ţinem cont de context. Dacă vreţi să înţelegeţi, ţineţi cont de contextul în care apar cuvintele, asta la nivel de text şi pe cât se poate şi istoric, fiindcă lumea ca esenţă, e drept, a rămas la fel, „nimic nou sub soare”, dar ca ambalaj, s-a tot schimbat de-a lungul vremurilor. Regulile acestea sunt cât se poate de logice şi pentru orice alt fel de texte, nu văd de ce e nevoie să insist pe asta.
Cât despre pasajul din Leveticul 4, tocmai asta aţi făcut, aţi scos din context pentru a vă crea un pretext. Dacă aţi fi privit Biblia în ansamblul ei, aţi fi ajuns la concluzia postulată în Epistola către Evrei, 10:1 , cum că legea dată prin Moise, sub toate aspectele ei, inclusiv sistemul de jertfe, nu a fost decât „umbra bunurilor viitoare”. Vă recomand aşadar nu doar capitolul 10, citiţi întreaga Epistolă către Evrei pentru a vă lămuri tot ce vă e neclar din acest punct de vedere.
De ce a fost neapărată nevoie de jertfe în Vechiul Legământ şi de Jertfa lui Hristos în Noul? De ce nu a iertat Dumnezeu pur simplu? Revenim din nou la acel comentariu pe care vi l-am recomandat mai sus şi vă spun că a fost aşa pentru că Dumnezeu nu este numai Dragoste, ci şi Dreptate.
Văd că i-aţi adus în discuţie la un moment dat pe comunişti. Nu am prins vechiul regim, dar vă asigur că nu doar ei au „inventat” legi şi au pedepsit apoi pe baza lor. Legile, fie ele mai drepte sau nedrepte, sunt comune fiecărei civilizaţii, până şi cele mai primitive au avut, chiar dacă la ele erau nescrise… Lipsa legii înseamnă haos. Ordinea, or nu haosul, este un atribut al lui Dumnezeu. De aceea şi la nivel spiritual nu poţi să trăieşti oricum, ci trebuie să te supui unor porunci şi reguli clar stabilite în Scripturi.
Nu-mi pasă de elucubraţiile acestui Don Juan! Lăsaţi-l şi dvs.! Oricine ar fi el, nu ştie mai bine decât Cel care ne-a creat cum stau lucrurile. Dumnezeu ne-a lăsat Sfintele Scripturi, în ele găsim Adevărul. În rest, să-şi dea cu părerea oricine, cuvintele lui sunt doar nişte cuvinte, cu nici un chip nu pot avea baza pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu.
Cât despre ce aţi spus în final, cum că e „pervers” să mă gândesc că ne naştem păcătoşi, eu cred că e o realitate, perversă dacă vreţi, că aşa a făcut-o păcatul, dar aşa este ea şi e inutil să o mascăm prin idealism. De ce vă e aşa greu să admiteţi că un om se naşte păcătos? Oare v-aţi mira la fel dacă cineva v-ar spune că sunt boli ereditare, adică pe care copiii le pot moşteni de la părinţii lor? Or păcatul este şi el o boală ereditară, dar a sufletului (într-adevăr, se manifestă şi asupra trupului, dar aşa cum arăta Mântuitorul în Matei 15:19, în inima omului îşi are sediul şi de acolo se extinde în exterior), atunci de ce vă este aşa de greu să acceptaţi că ne naştem păcătoşi? Vestea bună este că Hristos ne-a adus antidotul, eliberându-i pe cei care cred în El de povara păcatului, Jertfa Lui ne-a adus viaţa, o viaţă veşnică.
În final, şi eu fiind călător pe acest pământ, vă doresc o călătorie înţeleaptă, la finalul căreia să ajungeţi acolo unde şi eu doresc să ajung, în patria cerească!
Dupa atatia ani ma asteptam sa regasesc un Teonymus ceva mai evoluat decat era atunci cand l-am trecut in uitare . Constat ca…dimpotriva , si-i mare pacat prietene ! Adica , in loc sa ripostezi asa cum ma obisnuisem cu dumneata ca faceai atunci cand aveai dreptate , cand cineva o lua tare de tot pe aratura , dumneata , in loc sa-l iei p’ala cu pietre … ai vorbesti despre Dumnezeu si „bunatatea ” lui . Ce patzisi , te crezi Arsenie Boca cumva ? Intre timp ai ajuns adjuntul lui PF Daniel si n-am aflat eu cumva ? Inainte sa trec iar in uitare…iti urez toate cele obisnuite { chiar daca cu oarecare intarziere } la inceput de an dar mai presus de toate FERICIRE , TOATA FERICIREA PE CARE-O POTI DORI SAU GASII IN LUMEA ASTA CARE-I ORICUM PE DUCA !!! RESPECT SUPREM ONORATE TEONYMUS !!! 😉
Nu-i păcat deloc că nu-i iau pe nimeni cu pietre pe aici. Ştiţi foarte bine că, după cum cerea într-o împrejurare Hristos, ar trebui să arunce cu pietre cel care n-are păcat, or eu pot să spun ca şi apostolul Pavel: „O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Aveţi dreptate, faţă de perioada în care m-aţi cunoscut, deşi poate nu reuşesc de fiecare dată, acum mă străduiesc să răspund mai echilibrat, mai liniştit. Încerc să mă apropii mai mult de Hristos şi apoi ce credeţi? Nu mai am anii pe care îi aveam când am deschis acest blog, am mai îmbătrânit şi eu şi ar fi păcat să nu se vadă asta… 🙂
Mulţumesc pentru urări! Vă doresc şi eu un an binecuvântat!
LA MULTI ANI TEONYMUS !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Conform marturiilor pe care-am reusit sa le ciugulesc cu chiu cu vai , astazi este aniversarea zilei dumitale de nastere deci : LA MULTI ANI TEONYMUS… ORIUNDE TE-AI AFLA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu este astazi ziua mea de nastere, dar va multumesc oricum. 🙂
Lasa frate ca… mi-amintesc macar atata lucru insa… ce sa fi facut ? Nu puteam sa pierd ocazia de-a ma amuza copios cu ” datele ” livrate alora de la FB sau Google privitoare la ziua dumitale de nastere si , cu acesta ocazie sa nu recitesc si postarea de-atunci din urma cu… iti las dumitale placerea de-a o descoperii ! RESPECT PRIETENE , RESPECT TOTAL … ORIUNDE TE-AI AFLA !!!!!!!
Într-adevăr, scrisesem cândva în contul de facebook că pe 29 februarie este ziua mea de naştere, pentru că dacă îmi amintesc bine, mi-au cerut să completez obligatoriu acea rubrică atunci. De ce 29 februarie? Pentru că dacă tot nu puteam să scap, am zis că măcar să mi se aducă aminte o dată la patru ani că îmbătrânesc. 😀
În orice caz, vă mulţumesc încă o dată pentru urări. Ce-i drept, nu cu mult timp în urmă chiar a fost ziua mea de naştere…
Multe binecuvântări şi dvs. oriunde vă aflaţi!
Fireste , chiar nu-i nimic de comentat insa , ma mir c-ai scapat , CA SCAPI o asa pleashca babana printre degete . Pai , zi-mi si mie , ce bloggar care se respecta sau… ce pusnic , asa cum esti dumneata , lasa sa se duca pe apa sambetei o astfel de pomana ? La ora asta trebuia sa ai minim zece insi care sa-si faca mea culpa si sa incerce pocaintza in urma postarilor dumitale privitor la… PANDEMIE ! Eu , am ramas acelasi vagabond al NET-ului si , ma amuz copios citind …cele ce citesc cam peste tot . Respect prietene , RESPECT !!!
Îi las pe cei care sunt nevoiți să stea închiși în casă în perioada asta, mulți dintre ei plictisindu-se ca niciodata probabil, să întoarcă pe toate fețele acest subiect. Spre deosebire de ei, eu sunt dintre puținii care încă mai lucrează. Ba încă lucrez mai mult ca înainte.
Nu prea am timp deci și în orice caz, cred că cel mai bine acum este mai puțină vorbă și mai multă răbdare si credință în Dumnezeu. Nu mă uit la televizor, dar mă gândesc că nu au făcut rău cei care și-au aruncat televizoarele zilele acestea, sătui să tot audă de dimineața până seara numai și numai despre coronavirus. 🙂
Închei prin a vă ura dvs. și familiei dvs. sănătate și multă binecuvântare și pace în aceste vremi foarte tulburi!
AMIN !!!!!!!!!!!!!!!!!
Mi-aș dori mult să reluați postarile aici. Ave(a)ți un dar de a ține sufletul omului/ cititorului alert….
Un gând bun vă trimit și urări de sănătate!
Mulțumesc pentru gândul bun și pentru urări! Vă transmit la rândul meu urări de sănătate și multă pace în această lume atât de frământată în ultima vreme.
Nu am renunțat la blog, deși n-am mai postat nimic de multă vreme. Este adevărat că nu mai am atât de mult timp la dispoziție ca înainte când scriam zilnic. După cum i-am spus și domnului Marian mai sus, sunt dintre puținii care n-au fost afectați de această pandemie în ceea ce privește jobul. Ba încă sunt nevoit să lucrez mai mult decât o făceam înainte. Dar chiar și așa, repet, nu am renunțat la blog.
Dacă Dumnezeu mă va ajuta, voi mai posta iar în viitor. M-aș bucura mult să constat atunci că cititorii m-au așteptat și ma vor citi chiar cu mai mult interes decât înainte, pentru că îmi doresc să găsească aici un Teonymus mai diferit, unul mai matur, pe care încercările prin care a trecut l-au făcut mai răbdător și înțelept.
De fapt, mă bucur chiar și acum când, după aproape 7 ani de când am început să scriu, văd că nu am fost uitat și, ca și dvs., mai vin persoane care îmi lasă un gând bun și își exprimă dorința să mai postez.
Nu am câștigat nimic material cu acest blog, dar dacă am ajutat pe cineva cu cuvintele mele, asta face pentru mine mai mult decât orice câștig material…
Vă mulțumesc încă o dată pentru gândul bun și pentru urări!
Cu siguranță așteptăm rândurile dumneavoastră. Au fost clipe de balsam pentru suflet sau prilej de dezmortire a inimii. Ceea ce nu e puțin. Vă încurajez, chiar vă rog să reveniți cu câte un gând. Sănătate și zile bune!