Oamenii unei singure perspective

Educaţia, mediul în care trăim, oamenii cu care am intrat în contact ne-au ajutat să ne formăm o imagine asupra lumii. Deci, este firesc ca fiecare dintre noi să vedem viaţa în felul nostru. Nefiresc este atunci când ne comportăm ca şi cum perspectiva noastră asupra lumii ar trebui să fie una „universală”, a tuturor. De parcă toţi au avut o familie, toţi copiii au ascultat poveşti înainte să evadeze în lumea viselor, toţi au primit educaţia pe care am primit-o noi…

Îmi vine în minte un exemplu „clasic”, şi anume momentul în care parizienii s-au răsculat în 1789 şi s-au adunat sub ferestrele palatului de la Versailles. Se spune că Maria Antoaneta, soţia regelui Ludovic al XVI-lea, auzind că ţăranii n-au pâine, ar fi întrebat de ce nu mănâncă cozonac…. Oare câţi dintre noi nu ne comportăm la fel?

Ca să vă dau un exemplu mai aproape de zilele noastre, destul de actual chiar, îmi amintesc de unii dintre profesorii mei care ne cereau bani pentru diverse materiale, activităţi sau festivităţi, spunându-ne că este „obligatoriu”, cu un aer de parcă pentru toată lumea acei bani ar fi însemnat mai nimic. Nici prin cap nu le trecea că acel „mărunţiş” pentru ei, poate fi o sumă importantă pentru alţii! Nici prin cap nu le trecea câte sacrificii trebuiau să facă unii părinţi ca şi al lor copil să aducă acea sumă! Nici prin cap nu le trecea ce simte un copil când i se tot aduce aminte că „trebuie” să aducă banii, ştiind că ai săi nu-şi permit!

Şi vorbesc de profesori, de persoane care se presupune că sunt „intelectuali”, au un orizont mai larg. Dacă o parte dintre ei nu sunt capabili să cunoască şi alte perspective, să ţină cont că unii dintre elevii lor sunt atât de săraci încât nu-şi consumă la şcoală cornurile şi laptele primite de la Guvern, ci le aduc acasă pentru a le împărţi cu fraţii lor (am auzit de astfel de cazuri!), ce pretenţii să mai ai de la restul?

 Sursă foto

După cum am încercat să arăt mai sus, omul cu o singură perspectivă nu numai că nedreptăţeşte, răneşte, dar de multe ori o face fără să vrea. Cu atât mai mult trebuie să ne lărgim orizontul, să cunoaştem şi perspectiva altora. Cum putem face asta? Mai întâi cu ajutorul dragostei. Apoi, al imaginaţiei, intuiţiei şi empatiei…

Procedând astfel, ne facem nouă un favor, în primul rând. Şi asta pentru că aflarea „lumii” altora te poate determina s-o apreciezi mai mult pe a ta.

Vei vedea cât de multe ai în comparaţie cu alţii, vei cunoaşte că viaţa ta nu este chiar aşa de rea cum crezi şi vei simţi mulţumire. Iar de la mulţumire la fericire nu mai este decât un singur pas…

Drag cititor, viaţa nu este un fel de „ştiinţă exactă”, căreia dacă-i stăpâneşti bine formulele, le poţi aplica oricând, cu oricine, oriunde… Te poţi încăpăţâna s-o vezi astfel şi, deci, să fii un „om al unei singure perspective”,  sau te vei strădui să accepţi, să înţelegi şi să faci mai bună „lumea” celorlalţi. Depinde doar de tine!